decade, în meșteșug cu specializări stricte, pe categorii de țesături. O contribuție importantă la sporirea calităților textilelor populare nemțene au avut-o atelierele mănăstirești de brodat și țesut, în jurul cărora s-au format cele mai importante centre: Agapia, Văratec, Vânători, Humulești, Răucești, Pipirig, Ghindăoani, Grumăzești, Crăcăoani.
Firele textile, prin calitățile lor specifice – lungime, subțirime și elasticitate – impun, în principiu, o singură modalitate de lucru – cea de îmbinare a lor, prin diverse legături: de înnodare, împletire sau țesere. Fiecare dintre acestea a cunoscut o largă diversificare, corespunzătoare funcției categoriilor de textile. Subliniem raportul de dependență a tehnologiilor față de funcționalitatea materialelor. Într-un fel se înnoadă plasele sau fileurile, altfel se croșetează horbotele sau se împletesc colțunii și cu totul în alte modalități se țes ștergarele, scoarțele sau cuverturile. Necesitatea practică, în primul rând, a determinat inventarea diversității tehnologiilor la textilele de bază, în care au fost incluse și procedeele specifice de împodobire. Aceasta concomitență a realizării decorului, direct în contextura țesăturii, a reprezentat una dintre cele mai importante particularități ale materialelor textile. Dar, estetica textilelor manuale este dată nu numai de elementele decorative, adeseori incluse și rareori aplicate, ci mai ales de calitățile materiilor prime și corectitudinea execuției.
Dacă textilele de casă de utilitate cotidiană, lucrate din fire rezistente și în tehnici simple (ștergarul, lepedeul, țolul) se înscriu în caracteristicile generale ale acestor categorii, grupa textilelor destinate îmbrăcării și împodobirii interiorului locuinței, prin funcțiile lor estetice mai pronunțate, prezintă unele particularități locale și zonale. Ele sunt rezultatul creațiilor individuale înscrise în coordonatele tradiției colective. În domeniul foarte vast al textilelor, femeile și-au dezvoltat întregul lor potențial de creativitate, înscriind pe fiecare piesă o notă personală din gândirea, experiența și sensibilitatea lor. Ștergarele și păretarele întinse pe pereții din casa tradițională, prin calitățile tehnice și estetice conținute, aveau un loc și un rost bine precizat, fiind totodată prilej de mândrie pentru realizatoare.
Deși textilele tradiționale de interior nu au deținut somptuozitatea pieselor costumului popular de sărbătoare, ele au necesitat mult efort și măiestrie. Sobrietatea generală a interiorului locuinței moldovenești vechi s-a răsfrânt și asupra țesăturilor expuse. În formele lungi și înguste ale ștergarelor, păretarelor și scoarțelor au fost dezvoltate structuri decorative simple, bazate pe repetiția sau alternanța vrâstelor ori alesăturilor realizate în culori puține, naturale sau vopsite vegetal. Țăranca de odinioară, educată la școala tradiției, știa să realizeze perfect acel „frumos în simplitate”. Țesăturile vechi ne impresionează prin estetica lor ponderată, discretă și rafinată.
Piesa care a suscitat cel mai mare interes a fost scoarța de lână, destinată inițial acoperirii peretelui de lângă pat și, mai târziu, împodobirii tuturor pereților și a podelei din camera de curat. Lățimea mai mare a scoarței a permis țesătoarei să dezvolte simbolurile vechi, țesute mai întâi în păretare, și să creeze compoziții ornamentale mai elaborate.
Specifice scoarțelor moldovenești tradiționale sunt nu numai culorile potolite, ci și compozițiile vegetale, între care cea mai impunătoare a fost pomul vieții. Formele de redare a simbolului bogăției și tinereții sunt de o varietate impresionantă. Scoarțele cu pomi, țesute în gherghef sau în stative, au dus faima măiestriei țesătoarelor din centrele nemțene. Dar și florile puternic stilizate au fost reprezentate cu iscusință și talent în câmpurile largi ale scoarțelor sau pe fondul alb al tuturor categoriilor de textile subțiri.
Calitățile utilitare și estetice autentice ale textilelor de interior au fost realizate până la apariția produselor industriale, a culegerilor de motive și a coloranților chimici. Toate acestea la un loc au contribuit la îndepărtarea treptată de la tradiția rămasă în filtrul timpului și trecerea la alte forme, tehnici și caracteristici estetice, cu vădite tendințe de uniformizare. Totuși, în satele mai retrase de la poalele munților, se continuă încă țesutul covoarelor în stilul tradițional, înregistrându-se chiar reale valori.
În perioada contemporană, este aproape generalizat țesutul cuverturilor cu motive abstracte sau vegetale în tehnici tot mai ingenioase. Moda pieselor croșetate ori cusute, dezvoltată puternic în ultima perioadă, deși răspândită în masă, nu prezintă un autentic interes.
Textilele tradiționale de casă din zona Neamț, prin bogatele lor calități, se înscriu printre cele mai valoroase creații feminine moldovenești. Studiul prezent a încercat să evidențieze contribuția creatoarelor din această zonă la îmbogățirea artei populare românești.
Dr. Elena FLORESCU
„Textile populare de casă din zona Neamț”, Editura Etnologică, București, 2010
