Ani de liceu

„Medalia Regală pentru Loialitate“ acordată Colegiului Național „Calistrat Hogaș“

* înalta distincție a fost oferită de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române

Casa Regală a României a conferit pe data de 30 septembrie 2020, Colegiului Național „Calistrat Hogaș“, decorația „Medalia Regală pentru Loialitate“. Ceremonia a avut loc la Palatul Elisabeta, din București. Distincția regală s-a acordat în contextul în care Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ a sărbătorit anul acesta 110 ani de existență. Pe brevetul nr. 69, care însoțește medalia se precizează:

„Margareta
prin grația lui Dumnezeu
Custodele Coroanei române
La toți de față și viitori Sănătate
Dorind a răsplăti meritele
Colegiului Național «Calistrat Hogaș»

La împlinirea a peste 110 ani de existență neîncetată pentru a duce mai departe tradițiile fondatoarelor sale care doreau să asigure dreptul la educație al tuturor persoanelor și îndeosebi al tinerelor fete, printr-un învățământ specializat de calitate.

Pentru că în prezent reprezintă o pepinieră de calitate a învățământului superior oferind elevi bine pregătiți cu oportunități naționale și internaționale. Pentru a onora personalitățile care au predat aici, dar și pe absolvenții precum Elena Botez (solistă), Stejărel Olaru (istoric) sau Luminița Huțupan (maestră a handbalului). Care au beneficiat de pregătirea oferită de această eminentă instituție educațională.

Noi conferim Medalia Regală pentru Loialitate

Drept care îi dăm acest brevet subscris de noi.

Decoraţia este din bronz masiv şi este formată dintr-o placă circulară decorată cu frunze de laur, purtând deasupra o coroană regală şi o panglică verticală, de culoare albastru regal, cu marginile aurii. Pe avers, decoraţia reprezintă profilul Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, încadrat de înscrisul „Medalia Regală pentru Loialitate“ şi frunze de laur; pe revers, decoraţia are Stema Mare a Casei Regale (varianta purtătoare de Coroană la anou), înconjurat de același cordon din frunze de laur. Decorația are 32×32 mm, iar coroana are 20x20mm.

Panglica dublă verticală este aceeași pentru bărbați și femei. Decorația se prinde cu ac, precum broșa, la piept, în partea stângă. Medalia Regala pentru Loialitate este continuatoarea tradiției Medaliei Regele Mihai I pentru Loialitate, instituită prin ordinul Majestății Sale Regelui Mihai I al României, la 10 mai 2008. Posesorii Medaliei Regele Mihai I pentru Loialitate pot continua purtarea acesteia, conform statutului său, şi vor fi înscrişi la începutul listei purtătorilor Medaliei Regale pentru Loialitate.

Se cuvine a sublinia că între Casa Regală Română și Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ din Piatra-Neamț există atât conexiuni istorice, cât și de actualitate. Astfel, după ce la începutul secolului al XX-lea, doamnele profesoare (devenite ulterior directoare) Eugenia Popovici și Valentina Focșa au înființat primul liceu particular de fete, la început sub forma unui curs secundar, instituția s-a dezvoltat și, treptat, și-a câștigat un prestigiu binemeritat.

Doamnele directoare au îngrijit ele însele soldații răniți, în perioada Primului Război Mondial, când liceul a devenit spital militar. De asemenea, s-au implicat în lupta de emancipare a femeilor din România, după 1918, inițiind asociația „Cercul gospodinelor“ – extinsă, sub coordonarea Valentinei Focșa, în mai multe orașe din țară, precum și ziarele „Acțiunea Feministă“ și „Foaia Gospodinelor“. Subliniem că aceste inițiative au beneficiat de sprijinul Reginei Maria, care a acceptat să le patroneze. Mai mult decât atât, cele două directoare au militat și au acționat pe lângă oamenii politici, dar și pe lângă Parlamentul României, în vederea acordării dreptului de vot pentru femei.

Astăzi, cunoașterea instituției Monarhiei se realizează în colegiul nostru prin mai multe modalități, atât formal, cât și nonformal sau extracurricular. Pe de o parte, elevii studiază disciplina opțională Istoria Monarhiei în România, iar cei din Cercul de istorie editează revista „Calistrații“, în care publică și numeroase articole despre regii și reginele României. Pe de altă parte, 20 de elevi de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș“, însoțiți de profesori și de părinți, au fost invitați și au participat la evenimentul „Garden Party“, la Palatul Elisabeta, în data de 10 mai 2013.

Asemenea Fundației „Principesa Margareta a României“, colegiul nostru este implicat în proiecte și parteneriate de voluntariat care au ca obiectiv sprijinirea copiilor din centrele de plasament, a copiilor cu CES, precum și a persoanelor vârstnice. În plus, instituția noastră este membră a rețelei europene „Școli care promovează sănătatea“, participând la evenimente în care s-a implicat și Fundația „Principesa Margareta a României“, cum ar fi cel de la Piatra-Neamț, din anul 2005, când a avut loc seminarul dedicat copiilor și tinerilor români infectați cu HIV. Nu în ultimul rând, colegiul este acreditat în programul The Duke of Edinburgh’s International Award, care se desfășoară sub înaltul patronaj al Principesei Margareta.

Conform Decretului Regal privind Regulamentul Medaliei Regale pentru Loialitate, publicat pe site-ul Casei Regale a României, medalia „se acordă membrilor merituoşi ai Casei Majestăţii Sale sau colaboratorilor de peste cinci ani ai acesteia, din toată ţara şi din străinătate. Medalia poate fi oferită, de asemenea, unor personalităţi din România şi din lume. Decoraţia este semnul preţuirii Majestăţii Sale faţă de românii sau străinii care au dovedit loialitate şi încredere în destinul Familiei Regale din România, făcând eforturi şi, adeseori, sacrificii personale pentru a sprijini principiile binefăcătoare ale Coroanei în ţara noastră. Medalia va fi acordată unui număr de maximum 250 de personalităţi în viaţă, aflate în România sau în străinătate. Aleşii pentru decernarea acestei însemnate distincţii vor fi personalităţi care au făcut sau fac parte din Casa Majestăţii Sale, din societatea civilă, mediul politic sau economic, lumea culturii sau a diplomaţiei, precum şi din organizaţii naţionale sau internaţionale.“ (https://familiaregala.ro/ordine-si-decoratii/medalia-regala-pentru-loialitate)

Din delegația care a participat la ceremonia organizată la Palatul Elisabeta au făcut parte: prof. Florin Irimia, director 2012-2020, prof. dr. Mihaela Cătălina Tărcăoanu, director adjunct și Alexandru Arsenoaia, președintele Consiliului Școlar al Elevilor.