În satele din Sudul României se practica în Sâmbăta Floriilor un ceremonial complex, dedicat unei zeițe preistorice a vegetației, structurat după modelul colindelor. Sub influența creștinismului, acesta a fost numită Lazăr, Lăzărelul sau Lăzărică.
Una dintre fetele colindătoare, Lăzăriţa, se îmbrăca mireasă și împreună cu celelalte surate colinda pe la casele din sat. Cu pași domoli, aceasta se plimba, înainte și înapoi, în cercul format de suratele ei care povestesc, pe o melodie simplă, drama eroului vegetației, Lazăr sau Lăzărică: plecarea cu oile de acasă, urcarea în copac pentru a tăia animalelor frunze, căderea și moartea lui neașteptată, căutarea îndelungată și găsirea trupului neînsuflețit de către surioare, aducerea acasă a trupului neînsuflețit, scalda rituală în lapte dulce, îmbrăcarea defunctului cu frunze de nuc și aruncarea scaldei pe sub nuci.
O variantă dobrogeană completează scenariul înmormântării cu Învierea lui Lazăr și prefacerea sa în flori, moment culminant marcat de hora veselă a colindătoarelor. Două reprezentări mitice, Lazăr și Flora, prima de origine tracică, cea care a luat numele evanghelistului Luca, a doua romană, zeița Flora, sunt celebrate în Calendarul popular una după alta: în Sâmbăta lui Lazăr și în Duminica Floriilor.
Documentare de Valentin ANDREI
