Privită ca simplă piesă, orice textilă populară prezintă un interes limitat. Analizată ca document de viață și de muncă, ea dezvăluie nivelul tehnologiilor de obținere, dar, mai ales, concepțiile utilitare și estetice ale colectivității care a creat-o, într-un anumit loc și timp.
Vechimea și continuitatea practicării activităților textile pe meleagurile nemțene sunt atestate, cu mărturii elocvente – arheologice, istorice și etnografice – de la începutul neoliticului. Generalizarea, la sate, a acestor îndeletniciri, preponderent feminine, și valoarea deosebită a textilelor realizate, demonstrează existența, în această zonă pericarpatică moldovenească, a unui context social, economic și cultural favorabil dezvoltării unui puternic flux de creativitate. În decursul timpului, femeile, lucrând în sistem casnic sau organizat, au dovedit un inepuizabil potențial de inovație, talent și măiestrie în prelucrarea fibrelor și firelor textile, în producerea materialelor, în diversificarea și împodobirea categoriilor, în cristalizarea particularităților morfologice și estetice ale lor.
Deși se consideră că primele fibre textile, întrebuințate de strămoșii noștri îndepărtați, au fost de natură vegetală (cânepa și inul), după răspândirea oilor, materia primă care a stat la baza producerii majorității țesăturilor populare a fost fibra de lână, din care se scoteau mai multe categorii de fire. Așa cum, în regiunile temperate înalte, extinderea utilizării materialelor lemnoase a generat acea specifică „civilizație a lemnului”, la fel, lâna a deținut rolul principal în domeniul textilelor tradiționale moldovenești. Situarea lânii în planul primordial de folosire, între toate celelalte categorii de fibre textile, s-a datorat ușurinței obținerii ei – pe baza păstoritului local – și a calităților deosebite pe care le deține: rezistență, elasticitate, culoare, capacitate de absorbție, diversitate de filare și altele. Toate acestea au permis generalizarea întrebuințării lânii în aproape toate categoriile de textile de casă. Cunoașterea și utilizarea însușirilor specifice ale fibrei de lână au înlesnit evoluția rapidă a îndeletnicirilor casnice meșteșugărești și industrie în zona Neamț. Pentru nivelul ridicat de dezvoltare a țesutului lânii, atât în trecut, cât și în prezent, Ținutul Neamț deține un loc de frunte în Moldova. Aici, s-au format importante centre de țesut și brodat, atât în jurul mănăstirilor Agapia și Văratec, cât și în majoritatea așezărilor sătești și în cele două târguri – Neamț și Piatra.
Dintre firele textile vegetale, în producerea textilelor de utilitate curentă, doar cânepa a avut un rol mai important în tot cursul istoriei, până la mijlocul secolului al XX-lea, pe când inul, înlocuit mai recent cu bumbacul, dar și cu borangicul și părul de capră, au înregistrat, în zona Neamț, un grad limitat de folosire.
Toate tehnologiile textile tradiționale au avut la bază munca femeii, care trebuia să parcurgă toate fazele de lucru, folosind o serie de utilaje rudimentare. Eficiența uneltelor textile multifuncționale dovedește valabilitatea lor, până în zilele noastre. Este suficient să amintim câteva unelte întrebuințate de lucrătoarele din contemporaneitate: furca și fusul, rășchitorul, urzoiul, vârtelnița, sucala, stativele, șteaza. Menținerea acestora în uz se datorează ușurinței mânuirii lor în sistemul casnic de lucru, deoarece, în cel meșteșugăresc și industrial, s-a ajuns la înalte perfecționări tehnologice.
În producerea țesăturilor populare, rolul principal l-a avut întotdeauna războiul de țesut, care a transformat fiecare casă țărănească într-o adevărată fabrică de țesături, în scopul satisfacerii cerințelor familiilor și ale pieței.
Introducerea textilelor industriale a diminuat mult țesutul casnic, transformându-l, în ultimele decade, în meșteșug cu specializări stricte, pe categorii de țesături. O contribuție importantă la sporirea calităților textilelor populare nemțene au avut-o atelierele mănăstirești de brodat și țesut, în jurul cărora s-au format cele mai importante centre: Agapia, Văratec, Vânători, Humulești, Răucești, Pipirig, Ghindăoani, Grumăzești, Crăcăoani.
Dr. Elena FLORESCU
„Textile populare de casă din zona Neamț”, Editura Etnologică, București, 2010
