Primăvara, la bunica, începea fără grabă. Nu neapărat după calendar, ci după cum se simțea pământul sub palmă. Ieșea în curte, se uita la grădină ca la un om drag și știa exact de unde să înceapă. „Nu te repezi” – spunea ea, „că fiecare lucru are vremea lui.”
Întâi aduna resturile rămase din iarnă: tulpini uscate, frunze, rădăcini și le punea deoparte. „Nu le arunca, din ele se face hrană pentru mai târziu.” Din grămada aceea ieșea compostul, bun pentru pământ. Apoi venea rândul hranei: dacă avea, punea gunoi de grajd sau mraniță, dar de multe ori folosea ce avea la îndemână: coji de ouă, zaț de cafea, cenușă sau chiar pliculețe de ceai păstrate din iarnă. Le mărunțea bine și le amesteca în sol, spunând că pământul simte și răsplătește.
Nu se apuca niciodată de lucru până nu verifica dacă pământul e pregătit. Lua o mână de țărână și, dacă se lipea, știa că mai trebuie să aștepte. „Dacă e prea ud, îl bați, nu-l ajuți.” Când venea momentul potrivit, îl afâna ușor, cât să respire. Iar dacă era greu și argilos, îl mai „îndulcea” cu nisip și cu ce mai avea prin gospodărie.
Când voia să grăbească puțin lucrurile, mai ales în anii reci, acoperea pământul cu o folie, să țină căldura înăuntru. Dar niciodată nu forța prea mult, căci știa că grădina are ritmul ei.
La semănat, totul era făcut cu rost. Nu punea nimic la întâmplare. Își făcea în minte o ordine: plantele mai înalte le lăsa spre margine, lângă gard, iar pe cele mici le aducea în față, la lumină. Lăsa spațiu între ele, „să aibă loc să crească, nu să se înghesuie”. Și nu punea același lucru în același loc, an de an. „Pământul obosește și se supără,” spunea ea, simplu.
După ce termina, punea câte un semn la fiecare rând, un băț, orice găsea prin curte, ca să știe ce și când a pus. Iar când venea vorba de apă, nu făcea risipă. „Apa trebuie să ajungă la rădăcină, acolo e viața.”
Și, printre toate, nu uita niciodată de flori. „Nu trăim doar cu ce mâncăm, trăim și cu ce ne bucură.” Așa că, printre rândurile de legume, apăreau mereu culori.
Așa era la bunica: nimic complicat, dar totul făcut cu grijă. Pentru că, în fond, grădina nu crește doar din semințe, ci din răbdare și din drag.
Documentare realizată de Oana-Talida COZMA
Sursa: agroverde.ro
