Când... Când timp vom avea Pe copii a-i asculta, Lumea vom cuceri Și Adevăruri vom descoperi. Când în copii vom crede, Pe cale de lumină vom purcede... Valori eterne vom găsi, Mai înțelepți vom fi. Când pe copii îi vom urma Și de la ei vom învăța, Lecții de viață vom afla, IUBIREA la prezent vom conjuga! (Profesor, Anca IORGA)
Raze blânde de toamnă
Toamna bogată își face apariția cu un covor de frunze multicolore, parcă ieșite de sub mâna unui pictor celebru. Razele ei blânde sporesc coacerea fructelor și legumelor mult-așteptate de gospodinele dornice să-și pregătească provizii pentru iarnă.
Acest anotimp, precum un palat îmbrăcat cu o mantie din aur și rubin, împrăștie sănătate, miresme și gusturi pe care niciun alt anotimp nu le poate oferi. Perele și gutuile îngălbenite ca șofranul sunt suculente și numai bune de savurat, merele dulci și parfumate sunt depozitate în cămări cu multă delicatețe, iar prunele sunt pregătite cu grijă pentru obținerea unor compoturi savuroase.
Iarba nu mai este verde precum smaraldul, dar pare strălucitoare în roua dimineții, iar florile specifice acestui sezon înmiresmează natura. Zâna Toamnă poleiește, într-o foiță aurie și strălucitoare, livezile înmiresmate. Codrul își ia rămas bun de la păsărelele care, cu trilurile lor, au creat un concert divin și o atmosferă feerică toată perioada verii.
Zilele devin din ce în ce mai scurte, iar nopțile mai lungi. Nu ne mai putem bucura de căldura verii, însă ne putem juca toată ziua printre miile de frunze, gustând din savoarea unui fruct sănătos.
Toate anotimpurile sunt speciale, însă toamna are un rol aparte în viața noastră. Este anotimpul bogăției, al culorilor nedefinite, al frunzelor care creează o atmosferă de basm, de feerie şi de frumos.
„Fiecare om trebuie să-și găsească timp să se așeze și să admire căderea frunzelor.” (Elisabeth Lawrence), căci toamna ne oferă un spectacol unic și misterios.
(Luca-Andrei CRUCERU, clasa a V-a A – Profesor, Iulia Goguţă)
O competiție de vacanță
A venit vacanța. Știam că va urma cel mai important concurs de karting, ,,Cupa Pietricica”. Ca un sportiv experimentat, eram pregătit pentru această competiție. Mă antrenam mult, aveam de gând să fiu pe podium, la categoria 100 cm3.
După ce mi-am perfecționat îndemânarea timp de trei ani, în sfârșit mă simțeam pregătit pentru cea mai mare provocare din viața mea: Campionatul Național de Karting.
A sosit ziua concursului. Se anunța o zi lungă și grea, însă eram încrezător. Karturile au fost verificate de juriu, pentru a se putea desfăşura evenimentul fără incidente neplăcute. „Contează mult competiția, dar și mai mult contează siguranța!”- parcă auzeam vorbele mentorului meu… Au venit mulți kartiști renumiți la start, iar eu, un necunoscut, eram dornic să câștig, deși acest vis mi se părea foarte îndepărtat.
Mi-a venit rândul să intru pe pistă. Inima îmi bătea cu putere… M-am făcut una cu kartul. Contează enorm să simți mașina și mașina să te simtă pe tine. Inima și motorul trebuie să bată în același ritm. Nu-mi amintesc momentul în care s-a făcut ultima alimentare cu benzină, dar nu mai era timp să mă gândesc la acest lucru. Mașinuța avea riscul să rămână fără combustibil… şi totuși nu-mi mai era teamă de nimic! Nici de traseul complicat!
A început o ploaie abundentă. Stropi grei cădeau pe casca mea, dar nimic nu mă putea opri. Am dus cursa până la capăt, am parcurs un traseu impecabil, printre stropii care se împotriveau victoriei.
La finalul competiției, au fost chemați toți participanții la premiere. Aveam emoții de tot felul. Mă gândeam că nu voi reuși să fiu pe podium așa cum mi-am dorit…
Mi-am auzit numele… LOCUL I! Nu-mi venea să cred! Cu un timp remarcabil și un traseu fără penalizări, devenisem campion național. Întotdeauna mi-am dorit victoria, dar nu îmi închipuiam că e posibilă atât de curând. Astfel, eu, un necunoscut, am devenit campion la sportul meu favorit, kartingul.
(Andrei POSTOLICĂ, clasa a VI-a A – Profesor, Iulia Goguţă)
Poveștile toamnei…
Anne merge întotdeauna pe poteci diferite la școală. Astăzi ea încearcă un drum nou, total necunoscut.
Este prima zi de toamnă. Deși peisajul este mirific, cum nu mai vezi decât în primele zile de toamnă, fata își aduce aminte cu nostalgie de copacii cu coroane verzi, acum arătând ca o paletă plină de stacojiu. O încearcă dorul de vară…
Merge mohorâtă pe potecă, gândindu-se la zilele de altădată și vede în fața ei un palat îmbrăcat numai în aur și rubine. În fața palatului, o ființă gingașă, ce emană miresmele toamnei. „Parcă este îngerul toamnei în persoană.”, se gândește ea. Fetița se îndreaptă spre palat, uitând de supărarea de mai devreme.
La o simplă zvâcnire din deget, Zâna face ca porțile palatului să se deschidă. Acolo Anne vede o mulțime de oameni muncind. Vara, după care tânjește atât de mult, pare pusă într-o lumină proastă, căci se gândește că oamenii leneveau vara, așteptând rodnicia toamnei. Apoi, observă frumusețea frunzelor îngălbenite ca șofranul, ce face să pălească verdele crud al verii.
– Precum înțelegi, draga mea, este mai ușor să vezi răul din lucruri decât să vezi partea bună a lor. Așa se definesc oamenii. Dar tu nu fi așa! Copila mea, nu urî toamna doar pentru cum arată! Iubește-o pentru ceea ce este: pentru munca celorlalți, pentru natura ce încearcă să-și schimbe personalitatea. Tu ai puterea imaginației: ceea ce nu îți place la ea, schimbă!
După aceste cuvinte, tot peisajul dispare. Frunzele copacilor pe care le ura atât de mult, par poleite în arămiu cu ajutorul razelor de soare.
„Cred că razele blânde de toamnă fac totul să pară mai frumos!”, își zice ea și intră în școală.
(Mara Eliza NISTOR, clasa a V-a B – Profesor, Iulia Goguţă)
