Primii actori profesioniști, primele spectacole ale Teatrului de la Piatra-Neamț
Prima stagiune a Teatrului Piatra-Neamț, secție a Teatrului de Stat Bacău, cea din 1958-1959, îi aduna pe scândura proaspetei scene a orașului pe Florin Piersic, Radu Voicescu, Cosma Brașoveanu, Dumitru Chesa, Gheorghe Popovici Poenaru, George Motoi, Nicoleta Sonea, Zoe Muscan-Dragomirescu, Ion Teodorescu, Leopoldina Bălănuță, Vera Lazăr, Victor Radovici, Constantin Constantin, Atena Zahariade, Mihai Dogaru, Valentin Plătăreanu, Lucia Mureșan, Ica Matache, Virgil Marsellos, Ioan Ghișe, Iarina Demian, Nae Mazilu, Alexandru Lulescu, Vasile Ichim, Cornel Nicolescu, Alexandru Polizu. Aceasta era prima garnitură a trupei unui teatru care avea să facă istorie.
Peste ani, destăinuindu-se omului de radio Pușa Roth, Lucia Mureșan își amintea de prima ei stagiune teatrală ca actor profesionist. „Repartiția guvernamentală m-a trimis la Piatra-Neamț, împreună cu toată promoția, cu toate spectacolele de la Casandra. Prin urmare, în toamna anului 1958, am plecat cu toții cu repartiție guvernamentală la Piatra-Neamț, unde am înființat Teatrul de Stat (pe atunci o secție a Teatrului de Stat din Bacău). La Piatra-Neamț am jucat repertoriul de la Casandra. În spectacolul Arborele genealogic, de Lucia Demetrius, pus în scenă de un coleg regizor (Dinu Iliescu), am interpretat rolul principal, Laura Ciobanu. În vara anului următor am plecat la Cluj, la Teatrul Național, unde colegul de la regie, Cornel Todea, își dădea examenul de stat cu o piesă românească și mă distribuise în rolul principal. Piesa era Secunda 58, de Dorel Dorian”[1].
Lupta lui Ion Coman cu birocrația avea să continue și la Piatra-Neamț. Cunoscând valoarea ridicată a actorilor pe care îi adusese aici, directorul căuta soluții de mărire a salariilor acestora. Legea de atunci prevedea trecerea de la o categorie la alta de salarizare la patru ani. Ion Coman o dorea anuală. Și, cum ce-și punea în cap trebuia să și rezolve, a dat și de capătul acestei probleme. Pe linie de sindicat – tot sindicatul îi era aliat! – a obținut aprobarea înființării unei orchestre populare care să aibă și soliști angajați. A strâns din oraș muzicanții de frunte și a creat o orchestră de prim rang. Cu această orchestră aveau să concerteze în județ, dar și în țară, interpreți străluciți ai muzicii populare românești, precum Maria Tănase, Ioana Radu ori Ion Luican. E ușor de intuit succesul la public al unei astfel de întreprinderi muzicale cu substrat… sindicalist. Căci sumele obținute în urma concertelor din Piatra-Neamț de prin turneele efectuate de acești artiști erau considerate îndepliniri de plan. Plan financiar, desigur. Prin strădania muzicanților și strălucirea capetelor de afiș, se obțineau sume mari, care depășeau planul propus. Conform legii vremii, depășirile de plan erau recompensate de către sindicat cu prime substanțiale. Spectacolele folclorice erau completate și cu prezența scenică a unor actori, astfel că primele erau împărțite de toți artiștii. Alexandru Lazăr, component, în acea vreme, al trupei pietrene, în cartea sa, Ion Coman sau mitul Teatrului Tineretului, mărturisește că „uneori lunar, alteori trimestrial, actorii își dublau sau chiar își triplau salariul”.
Eduard Covali, mâna dreaptă a directorului Ion Coman
În succesul teatrului de la Piatra, directorul Ion Coman a fost ajutat de colaboratorii săi. Cel mai important om din interior a fost Eduard Covali. Apoi, adus special de la București pentru a-i fi sfătuitor apropiat, Moni Ghelerter, reputat profesor și om de teatru, s-a făcut util tânărului director. De altfel, întrebat de un ziarist „de la centru”, de la organul de presă al partidului, „Scânteia”, dacă este singur în munca sa, Ion Coman avea să răspundă: „Teatrul de calitate se face cu actori buni, cu regizori buni și cu pictori-scenografi buni. Rămâne ca directorul să-și înlocuiască actorii pe care-i pierde cu alții la fel de buni și să perfecteze noi acorduri cu colaboratorii săi”. Așa poate fi rezumat crezul primului director al teatrului din Piatra-Neamț.
Ultima călătorie
Pentru Ion Coman era clar: nu mai era dorit (de anumite personaje sus-puse) la Piatra-Neamț. Disperat, caută soluții salvatoare. E sfătuit să demisioneze. O face. Cere transferul la Circul de Stat din București. Ciudat destin, „Circul” se desfășura la Piatra-Neamț.
Pentru a se mai liniști, pleacă pe 25 noiembrie 1970, într-o călătorie în Israel, intenționând să se întoarcă pe 20 decembrie 1970. Acolo, neliniștea îl urmărește mereu. Nu are stare și se hotărăște să revină mai devreme. O face luni, 5 decembrie 1970. Zi fatidică pentru Ion Coman. Avionul în care se afla se prăbușește la aterizare, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu de lângă Constanța.
Ion Coman a fost creatorul teatrului tinerilor din Piatra-Neamț. L-a visat. L-a dorit. Și l-a imaginat în detaliu. Iar apoi s-a zbătut să creeze toate condițiile ca instituția în sine să ființeze și să funcționeze. Destinul, se pare, i-a mulțumit, făcând în așa fel încât teatrul din Piatra-Neamț să se și cheme Teatrul Tineretului.
Preluând o idee a lui Andrei Șerban, poate că fiecare dintre noi, pășind pragul T. T.- ului, ar trebui să ne gândim, fie și numai un moment, la Ion Coman, omul căruia, în fond, îi datorăm această instituție.
[1] Roth, Pușa. Anotimpuri de teatru, Editura Ars Longa, p. 18.
Autor articol: Valentin ANDREI
(material extras din lucrarea „FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA-NEAMȚ, 1969-2019”, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2021 – autori: Violeta Simina Moșu și Valentin Andrei)
