A trecut o vreme de când nu ți-am mai auzit vocea și nu ți-am mai „simțit“ scrisul. Îți ofer aceste cuvinte ascultând un album în care vioara și pianul parcă își mărturisesc unul altuia gândurile și mi-am adus aminte de momentele în care noi doi obișnuiam să fim cei care le mânuiau. Ce clipe….
Ultima dată când ne-am văzut nu am reușit să îți destăinui toate sentimentele care nu îmi dau pace din ziua în care m-ai dus la biblioteca de la capătul străzii și am dansat împreună pe muzica mea preferată clasică de la Ludovico Einaudi, așa că, ce variantă este mai oportună decât să le aștern pe foaie?
Ești tot ce aș putea cere vreodată de la Univers: zâmbetul tău, culoarea ochilor verde pastel, modul în care ai grijă de mine și mă faci să mă simt ca și cum perfecțiunea umană este ceva banal. Mereu îmi spui că atunci când m-ai întâlnit ai simțit că voi fi Elizabeth Bennet a ta, dar nu m-am gândit niciodată până acum că acest lucru te face domnul Darcy al meu. Și pot să îți spun că acest gând îmi oferă pace mereu. Iubirea este greu de definit și greu de înțeles. Iubirea este lucrul despre care marii scriitori vorbesc și marii compozitori cântă. De aceea îmi este dificil să îți transmit exact ceea ce simt.
Așa cum a spus Roy Croft odată: „Te iubesc nu numai pentru ceea ce ești, ci și pentru ceea ce sunt eu când sunt cu tine“. Îți mulțumesc pentru că îmi reamintești mereu că fluturii din stomac, despre care tot auzeam în copilărie, sunt reali. Îți mulțumesc pentru că mă accepți așa cum sunt: după modelul clasic, dacă pot să spun așa; ascultând melodii instrumentale, fiind iubitoare de Harry Potter și iubind să citesc orice mă face să mă deconectez de la această realitate.
Cuvintele nu pot exprima niciodată exact ceea ce simt persoanele, dar, cu toate acestea, știi că îmi place să scriu și mă exprim mai… ordonat în cuvinte cu cerneală. Fiecare femeie merită să se trezească în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze, știind că ea este actrița principală în propria ei poveste și îți mulțumesc pentru că tu nu mă faci să simt doar asta, ci mă faci să mă simt ca și cum aș fi protagonista și în povestea ta. Dacă aș avea doar o singură dorință, mi-aș dori să mă trezesc întotdeauna cu sunetul respirației tale calde pe frunte și cu sunetul bătăii regulate a inimii tale sub urechea mea. Mi-ai transformat viața într-o călătorie plăcută plină de iubire și fericire și îți sunt profund recunoscătoare pentru că m-ai făcut să ies din rutină.
Am învățat că este în regulă să îmi deschid rănile din nou, dar doar în mâinile persoanei care le va trata ca și cum ar fi ale ei. Iar acelea sunt ale tale. Tu ești locul meu preferat în care aleg să merg atunci când mintea mea caută liniște. Tu ești singura stea din întregul Univers care reușește să îmi lumineze sufletul și trupul.
Gândește-te că ne aflăm în secolul al XIX-lea, la balul organizat de domnul Bingley. Tu ești un domn de viță nobilă și mă inviți la dans, chiar dacă mă vezi mai retrasă, într-un colț din încăpere, cu o carte în mână. Pe parcursul nopții continuăm să vorbim și observăm că avem foarte multe lucruri în comun. Mereu mi-am imaginat că așa ne-am fi cunoscut, dacă trăiam în cartea lui Jane Austen.
Nu îmi plac urările de rămas bun, așa că îți voi lăsa aici cuvintele lui Jane Austen: ,,Mi-ai pătruns în suflet. Sunt jumătate agonie, jumătate speranţă. Nu iubesc pe nimeni altcineva, în afară de tine.“
Cu iubire și dor,
Bianca, a ta Elizabeth.
Bianca TABLAN,
clasa a IX-a Colegiul Național ,,Gheorghe Asachi“
