Numele meu este Judith şi sunt o supraviețuitoare a Holocaustului. Pe lângă lupta care s-a dat în sufletul meu toată viața încercând să trăiesc cu această rană deschisă, zilele de comemorare a victimelor Holocaustului m-au determinat să îmi doresc să mă adresez vouă, pentru că aducându-ne aminte cu toții despre atrocitățile, dramele trăite de acei oameni nevinovați, poate vom reuși să împiedicăm pentru totdeauna ca asemenea nenorociri să se mai întâmple vreodată. Mă întreb și acum, la o vârstă venerabila, CUM A FOST POSlBIL? Nu voi înțelege niciodată.
Întreaga mea familie a fost ucisă în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Mi-am văzut părinții despărțiți, o țin minte pe mama mea sfâșiindu-şi hainele de pe ea şi lacrimile amestecate cu sânge care îi invadau chipul. Inima i-a explodat de durere atunci când soldații ne-au smuls de lângă ea, pe mine şi pe sora mea. La fel şi tata, paralizat de durere… am reuşit să ne întâlnim privirile şi nu uit că până în ultima clipă a încercat să ne transmită că o să fie bine.
Nu a fost bine. Nu avea cum să ştie vreodată ce urma să ni se întâmple, nu avea cum să-şi imagineze vreodată ce urma să cadă peste noi. Nu voi descrie lnfernul trăit pentru că sunt sigură că ați citit, auzit într-un fel sau altul. Am scăpat cu viață cu greu. Doar eu. Mama, tata şi sora mea au sfârşit în camera de gazare, macabra invenție a naziştilor. Mirosul de carne arsă era aerul pe care-l respiram, scheletele împrăștiate peste tot şi un vuiet care se auzea mereu, era durerea care ieşea din sufletele noastre, un sunet înfiorător pe care îl mai aud şi acum.
Cât poate suporta un om? Aş zice, nelimitat. Strigă sufletul meu şi sufletele celor care nu mai sunt, să nu se mai repete așa ceva vreodată. Nu au fost cataclisme naturale, nu au fost cutremure, boli de nevindecat. Nu, au fost oameni care au ucis alți oameni. Semenii lor. Nu mai era loc pe pământ pentru poporul evreu şi populația rromă. Trebuiau şterşi de pe fața Pământului, nu se ştie de ce.
Acum mă simt responsabilă să aduc aminte şi să spun că omenirea nu merge pe un drum. Omul, suprema ființă de pe pământ, nu mai trebuie să accepte și nici să mai revină la ce a fost atunci. Să nu mai moară niciun om din cauza urii, a rasismului, a înarmării, a dezbinării, pe teme politice, religioase, economice. Să susținem toleranța, empatia, înțelegerea, oamenii care conduc lumea să se așeze la discuții, să găsească soluții pentru a trăi toți pe acest pământ.
Ne-am născut pe planeta aceasta, ea ne hrănește, ea ne acceptă pe toți, în mod egal. Niciun Om nu este mai presus de alt Om. Nicio rasă umană nu este superioară alteia. Eu sper că omul, cel mai rațional de pe acest pământ, va reuși să-și croiască viața așa cum și-o dorește, pentru el, pentru cei dragi lui, pentru cei de lângă el, dacă nu va uita că este egal cu semenii lui.
Cu dragoste,
Judith
SMARANDA-MARIA VLAICU, clasa a IX-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Constanța
Premiul I la Concursul Național dedicat Comemorării Holocaustului „Absențaprezenței. Prezența absenței“, Secțiunea „Scrisoare imaginară“
