Educația este cheia spre porțile luminii veșnice, spre percepțiile lucide asupra vieții, și, totodată, sceptrul lumii nobile. După patru ani petrecuți în acest mediu, sufletul și mintea au avut excelenta savoare de a gusta din perspectiva lumii pedagogice, din ideile cele mai adânci ale curriculumului și de a cunoaște în mod inedit procedee în dezvoltarea copilului.
Iată cum, în ultimele zile ale acestei perioade, ridic privirea asupra informațiilor captate din acest univers plin de frumos, unde latura interioară și cea exterioară a ființei umane se fac mai mult decât cunoscute, datorită dascălilor mei. În intensitatea trăirilor mele în cursul celor patru ani de dezvoltare, observ cum lecțiile de pedagogie și didactică, psihologie și metodică au imprimat note definitorii asupra sufletului meu. De asemenea, asupra acestor amintiri și informații, s-a așezat armonios o mantie de sticlă, care va conserva aceste elemente până la sfârșitul carierei, sau poate chiar a vieții.
Fragedă-mi era vârsta când descifram magia din primele ore de pedagogie… Iubeam implicarea emoțională și lucrul în echipă, implementate de către domnii profesori de aur, domni trandafiri ai epocii contemporane, domni care ar trebui studiați pentru înțelegerea cadrului didactic cu vocație edenică, în viziunea mea.
Cultura didactică s-a instalat asupra mea tot de la acele ore, când educația mi s-a părut bogăția supremă a omului. A urmat apoi practica pedagogică. În ciuda stângăciei mele inițiale tipice, am observat o cumplită chemare, poate chiar ascunsă, o dragoste infinită în a transmite informații și a lucra cu elevii. Răbdarea a fost „laptele și mierea“ tuturor activităților săvârșite atât cu școlarii, cât și cu preșcolarii.
Raportându-mă la zilele noastre, se poate afirma că acțiunea de captare a atenției este din ce în ce mai dificilă, întrucât tehnologia face parte în mod firesc din viața elevului. În ciuda acestui aspect și privind istoria, focalizez în continuare ideea că strategiile didactice pun în lumină soluția chestiunii enunțate anterior.
Pășind însă spre exteriorul globului de cristal al teoriilor relatate în cei patru ani, din nefericire sesizez cum oamenii nu au o astfel de viziune, iar școala este privită catastrofal prin idei eronate. Într-adevăr, ne confruntăm cu traiul într-un sistem în care respectul pentru dascăli scade alarmant, iar onoarea acestora este uneori inexistentă în mintea unor oameni.
Până a se reglementa juridic ideile celor nemulțumiți, cu solemnitate, intrigă și hotărâre, promit a conserva valorile învățământului și a iubi Educația!
Mihai-Cristinel ALĂGEL, clasa a XII-a A
Colegiul Național „Gheorghe Asachi“ Piatra-Neamț
