Poveste fericită
Plină de viață și hazlie e libelula cu aripi străvezii. Din zborul ei prin brațele cerului blond răsună margarete clipind din pleoape. O, cum cântă natura în întâmpinarea micii creaturi din praf de stele! Ea nu e fluture, nici pasăre măiastră îmbătată de culorile primăverii – în ea se oglindește lumina. Și cerul tot cântă și ea îl încântă șoptindu-i galeș umbre de aripioare.
Cu muguri nerupți, virgini de priviri străine, se ascunde pe-o creangă pământie, împodobind-o. Un simplu gest de mână întinsă prin care respiră întreaga pădure: ar vrea să o simtă regină între creaturile supuse. Libelula roșește, de felul ei e mai modestă, se mulțumește încleștând inimile razelor de soare într-o perdea străvezie, de norișor dalb asupra căruia a suflat ușor un copil bucălat cu zâmbet de păpădii încă necucerite.
Copacul iubește și libelula o știe. În tainele naturii s-a mai născut o carte a zilelor unui mâine care atârnă la marginea petalelor îmbobocite. Albinele judecă grăbite amorul abia înfiripat. Ele n-au timp să își bată capul cu mozaic din pietricele de la râu. Cum altfel s-ar împodobi viața cu aurul topit din jertfele multelor câmpuri?
Libelula ezită. Cântărește nesigur alegerea sacră – regină pentru impunătoarea coamă de leu dintr-o Sahara înfrunzită ori vreo prințesă în plaiul plin de viață al zilelor toride? Un glas crispat își face drum din seva pământului. Pe căi întunecate ajunse tocmai până la spumosul răsărit a apărut o floare. Un dar cast, promisiune eternă în fața pânzelor cerești.
Libelula știe. Dispare de pe fața vegetală de lut, aruncându-se în aer ca să o prindă ramurile dragi. Iubește… Ca dar de nuntă, împodobește cu aripile ei nesfârșitul. Pomul o primește în interiorul adânc al cărnii sale lemnoase, cristalizând-o pentru vecie într-un semn de mărgean.
Povestea libelulei și a pomului tăcut vorbește mult printre insectele dispuse să o asculte. Și cel mai bine se aude noaptea… atunci când vântul cald de vară alină blând coroana de miracole a unei păduri îmbogățite cu un puiet ce are scrijelit pe piept o rază de lumină.
Teodora POPA, clasa a XII-a C
Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra-Neamț
