În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Mucenic Hristofor, trecut uneori și cu presupusul loc de origine („din Licia”), este prăznuit în fiecare an pe 9 mai, alături de Sfântul Proroc Isaia și de Sfântul Ierarh Nicolae.
Între secolele al XIV-lea și al XVI-lea, Sfântul Hristofor (sau Cristofor), un personaj hagiografic complet atipic, a fost unul dintre cei mai venerați sfinți de pe continentul european, mai ales în zona vestică a acestuia. Drept urmare, istoricii medieviști occidentali i-au dedicat numeroase studii.
Sfântul Hristofor este prezent și în Moldova, încă din veacul al XVI-lea, fiind reprezentat adesea pe pereții vechilor noastre biserici, în unele dintre ele rezistând până astăzi. Îl vedem, de exemplu, în celebrele fresce exterioare ale Mănăstirilor Moldovița și Sucevița.
În Muntenia, tema Sfântului Hristofor are ecou abia către mijlocul veacului al XVII-lea, iar în Transilvania, imaginea va fi adusă în edificiile ortodoxe abia în veacul al XVIII-lea.
Locul de origine al Sfântului Hristofor este incert, oscilând între Răsăritul deșertului Persiei, pe teritoriul Indiei sau Pakistanului, și Nordul Africii. Cel mai vechi manuscris hagiografic privind viața sa, de la jumătatea secolului al IV-lea, aparține episcopului Teofil Indianul.
Potrivit acestuia, Reprov, Reprob sau Reprev, numele păgân al Sfântului Mucenic Hristofor, era un soldat originar din Nordul Africii. Tânărul avea un chip înfiorător, fața lui semăna cu a unui câine, iar cuvintele îi erau stâlcite.
Reprov s-a rugat la Dumnezeu să-i fie dăruit glas uman cu scopul declarat de a propovădui credința creștină. După ce Dumnezeu săvârșește această minune, Hristofor, acum prizonier la romani, pătimește multe chinuri, timp în care a adus multe suflete la credință.
Mai târziu, aflat în fața morții martirice, insuflat fiind cu putere divină, putea să rostească, aidoma tuturor mucenicilor, cuvinte cutremurătoare: „Mie nu-mi este milă de trupul meu, ci de suflet, ca un înțelept. Deci, pentru dânsul slujesc și mă închin Dumnezeu-lui Celui fără de moarte”. A fost decapitat din ordinul împăratului Deciu, aproximativ în anul 249, cu puțină vreme înainte de sfârșitul Sfintei Agata.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
Suport de documentare: Marcel Lutic – „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”, Editura Vasiliana’98, Iași, 2022
