Implicare socială – EUGEN SIMION, profesionistul dedicat al asistenței sociale la Neamț

L-am cunoscut la începutul anilor 2000, ca invitat constant la emisiunile pe care le moderam. Bun colaborator, deschis, profesionistul bine pregătit, Eugen Simion este și ,,eroul” rubricii ,,Implicare socială” din luna aprilie. Nimeni mai potrivit, aș spune, dacă ne gândim că este luna Sărbătorilor Pascale, iar Învierea Mântuitorului înseamnă bucurie, lumină și speranță.  

Eugen Simion este doctor în sociologie, master în sociologie și asistență socială, formator în domeniul serviciilor sociale, membru fondator al Societății Sociologilor din România, președintele filialei Neamț a Organizaţiei “Salvaţi Copiii“, iar din 2014 președintele FICE România, Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, filiala Neamţ. De 20 de ani, protagonistul nostru este și șeful Serviciului pentru Copilul Maltratat al DGASPC Neamț coordonând activităţi de prevenire a fenomenului violenței intrafamiliale.

Eforturile sale, implicarea, experiența, abilitatea și competența demonstrată în toți anii de activitatea au fost premiate la nivel național. O dată în 2015, de către Fundația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) și Institutul Polonez din România, dar și în 2022 când a obținut premiul Asistentul social al perioadei 2020-2021, acordat în cadrul Galei Naționale a Excelenței in Asistență Socială.

De ce asistență socială? Ce v-a atras spre această lume atunci când ați decis să urmați cursurile Facultății de Sociologie și Asistență Socială?

Eugen Simion: Cred, mai degrabă, că asistența socială m-a ales pe mine! Venit din zona învățământului preuniversitar, ca profesor de fizică, fusesem timp de 10 ani director adjunct și apoi director al unei case de copii (redenumită ulterior centru de plasament) și nu prea reușisem să înțeleg ce înseamnă cu adevărat protecția socială a copilului. Apoi, în anii 2001-2002 am fost selectat într-un proiect academic al Fundației Pestalozzi, Elveția, care, împreună cu Universitatea din București, a derulat un program de formare universitară în domeniul psiho-social, psihologie și pedagogie socială, mai exact, preluat apoi de către Facultatea de sociologie și asistență socială București. Așa am ajuns să înțeleg la modul profesionist ce înseamnă asistența socială, care sunt provocările sociale actuale, cum pot fi sprijinite persoanele și grupurile de persoane să depășească situațiile critice pe care le traversează. După finalizarea studiilor universitare (2002-2007) am urmat un master, în Crimă organizată și criminalitate transfrontalieră, tot în cadrul Facultății de sociologie și asistență socială București și apoi programul doctoral în sociologie, cu o teză referitoare la maltratarea copilului.

Vă rog, să ne vorbiți despre cele mai mari provocări profesionale pe care le-ați întâmpinat pe drumul asistenței sociale.

Eugen Simion: Pentru mine, cele mai mari provocări profesionale s-au transformat în cele mai importante realizări, cele în care am reușit să îi ajut pe oameni să facă schimbările de care aveau nevoie în procesul de însănătoșire socială, de reziliență. Pentru mine are aceeași valoare faptul că am reușit să ajut o persoană ajunsă în pragul disperării din cauza suferințelor provocate de traume cu faptul că am reușit să dau sens unei munci de echipă în domeniul sprijinirii copilului maltratat, a copilului abuzat, neglijat sau exploatat în propria familie. Procesul prin care am reușit să ”modelez” mintea și viața oamenilor a fost cel în care am arătat ce impact poate să aibă asistentul social sau serviciul social. Așa am reușit să arăt, împreună cu ceilalți specialiști din DGASPC Neamț sau din echipa pe care am șansa să o coordonez ce înseamnă schimbarea de paradigmă și practică în ceea ce privește copiii din sistemul de protecție, cum poate fi ajutată o persoană cu dizabilități să devină activă în lumea în care trăiește, cum pot fi activate resursele comunitare (despre care unii nici nu-și dau seama că există!) pentru a transforma viața oamenilor, ce înseamnă serviciul integrat și ce înseamnă asistența profesionalizată    într-un caz de divorț, de violență domestică sau de abuz asupra unui copil. Acestea au fost provocări în care, cred eu, am reușit să promovăm o perspectivă sănătoasă, am pus o pare din ceea ce suntem noi în aceste construcții și este extraordinar când întâlnim ulterior copiii/oamenii care poartă o parte din noi în ceea ce acum.

Intervenția asistentului social în procesul de scoatere a omului din zona invizibilă, din zona în care nu este văzut ca ființă umană, cu drepturi, obligații, nevoi și aspirații este una dintre cele mai mari provocări profesionale. Cred că acesta a fost contrastul cu imaginea eronată a asistentului social care stă într-un birou și completează dosare pentru ajutor social sau prestații ocazionale. Este o luptă grea să îi ținem pe agenda politică și administrativă pe oamenii care sunt lăsați în urmă de schimbările sociale și economice sau a celor care devin invizibili. Iar lupta aceasta este legată și de menținerea vizibilității asistentului social și a rolului esențial pe care îl are în a-i ajuta pe oameni.

Ce presupune lucrul cu copiii maltratați? Cât de greu poți ajunge la inima unui copil traumatizat fizic sau emoțional?

Eugen Simion: După cum vă spuneam, eu am înlocuit misiunea nobilă de educare și formare a caracterelor copiilor cu aceea, și mai nobilă, de a sprijini persoanele în suferință, în special copiii abuzați, neglijați, exploatați, să-și schimbe în bine destinele, cu ajutorul poate a celui mai profund mecanism de restartare utilizat în științele psiho-sociale, reziliența. Eu, personal, cred foarte mult în acest proces de ”recuperare” pe care poate să-l urmeze omul pentru a se reașeza pe linia de plutire după ce experimentează situații cu potențial traumatogen. Este fascinant să participi la sistemul de revenire, de recuperare, de ”însănătoșire” socială pe care îl urmează un copil! Iar în cazul unui copil maltratat cel mai dificil este să cuantifici răul, să analizezi situația de risc și să decizi dacă e mai bine să scoți copilul din familie, să îl supui unui rău suplimentar, să îl dezrădăcinezi, să îl rupi de tot ceea ce reprezenta universul lui de până atunci sau să îl lași cu ai lui, neștiind cât și pe ce sau pe cine te poți baza ca să controlezi riscurile și să nu pui o presiune suplimentară asupra lui. În a doua variantă însă, obligatorie este prezența unui asistent social sau a unui asistent comunitar care să își asume monitorizarea adecvată a cazului. Interesul faţă de problema etică, socială şi emoţională a abuzului îndreptat împotriva copilului a evoluat în relaţie directă cu imaginea, locul şi valoarea acestuia în societate. Încă se mai consideră că puterea adultului de a educa şi socializa trebuie să modeleze şi să aducă pe ”calea cea bună” copilul; acesta este tratat cu violenţă spre binele lui şi al societăţii. Abia după ce a fost conştientizat paradoxul fragilităţii copilului, pe de o parte, şi a competenţelor şi potenţialului de care dispune pentru a se socializa, pe de altă parte, a putut fi beneficiarul unei comprehensiuni sociale. Într-o cultură în care copiii mor natural şi unde violenţa are valoare adaptativă, pruncuciderea şi violenţele nu sunt încriminate.          Dar într-o cultură în care fiecare om are valoare, maltratarea capătă un caracter inacceptabil şi incită la trei etape de cercetare: recunoşterea şi descrierea, înţelegerea efectelor observând evoluţia copiilor maltrataţi și efortul  de a descoperi metode eficiente de prevenire.

Care sunt principalele transformări în sistemul asistenței sociale și a protecției copilului în ultimii zece ani?

Eugen Simion: Copiii sunt cele mai mari atuuri ale noastre pentru o lume pașnică, dreaptă, incluzivă și prosperă și, de aceea, este importantă includerea perspectivelor copiilor în elaborarea și evaluarea strategiilor și programelor care sunt concepute pentru a-și realiza drepturile și pentru a răspunde nevoilor lor specifice și în evoluție.

Interesul superior al copilului este o considerație primară în toate acțiunile referitoare la copii; în timp ce un număr tot mai mare de copii trăiesc vieți mai lungi, mai bune și mai sănătoase, șansele continuă să fie împotriva celor mai săraci și mai vulnerabili.

Pe lângă provocările constante ale sănătății, nutriției și educației, copiii de astăzi trebuie să se confrunte cu noi amenințări precum schimbările climatice, abuzul online și cyberbullying-ul.

În termeni de paradigme, de politici publice destinate bunăstării copiilor, lucrurile stau mai bine în acești primi ani ai sec. XXI: avem o legislație bună, avem strategii naționale și județene (chiar dacă nu toate se construiesc având la bază diagnoza reală a nevoilor copiilor, familiilor și comunităților), avem ghiduri, standarde și metodologii! Nu prea avem coerență între toate acestea, nu prea avem legătură! Asistentul social, în special acolo, la ”firul ierbii”, adică în comunitățile locale, trebuie să facă, să realizeze activitatea de identificare a situațiilor de risc și de stabilire, împreună cu persoanele aflate în asemenea situații, a planurilor de redresare, de diminuare a riscurilor fără a deveni dependenți de servicii. Ori, încă în multe zone asistentul social este privit doar ca un fel de parte a administrației care întocmește un dosar de acces la niște prestații. Un fel de anexă a primarului, care dă ca să primească la rândul lui!

S-a întâmplat să întâmpinați dificultăți în soluționarea unor cazuri din cauza normelor legislative existente? Cum ați acționat într-o astfel de situație?

Eugen Simion: Soluția este simplă și se numește persuasiune! Spune primarul că nu se poate face nimic cu o familie anume, cu niște … (și încep caracterizările, ca să nu spunem invective!), îl faci să înțeleagă că are și omul acela niște valori și că trebuie să lucrezi cu acele norme și valori ca să poți determina o schimbare. Faci o sumară analiză de cost și îi arăți cât costă statul român serviciile de protecție ale unui copil pentru care nu s-au identificat resurse de suport în comunitate. De multe ori, atitudinea de înțelegere și compasiune manifestate de un vecin, o rudă îndepărtată, o persoană cu ”vizibilitate” în comunitate (preot, patron etc.) poate schimba comportamentul părintelui față de copil sau al adultului față de propriul părinte în neputință, cu handicap etc.

Cum ar trebui să arate în viziunea dumneavoastră portretul robot al asistentului social de care are nevoie, astăzi, România?

Eugen Simion: În primul rând, dacă-mi permiteți, să nu fie robot! Asistenţa socială este o profesie bazată pe practică și o disciplină academică care promovează schimbarea și dezvoltarea socială, coeziunea socială precum și împuternicirea și eliberarea oamenilor. 

Un asistent social trebuie să demonstreze empatie, autenticitate și atitudine pozitivă, maturitate emoţională şi cunoaştere de sine. Un proverb persan spune ”să nu judeci niciodată mersul cuiva înainte de a-i încerca papucii”. Empatia presupune înţelegerea sentimentelor, emoțiilor şi preocupărilor celorlalți și să stăpânească arta, știința abordării situaţiilor din perspectiva acestora. Rolul asistentului social este de a înţelege şi reflecta asupra sensului cuvintelor şi comportamentelor beneficiarilor. În cadrul acestui proces, asistentul social trebuie să facă abstracţie de propriile valori, sentimente şi nevoi şi să aplice criterii realiste, obiective şi raţionale în abordarea clienților. Asistentul social trebuie să demonstreze autenticitate, care se referă la cunoaşterea, acceptarea şi stăpânirea de sine pentru perceperea corectă a realităţii. Asistentul social nu poate fi indiferent sau acuzator faţă de beneficiar, ci să-l accepte aşa cum este, încercând să se transpună în situaţia acestuia. O altă caracteristică a unui asistent social este maturitate emoţională, care este deosebit de importantă pentru exercitarea profesiei de asistent social şi în general pentru activităţile de asistenţă şi consiliere. Participarea la procesul de schimbare a unei persoane fără a fi tentat de a o modela după propriul plac este în strânsă legătură cu această maturitate emoţională şi anume de a fi întotdeauna în serviciul beneficiarului, doar în calitate de ghid sau model şi niciodată ca judecător. Maturitatea emoţională mai presupune linişte interioară ce-i permite asistentului social să păstreze seninătatea în faţa oscilaţiilor inevitabile ale atitudinii beneficiarului și să fie lucid în evaluarea comportamentului acestuia. Se spune că ”instrumentul principal al asistentului social este personalitatea lui”. Asistentul social mai trebuie să fie bine pregătit profesional și academic, capabil de autenticitate, transparenţă, atitudini şi sentimente pozitive și empatie faţă de beneficiar.

Ați fost premiat, de curând, drept ”Asistentul Social al perioadei 2020-2021 pentru aportul valoros, constant și eficient adus la dezvoltarea Asistenței Sociale și la promovarea profesiei de Asistent Social în România”, în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. Ce înseamnă acest premiu pentru dumneavoastră?

Eugen Simion: Premiul acesta vine după cel primit în 2015, din partea FONPC și al Institutului Polonez din România, premiul Drepturile Copilului Korczak – Profesionistul anului din domeniul autorităților publice locale/centrale. Dacă premiul Korczak l-am considerat mai mult o distincție personală, cuvenită să marcheze, să jaloneze un drum, un traseu, un proiect, premiul 

”Asistentul Social al perioadei 2020-2021” este mai mult o recunoaștere a muncii de echipă. Și, indubitabil, ține ”azimutul” la cote înalte, ne obligă să fim, în continuare, profi! Să fim disponibili în orice moment pentru a acorda sprijin, pentru a da ajutor cuiva! Și, așa după cum am precizat la decernare, am dedicat premiul asistenților sociali care se aflau și se află în prima linie a întâmpinării refugiaților din Ucraina și, mai mult, profesiei de asistent social! Tocmai pentru a-i crește vizibilitatea și pentru a o onora așa cum se cuvine. Pentru ca vocea asistentului să fie auzită și, odată cu ea, să fie auzite poveștile celor în suferință, ale celor care au nevoie atât de înțelegere a durerilor pe care le au cât și de respectare a demnității pe care poate că nici nu și-au închipuit că o mai au!

De unde vine dorința de implicare socială în ceea ce vă privește?

Eugen Simion: Am avut șansa să cunosc oameni de o deosebită valoare, care erau implicați în organizații non-guvernamentale și profesionale, naționale și internaționale, începând cu anul 1991. De la aceștia și de la aceste entități cu rol major în schimbarea socială am învățat ce înseamnă ajutor, sprijin profesionalizat. Așa am cunoscut FICE România (Federația Internațională a Comunităților Educative, secțiunea România), Salvați Copiii România, Terre des Hommes România, FICF (Federația Internațională pentru Copil și Familie), FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil) și câte altele… De la fiecare am învățat, am preluat și adaptat, am înțeles că lucrul cu copilul privat temporar de familie sau de anumite drepturi este cea mai mare provocare profesională. Așa s-a structurat dorința de implicare socială!

Așa încât astăzi sunt președintele filialei Neamț a FICE România, secretarul general de redacție al revistei Protecția socială a copilului, președintele filialei Neamț a Organizației Salvați Copiii România și din 2012, coordonatorul național al Campaniei 19 Zile de activism pentru prevenirea abuzului și violențelor asupra copiilor și tinerilor inițiată de către Fundația Summitul Femeilor Lumii (Women’s World Summit Foundation), menită să reducă incidența fenomenului violenței și abuzurilor asupra copiilor și tinerilor.
Pentru mine, cea mai importantă valoare a unei comunități/societăți, este omul!

Interviu realizat de Oana-Talida COZMA