Ani de liceu

Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ – Școală Ambasador a Parlamentului European

Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ - Școală Ambasador a Parlamentului European

„Să învăţăm despre Uniunea Europeană la şcoală nu este un lux, ci o necesitate. Trebuie să consolidăm cunoaşterea şi înţelegerea de către cetăţeni ai Uniunii Europene de la o vârstă fragedă. Şcolile noastre sunt în măsură să promoveze o sensibilizare critică cu privire la tot ceea ce ţine de Uniunea Europeană şi un sentiment de apartenenţă la aceasta, în moduri care inspiră. Sunt încântată de faptul că acest premiu acordă recunoaştere şi vizibilitate unor astfel de activităţi valoroase“, a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, în 2020, când Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş“ din Piatra-Neamţ i s-a decernat premiul „Jan Amos Comenius“, în valoare de 8.000 euro, acordat de Comisia Europeană cu ocazia Zilei Europei. A fost un  premiu care ne-a onorat, dar care ne și obligă să continuăm cu aceeași determinare și pasiune.

EPAS – Școli-ambasador ale Parlamentului European – este programul care își propune să îi familiarizeze pe elevii de liceu și pe cei din școlile profesionale provenind din medii educaționale, sociale și geografice diferite în legătură cu democrația parlamentară europeană, cu rolul Parlamentului European și cu valorile europene https://www.europarl.europa.eu/ambassador-school/ro/). Programul le oferă elevilor ocazia de a-și înțelege drepturile în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene și de a învăța despre modul în care pot participa activ la viața democratică a Uniunii Europene. Există școli EPAS în fiecare stat membru al Uniunii Europene. La Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ programul se derulează de trei ani consecutiv (https://cnchepas.blogspot.com/; https://www.facebook.com/CNCH.EPAS), fiind coordonat de către profesoara Viorica Rusu.

În acest an școlar, echipa EPAS a Colegiului Național „Calistrat Hogaș“ este formată din 16 tineri cu titlul de ambasador junior și 4 profesori coordonatori cu titlul de ambasador senior. În cadrul programului, echipa colegiului realizează diferite activități la nivelul liceului pentru a promova activitatea Uniunii Europene și pentru a-i familiariza pe liceeni, dar și pe colegii lor mai mici din generală, cu drepturile lor în calitate de cetățeni europeni și ce rol joacă Uniunea Europeană în viața lor de zi cu zi. Una dintre activități a constat în crearea unui Info-Point, într-o zonă foarte circulată din liceu. Info-Pointul este un loc desemnat unde elevii și profesorii se pot informa în legătură cu Uniunea Europeană sau pot afla lucruri noi despre statele membre. Pe lângă Info-Point, echipa a creat flyere cu coduri QR care sunt prezente în puncte cheie ale școlii și care direcționează către pagina de social media a echipei și către site-ul oficial al Uniunii Europene.

Totodată, ambasadorii juniori desfășoară activități interactive la mai multe clase din liceu. Recent, echipa EPAS a creat împreună cu elevii clasei a VII-a o simulare de sesiune de vot în Parlamentul European. Toți copiii au fost activi și toate legile propuse de ei au fost aprobate. Activitatea le-a stârnit interesul și i-a făcut curioși în legătură cu activitatea Parlamentului European. La clasele mai mari, ambasadorii juniori pregătesc adeseori jocuri Kahoot, prezentări despre statele membre, drepturile lor în calitate de cetățeni europeni, activitatea Parlamentului European sau videoclipuri cu fun facts despre statele membre sau Uniunea Europeană. Deși activitatea principală a proiectului este familiarizarea elevilor cu Uniunea Europeană, ambasadorii juniori și cei seniori trebuie să fie la curent cu evenimentele din cadrul Uniunii Europene. Informarea ambasadorilor are loc prin conferințe digitale în colaborare cu Parlamentul European din Bruxelles, discuții cu un translator la Parlamentul European sau prin vizionarea live a discursurilor președintelui Comisiei Europene.

Cea mai recentă activitate s-a desfășurat pe 9 mai 2022, pentru a celebra pacea și unitatea în Europa. Pentru a marca aniversarea momentului istoric reprezentat de ,,Declarația Schuman“, ambasadorii EPAS ai CNCH au mobilizat elevii liceului pentru a organiza un târg al țărilor membre în Uniunea Europeană. Fiecare clasă a pregătit un stand despre câte o țară, iar implicarea elevilor a fost exemplară. Aceștia le-au prezentat colegilor panouri informative, simboluri, dansuri și alimente specifice fiecărei țări. De asemenea, s-a intonat imnul oficial al Uniunii Europene, ,,Oda bucuriei“.

Matei Ioana-Alexandra, clasa a X-a E,
Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș”