A apărut de curând, la Editura Charmides, volumul de versuri „Simplissima”, avându-l autor pe băcăuanul Carol-Daniel Sabău. Prefața este semnată de poetul Adrian Popescu, iar textul de pe coperta a patra de criticul literar Al. Cistelecan.
Carol-Daniel Sabău s-a născut în 1981, în localitatea Luizi-Călugăra (Bacău). A obținut licența în teologie la Institutul Teologic Franciscan. A fost hirotonit preot în 2009. A lucrat vreme de câțiva ani ca redactor la revista de spiritualitate și cultură „Mesagerul Sfântului Anton”, traducând și „Viața Sfântului Anton”, de Virgilio Gamboso.
A apărut cu poeme în „România literară”, „Viața românească”, „Plumb”. În 2015, a publicat volumele „Despre profet și alte poeme” și „Dincolo de cuvinte & alte scrieri”.
Din prefața volumului reținem câteva idei: „Regăsesc aici viu entuziasmul preotului şi fratelui franciscan, într-un dialog liber, ideal, cu Sfântul Francisc. Practic, versurile devin un prilej de a-l urma pe Sfântul din Assisi, într-o laudă a celor văzute, a elementelor, a omului care este demn de iubire, dincolo de păcatele sau greșelile sale.
Lumina soarelui, în special, va fi mereu invocată, ca dar al Creatorului, ca element specific al teologiei franciscane, în aceste texte de o mare acuratețe, aerisite, tocmai de pătrunderea luminii în structura sau în interstițiile lor.
Cuvintele, cele mai obișnuite din vocabular, altfel, se transformă în vocabule volatile, alegând plutirea. Familiaritatea dialogului, despre care aminteam mai sus, imaginat de autorul culegerii de față, este autentic prin fervoare, dar înseamnă și modalitatea de a depăși repetarea unor sintagme poetice de neuitat ale Sfântului Francisc, păstrându-le înțelesul profund, ca într-un filigran.”
Francisc, ajută-mă să dăruiesc pacea ca inima unui copil bucuria ştiu că am greşit sunt nevrednic în toate fără să fac nimic bun ai venit în inima mea cu pacea ta nefirească rămâi cu mine căci se lasă seara şi pe drumul spre cer am nevoie de fratele soare nu lăsa nimic pe mai târziu nimic nu te obişnui să laşi pe mai târziu să spui mai târziu să te schimbi mai târziu să iubeşti mai târziu să ierţi mai târziu nu lăsa pe mai târziu nimic căci vei vedea cum mai târziu ceaiul e rece mai târziu visele se spulberă bucuriile se sfârşesc oamenii pleacă făgăduinţele se uită ziua se face noapte mai târziu se sfârşeşte totul nu lăsa nimic pe mai târziu nici măcar o bătaie de inimă rugaţi-vă în lumină rugaţi-vă în har şi adevăr rugaţi-vă cu inima şi pentru mine să pot începe viaţa în Dumnezeu să învăţ ascultarea rugăciunea continuă iartă-mă, Francisc, te-am căutat în icoane enciclopedii primăveri şi tăceri am crezut că erai în chipul frumos şi înşelător al lumii iartă-mă te iubesc, dar prea puţin ajută-mă să te iubesc cu toată fiinţa fără să ţin seama că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu visează neîncetat visează chiar şi atunci când eşti copleşit visează chiar şi atunci când nimeni nu mai crede în tine nu înceta să visezi chiar şi cu ochii deschişi visează până ce visul tău va fi visul lui Dumnezeu iar atunci vei şti ce e fericirea căci Dumnezeu ştie câtă sudoare câte lacrimi şi câte rugăciuni ai pus în visul Lui visează dar mai presus de toate lasă-1 pe Dumnezeu să viseze în tine
Autor articol: Adrian POPESCU
