Ea: Vioara din colț străpunge galant Amintire pierdută de zgomote vagi, Mă întorc spre fereastră privind arogant, Contextul dorește, dar inima urlă Să nu îndrăznesc să te-ntreb de ce taci. Pânze cusute grațios pe tencuială Nu crapă ca liniștea ce o atingem acum, Păianjeni plecați rânjesc cu ocară, Când cuvinte se pierd în umbre și-n fum. Milioane de ani de-ar trece și tot n-ar fi De-ajuns pentru râvnita regăsire, Căci vocile ard între noi incandescent Legând în etern coșmar de trăire. Rigida pecete a glasului tău Îmi cântă la ureche un vis sufocat, Corzi secerate de vină și păcat Ne cheamă spre moarte ardent, Blestemul tăcerii surâde de frica Unui irezistibil secret. El: Mucegaiul stăruinței doru-i duce liniștit C-unei bufnițe bătrâne-nsingurării unui pom. Șoaptele ca guri firave unui vis închipuit Aduc gândul ce-l evocă trista față a unui om. De-i decorul fericirii Astă patimă din piept, Atunci ochiu-mi către tine Va căta mereu deștept. Dară-n sinea mea iubirea N-ar putea fi mai adâncă, Căci de-or piere toate, toate Singur-o rămâne încă! O, de-ai inimă și suflet Iartă-mă de-ar fi să plâng, Căci mi-i frică de durerea Ce clipind am să o sâmt; Nu de moartea dorul lumii Ce în mine a sădit, Ci că astfel dup-o clipă Tu cu ea vei fi murit. Ea: Ai omis a mai grăi Dorul ce îl porți în suflet Și-am uitat să te întrerup Din îndrăgostitul cuget, Spre a-mi dărui și mie O fărâmă chiar infimă, Dintr-o fantezie mută, Ce-a rămas numai enigmă. Dar aflându-ți naufragiul De emoții reprimate Vreau să implor conștiința Să ne facă-acum dreptate, Buzele-mi să se deschidă, Într-o formă de vorbire, Să înfrunte rațiunea Rătăcită în amorțirea-mi. El: Ah, norocul ce cuprinde, Inimi gându-i ce ascult, Spre-al avea numai o clipă Și-al visa atât de mult. Întristarea ce succede Gălăgiei și tăcerii, Lasă-n locul unui suflet Amăgirile durerii. Ea: Ale noastre decadențe Ce în gânduri și-au găsit Loc de veci și confidențe, Aprind focul otrăvit, Al fantomelor perfide Ce dansează transparent Printre simțurile noastre, Camuflate în evident. ………………………… El: Inimii unde s-ar duce Cu durere-i sunt dator, Nu de moartea vieții mele, Ci de tine c-am să mor. Stingerea ochiu-mi ce piere ‘N-al ei braț mă va purta, Unde nu mai curg suspine, Unde nu-i nici fața ta... …………………………
Iustina IORDĂCHESCU
Gabriel BOGHIAN
clasa a IX-a E
