De la musique avant toute chose.
Paul Verlaine (1844-1896)
Muzica a început prin cântec, având ca izvoare principale natura şi corpul omenesc. Din îmbinarea zgomotelor naturii, vuietul furtunii şi al talazurilor, murmurul râurilor şi ciripitul păsărilor, cu bătăile inimii, interjecţiile şi mlădierile vocii sale, bătăile din palme şi fluierăturile, omul a reuşit să imită sunete cu diferite înlănţuiri prin care şi-a exteriorizat sentimentele şi gândurile, pe care le-a împletit fie cu munca, fie cu jocul.
O teorie aparţinând lui T. Mc Laughlin (Muzică şi comunicare, 1970) susţine că muzica ar fi luat naştere din gândurile copiilor. Un alt muzicolog spune că muzica s-a dezvoltat din formule magice, iar D. Cuclin înclină spre teza originii divine a muzicii.
La Scarlat Demetrescu am întâlnit cândva această expresie, adevărată sau nu, care-mi surâde mult: Dumnezeu a creat lumea, cântând!
Oricum ar fi fost şi indiferent de originea ei, muzica s-a făcut spre încântare dar şi în scop utilitar, oglindindu-se adesea în relaţia dintre semeni dar şi cu divinitatea.
Muzica ar fi apărut către sfârşitul erei paleolitice. Procesul muncii, practica religioasă, magia, toate au contribuit la închegarea primelor rudimente muzicale menite să exprime stări afective conştiente.
Ca să tratezi un astfel de subiect – Istoria muzicii – în pagini de revistă, în serial, este destul de greu, fiind vorba de 40.000 de ani de muzica. Încercăm să abordăm tema cu multă acribie şi cât mai exhaustiv.
Periodizarea istoriei muzicii
Epoca primitivă:
- secolele XV-XIV î.H.
Antichitatea:
- între secolele XV-XIV î.H. şi secolul IV d.H.
Evul mediu:
- timpuriu – perioada creştină;
- secolele IV-VII – perioada creştină;
- secolele VII-XI – perioada gregoriană.
Renaşterea:
- timpurie, Ars Antiqua – secolele XI-XIII;
- Ars Nova – secolul XIV;
- Şcoala franceză-flamandă – secolul XV;
- târzie – secolul XVI.
Barocul:
- secolul XVII
- preclasicism – prima jumătate a secolului XVIII.
Clasicismul vienez:
- secolul XVIII – cu cei trei mari reprezentanţi: Haydn, Mozart, Beethoven.
Secolul XIX:
- Romantismul
- Şcolile muzicale naţionale
- Neoclasicism
Secolul XX:
- curente de tranziţie: Romantismul târziu, Folclorismul modern, Impresionismul francez, Verismul italian, Neoclasicismul modern;
- curente noi: Expresionismul, Atonalismul (Serialism, Dodecafonism, Muzica matematizată), Sintezele.
Dimitrie Cuclin 
Franz Joseph Haydn 
Ludwig van Beethoven 
Wolfgang Amadeus Mozart
Autor articol: Prof. Daniela IACOB
