Valea Bistriței este zona cu cele mai numeroase monumente, căreia, doar constelația cunoscutelor mănăstiri de la Târgu-Neamț îi poate reclama supremația. La distanțe relativ mici se succed așezăminte cu un bogat trecut istoric, multe dintre ele ctitorii domnești, alături de construcții modeste, rod al unor strădanii de obște, care nu copleșesc prin monumentalitate, dar încântă prin simetrie și un dezvoltat simț al proporțiilor.
Popularea masivă a Văii Bistriței a început târziu, abia în secolul al XVIII-lea. Multă vreme ea a rămas cu așezări mici și rare, înconjurate de păduri nepătrunse și locuri căutate doar de acei ce doreau să se rupă de realitățile unei vieți zbuciumate și nesigure. Sunt veacurile în care se pun temelii monahale la Bistrița și Bisericani, la Pângărați și Buhalnița și chiar mult mai departe, la poalele Ceahlăului.
După 1700, se intensifică exodul transilvănean pe versantul estic al Carpaților. Apar bisericuțele de lemn de la Hangu și Bistricioara, de la Farcașa, Galu și Poiana Teiului. Marile mănăstiri luptă din greu pentru a-și asigura resursele economice și a se menține ca niște centre de cultură, iar la „Palatul Cnejilor” se instalează cantacuzinii și mai apoi sturdzeștii. Secularizarea din 1863 va încheia existența agonică a multor așezăminte, dar micile bisericuțe de lemn vor supraviețui în mijlocul obștilor sătești, care le vor proteja prin trăinicia credinței lor.
Mănăstirea Tarcău
Pe Valea Tarcăului, la mai mult de 15 kilometri de confluența acestui râu cu Bistrița, între localitățile Brateș și Ardeluța, o poiană deschisă la margine de pădure formează cadrul natural al Mănăstirii Tarcău.
Din „Pomelnicul” ctitorilor scris în limba română cu litere chirilice, aflăm că biserica s-a construit „… în zilele binecredinciosului marelui domn și împărat a toată Rusia, Nicolae Pavlovici, cu bagoslovenia preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Moldovei, Kiria Kir Veniamin, la anul 1833…” de către ieroschimonahul Avramie și alți donatori.
Ctitorii și alții care le-au urmat au înzestrat schitul cu loturi de pădure, fânețe și mori pe Tarcău, suficiente surse de venit pentru cei aproximativ 20 de călugări care viețuiau aici. Ulterior, numărul călugărilor s-a mai redus și Schitul Tarcău a trecut sub ascultarea Mănăstirii Bistrița, de care a depins până în anul 1990, când a obținut statut de mănăstire.
Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” e construită din lemn de frasin, având planul în formă de cruce, extremitățile de la apus și răsărit rotunjite, absidele laterale fiind bine pronunțate, de formă pentagonală. Acoperișul în două pante repezi subliniază prin ușoare ondulații prezența sânurilor laterale, iar turnul-clopotniță construit separat în 1868 din bârne de lemn are două nivele și un acoperiș bulbat, mai puțin obișnuit la bisericile moldovenești.
Intrarea în biserică, situată spre Sud, este protejată de un pridvor închis, adăugat în 1936, iar în interior o arcadă din bârne separă pronaosul de naos. Cele două părți interioare sunt acoperite de bolți caracteristice acestui gen de construcții, rezultate din îmbinarea unor bârne a căror lungime se reduce succesiv. Bolta naosului se desfășoară pe axul longitudinal, având la partea superioară o suprafață hexagonală spre care converg fâșiile curbe din care este alcătuită.
Catapeteasma, cu cele cinci rânduri de icoane, este executată pe scânduri late de tei, fixate pe un schelet de bârne. A fost zugrăvită și montată în secolul trecut, probabil tot în jurul anului 1833. Este bine conservată și etalează calități artistice de netăgăduit, exprimate îndeosebi prin cursivitatea liniilor, precizie și vivacitate cromatică.
Tot din secolul al XIX-lea datează și două case monahale, cărora li s-au adăugat în ultimii ani și alte construcții, care închid incinta mănăstirii pe latura sa vestică.
Biserica de lemn Valea Bradului
Pe Valea Bicazului, în comuna Bicazu Ardelean, se păstrează Biserica de lemn „Sf. Dumitru” de la Valea Bradului.
Este o foarte reușită creație a arhitecturii populare în lemn, cu un plan trilobat și abside bine conturate, de formă poligonală. Pereții din bârne aparente se ridică pe un soclu tencuit, iar pronaosul prezintă la exterior tot o formă poligonală. Pe latura de Sud, intrarea este protejată de un pridvor închis, iar acoperișul este străpuns de o turlă situată deasupra pronaosului, întărind impresia de suplețe și eleganță pe care o degajă întreaga construcție.
Pronaosul prezintă un planșeu de grinzi aparente, iar naosul este acoperit cu o boltă în fâșii curbe pe plan octogonal. În ceea ce privește altarul, acesta este acoperit de o ingenioasă boltă semicilindrică, racordată cu fâșii curbe și nervuri aparente.
Construită în 1829, biserica de lemn de la Valea Bradului pune în evidență preocuparea obștii sătești de aici și a meșterilor care au ridicat-o, pentru înfrumusețarea edificiului. Mărturie stau ornamentele sculpturale de pe ancadramente și de pe stâlpii pridvorului, precum și pictura ce se mai păstrează în interior.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
Selecție realizată pe baza lucrării autorilor Marcel Dragotescu și Adriana Comăniciu, „Monumente istorice și de arhitectură din județul Neamț”, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2003.
Surse foto: crestinortodox.ro și viziteazaneamt.ro
