După ce a cucerit Japonia, cu un premiu de interpretare pentru Anamaria Vartolomei, publicul de la Varșovia, Sofia și Shanghai, a trecut pe la TIFF, la Cluj, și la SFR, la Iași, iese în cinematografe un film cu un scenariu semnat de Cristian Mungiu și regizat de Teodora Ana Mihai („La Civil”, pelicula ei anterioară, a câștigat la Un Ceratain Regard, la Cannes, în 2021). Inspirat de o întâmplare foarte mediatizată, care a ținut săptămâni întregi interesul treaz al urmăritorilor (ca mai apoi să vină bijuteriile dacice), furtul de către niște conaționali al tablourilor dintr-un muzeu olandez este un subiect care te face să fii cu sufletul la gură, în fiecare clipă. De remarcat o analiză fină și amară a statutului de emigrant de la noi în Occident (doar acesta era și titlul primei comedii a aceluiași Mungiu), dar și personajul feminin, jucat magistral și atât de nuanțat de Anamaria, care și-a clădit o carieră serioasă, în Franța, și pe care precis ați remarcat-o și în „Contele de Monte Cristo”, unde vorbea și românește, și care, pentru prima dată se află pe genericul unei coproducții a țării noastre. Te atașezi de soarta ei, pe alocuri atât de ingrată și mai ales de fetița adorabilă, care în viața reală este a regizoarei, și dovedește deja un talent incontestabil.
Filmul are multe momente de un umor rafinat, de replică (Ana Ciontea, experta în artă, cu „Ai vreun gând?” când, într-o inconștiență totală, tatăl fără școală, se gândește să-și dea fiica, de câțiva anișori, la studii la Sorbona) sau de situație, ca scena de la croitor, de la probe (unde se zărește ca Hitchcock, și Mungiu, pentru o clipă), când procurorul, întruchipat colosal de Lucian Ifrim, ne amintește de cel din titlul cult, care a schimbat fața celei de-a 7 arte de la noi, în 1968: „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie, și interpretat de neuitat de George Constantin.
Banda celor trei spărgători e formată din Rareș Andrici, Ionuț Niculae și Robert Iovan. Nu copiați modelul, chiar dacă pare o lecție de cum se poate organiza un jaf, în cele mai mici detalii.
De remarcat scena dintre anchetatorii români și păgubitul din Țările de Jos, dar și soacra/ mamă protectoare și satul unde e la fel de frig și în casă și afară, după cum o spune, din zbor, Alexandru Potocean, pe care l-am descoperit în 2007, în Palme d Or-ul: „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
Picturile sunt alese cu grijă, un portret seamănă cu protagonista, iar afișul este o operă de artă.
Printre coproducători se numără belgienii frați Dardenne: Jean-Pierre și Luc, dar și al nostru Tudor Reu, nelipsit din creațiile recente ale lui Cristian Mungiu.
Poftiți în cinema. Dă dependență.
Autor articol: Irina-Margareta NISTOR
