Gheorghe Petrașcu, prin opera sa artistică, se alătură deschizătorilor de drum și, practic, fondatorilor picturii românești moderne, reamintindu-i aici pe Nicolae Grigorescu (care l-a și susținut pe Petrașcu la începutul carierei sale), pe Ion Andreescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza.
Asemeni acestora, Gheorghe Petrașcu are contact cu arta europeană și diversitatea curentelor artistice ale acelei perioade. Fără a se lăsa însă influențat de acestea, preferă să-și caute o formă personală de expresie, inspirată din peisajul, lumina și vibrația meleagurilor natale. O mărturisire de a sa ne rămâne, astfel, ca un credo artistic: „Am văzut multe lucruri frumoase, dar totdeauna m-am ferit de influențe”.
Artist prin excelență al naturilor moarte dar și al interioarelor în clarobscur sau al peisajelor venețiene, Petrașcu reduce limbajul pictural cu o rară măiestrie, rezultatul fiind o pictură care reușește să imprime o a doua natură lucrurilor, o natură prețioasă, cu străluciri de porțelan și luminozități de vitraliu.
Despre creația sa, criticul de artă Vasile Florea spunea: „Având tăria să refuze moda și să nu rupă punțile cu arta de veche tradiție, Gheorghe Petrașcu se angajează fără emfază pe un drum ce va fi numai al lui… iar cu el, pictura românească a mai urcat o culme.”
Autor articol: Radu Cristian MACAVEI
