Născută la Piatra-Neamț și legată profund de acest loc, Elena Shulea și-a construit parcursul artistic la întâlnirea dintre tradiție, cercetare și sensibilitate. Artistă, dirijor, profesor și etnomuzicolog, ea privește muzica fix ca pe un mod de a păstra vie memoria culturală și identitatea unui neam. În acest dialog, Elena vorbește cu deschidere despre începuturile sale, despre inspirația pe care o găsește în folclorul românesc și despre rolul muzicii într-o lume aflată într-o continuă transformare. Vă invităm să descoperiți povestea unei artiste care își urmează cu consecvență chemarea.
Elena, muzica face parte din viața ta de mulți ani. Îți amintești momentul în care ai simțit că nu este doar o pasiune, ci drumul pe care vrei să îl urmezi?
Elena Shulea: Oh, Doamne, ce întoarcere în timp! Cred că aveam în jur de 5-6 ani când am primit o chitară Hora, de ziua mea. Urmăream cu poftă „Cerbul de Aur” pe vremea aceea. Îmi amintesc cum mă încuiam în cameră după ce se termina emisia și efectiv „zdrăngăneam” la chitară, în fața unei oglinzi, ore întregi, fără să fi știut vreo notă sau ceva despre muzică. Aveam o memorie fabuloasă a versurilor și liniilor melodiilor care îmi plăceau; astăzi cred că acea memorie e direcționată spre grijile traiului în România. La un moment dat mai avea doar două corzi chitara mea și așa mă acompaniam când cântam cele două piese cu care am dat examenul de intrare la Liceul de Arte „Victor Brauner” – „Fotoliul din odaie” a Mirabelei Dauer, și „Mărioară de la munte”, pe care l-am învățat de la mama. De-atunci nu m-am mai lăsat de muzică, nici ea de mine! Este firul roșu al vieții mele.
Ai studiat folclorul și etnomuzicologia, iar în creațiile tale aduci influențe etnofolclorice. Ce te-a apropiat de rădăcinile muzicii tradiționale românești?
Elena Shulea: Cred că e un cumul de date genetice care coexistă într-o perspectivă divină! Sunt un „produs” sută la sută românesc, prima generație născută la oraș, crescută lângă Orășelul Copiilor, bâlciul și circul de la Obor, pe malul Cuejdiului, în Piatra-Neamț. Bunica paternă era cunoscută în satul ei pentru darul descântecelor. Bunicul cânta la strană la biserică, în Miron Costin. Tatei îi place și acum să mai cânte; a păstrat o violă pe care am studiat eu în liceu, pe care o mai scoate din când în când și le face câte o cântare musafirilor lor. Mama – vocea ei s-a imprimat în sufletul meu – își cânta necazurile. Când începea să cânte, îmi venea să plâng instant. Nu știa cum și nici nu avea cui să-și spună greutățile. Exact ca în teoretizările despre folclorul muzical, a păstrat linii melodice de la alte cântece vechi și le punea versuri cu durerile și neajunsurile ei, cânta apăsat, simțeam cum parcă se transpunea într-o altă lume… Poate că și firea mea, una pământeană, cu o tendință de recunoștință și respect față de toate darurile țării în care m-am născut, alăturate unui dar divin – vocea, toate astea m-au apropiat de elementele identitare profunde ale acestui „neam de soi”, cum l-a numit folkistul Valeriu Sterian.
Într-o perioadă în care ritmurile moderne domină spațiul muzical, crezi că muzica poate deveni un mod prin care ne păstrăm identitatea și legătura cu rădăcinile noastre?
Elena Shulea: Momentan nu vedem și nici nu simțim cum ne scapă printre degete originalitatea și elementul uman. Suntem cuprinși de era digitală și de fenomenul „world music” (un melanj de genuri, stiluri și culturi muzicale), pe care l-am studiat la masterat și care este derivat din trendul general actual de globalizare. Ceea ce e observabil cu o ureche atentă este că, acolo unde filonul identitar și tradițional a fost puternic (cum a fost și în România), s-au importat materiale sonore noi. Țările cu o cultură identitară națională mai soft, să zicem așa, sau superficială, au preluat de la alte culturi. Spre exemplu, cum România a importat ritmul manelei, Vestul s-a infuzat de muzica balcanică. Cred cu tărie că, atâta vreme cât ființa umană va avea aceste căutări, chiar și o astfel de dinamică de nivel global ne indică fix dorința fiecăruia dintre noi de a se asocia cu un fenomen cultural identitar, care să-l înrădăcineze cel puțin printr-o formă de manifestare culturală.
Cum putem transmite generațiilor tinere valorile și patrimoniul cultural prin muzică, fără ca acestea să pară „vechi” sau îndepărtate de lumea lor?
Elena Shulea: Din punctul meu de vedere, răspunsul la această întrebare ține de ceea ce s-ar numi „marketing/plan educațional național” conștient. Iar aici, trimiterea pe care o fac cu asumare este către un model de învățământ în genul celui propus de Florian Colceag, profesor de matematică și antrenor de genii. Sunt două mari și esențiale răspunsuri la întrebarea asta, Talida:
1) puterea exemplului – adultul, el însuși practicant, implicat în acțiuni care să contribuie vădit la revitalizarea adevăratelor valori și a patrimoniului local, zonal, național;
2) simplitatea și claritatea transmiterii – într-o eră a excesului de informații (mai mult sau mai puțin eronate) și a vitezei, nevoia de a afla „cine sunt eu?” își va cere imperios locul și răspunsul, iar modalitatea de transmitere a fenomenelor identitare și principiilor de valori vor deveni foarte importante!
Îți compui singură cântecele. Când creezi, îți propui conștient să păstrezi anumite elemente tradiționale sau acestea apar natural în muzica ta?
Elena Shulea: Îmi plac mult întrebările tale, mai ales cum le-ai formulat! Pare că vor să scoată esențialul din mine. Îmi doresc foarte mult să aduc pe lume un album care să se numească chiar așa, „Cântece de Sus”. Nu-mi propun nimic conștient, ci toate „cele bune” chiar le simt ca venind „de Sus”! Faptul că rezultatele, cântecele au o anumită calitate, se datorează cunoașterii pe care am acumulat-o de-a lungul timpului. Deci, natural e puțin spus. Dar este o combinație strategică, cel puțin în ceea ce mă privește. Latura mea științifică – dobândită în cei aproximativ 20 de ani de studii în domeniul muzicii și 11 ani în care am lucrat în cercetare ca etnomuzicolog la Academia Română, la Institutul „Constantin Brăiloiu”, unde am abordat muzica din punct de vedere analitic – fuzionează cu darurile „de Sus” și așa dau naștere cântecelor și proiectelor mele.
Ești artist, cât și ca dirijor și profesor. Din experiența ta, tinerii mai sunt interesați să descopere muzica tradițională și folclorul autentic?
Elena Shulea: Momentan, nu. Foarte puțini sunt cei care abordează folclorul și valorile autentice. Sunt foarte puțini tinerii cu adevărat pasionați de folclor, i-am regăsit în festivalurile unde am fost invitată să jurizez. Totuși, simt că urmează o deschidere fabuloasă, care depinde doar de noi! Dacă adultul cel mai apropiat lor nu are aceste interese, dacă autoritățile care ne reprezentă nu au o educație în acest sens, dacă mass-media nu promovează și practică un sistem real de valori și principii, copiii și tineri nu vor fi interesați. Ei ne reflectă pe noi întru totul. Dacă ceva nu ne place la ei, este despre noi! Cunosc cazuri de părinți „needucați”, însă cu voință și dorință de mai bine, în practică. Și-i văd cum, cu resurse minime de timp și bani și multă bunăvoință, se reeducă, cer sfaturi, comunică, învață, redescoperă. O văd cu ochii mei, deci se poate! Pentru cei ca ei am creat coruri pentru adulți, șezători cu cântece vechi și sunt deschisă să-i primesc la cursurile mele. Dacă copilul te vede că toată ziua alergi după bani, asta va face și el. Însă dacă vede că îți faci timp și pentru lucrurile de calitate care îți bucură sufletul, și ei vor căuta să-și ocupe timpul cu astfel de activități. Este un fenomen copleșitor în diaspora română, unde în zilele de sărbătoare toată lumea se îmbracă în costume tradiționale de acasă și caută să implementeze cât mai multe activități cu iz românesc. Am fost șocată să văd mai multe elemente tradiționale românești în afara țării, decât în interiorul granițelor noastre! Este despre nevoia de afirmare identitară și apartenență. De asemenea, vreau să menționez un fenomen superb, la scară mică, dar care se întâmplă în orașele mari, universitare de la noi, unde sunt nuclee de tineri care învață să cânte la fluiere, tulnice, cobză, fac hore, revitalizează folclorul nostru, fără să aibă vreo educație în acest sens. Pur și simplu se documentează de pe internet, unde chiar poți găsi informații prețioase în acest sens, și sunt asociați cu fenomenul de „folclor urban”- eu îi numesc „folclornetiști”. Cum spuneam, majoritatea tinerilor din România nu sunt foarte interesați de valori, folclor, patrimoniu, principii reale. Însă intuiția îmi spune că urmează o criză identitară la nivel global; iar atunci orice mică informație reală va fi extrem de prețioasă!
Astăzi, tehnologia schimbă tot mai mult felul în care se face muzică. Vedem inclusiv melodii generate cu inteligență artificială. Cum privești această evoluție și ce loc crezi că va avea AI în viitorul muzicii?
Elena Shulea: AI are loc deja în viitorul muzicii, iar viitorul este deja aici. Cred că inteligența artificială ar trebui privită exact așa cum și este – un instrument pentru oameni. Însă, aici, intervine discernământul nostru, care nu prea mai este stimulat și antrenat autentic. AI-ul este foarte util, ușurează multe procese, iar nouă ne facilitează calea spre creativitate. Totul e să nu devenim periculos de comozi încât să ajungem să lăsăm AI-ul să trăiască, să gândească sau să decidă în locul nostru! Cred că tot confortul adus de AI ne este destinat pentru ca noi să ne bucurăm din plin de darurile vieții, să avem mai mult timp pentru ceea ce ne împlinește sufletește. Din punctul meu de vedere, nimic și niciodată nu va putea înlocui ceea ce transmite și emană o ființă vie – emoția. Nu văd un pericol în AI, ci în cum nu suntem antrenați să-l folosim. Și mai cred că într-un timp foarte scurt, direct raportat la rapiditatea cu care evoluează tehnologia, orice act artistic creat de o ființă va deveni foarte prețios, la propriu și la figurat! Pentru mine personal, un exemplu ideal de coexistență a valorilor identitare cu cele virtuale ni-l oferă Japonia. Deci se poate!
Pentru cei care îți descoperă acum universul artistic, unde poate fi ascultată muzica Elenei Shulea?
Elena Shulea: Nu m-am propulsat încă pe „marea scenă”, doar pe câteva mai mici, însă pot fi găsite câteva dintre compozițiile și interpretările mele pe canalul meu de youtube, ca Elena Shulea Amonte.
Lucrezi în această perioadă la proiecte muzicale noi? Ne poți spune ce pregătește Elena Shulea și la ce să se aștepte publicul în perioada următoare?
Elena Shulea: După o incursiune de 20 de ani prin lume, am revenit lângă orașul meu natal, Piatra-Neamț, unde mi-am propus să creez ateliere de revitalizare a folclorului zonal și câteva albume la care lucrez: unul cu piesele mele folk „de Sus” și altele cu cântece de leagăn, folclor din Neamț și „Cântece pentru plante de leac”. Și da, pe pagina mea de Facebook promovez atelierele și evenimentele pe care le susțin.
Dacă ai transmite un mesaj tinerilor despre importanța păstrării rădăcinilor culturale prin muzică, care ar fi acesta?
Elena Shulea: Combinați folclorul cu orice, numai nu-l ignorați! Știu, așa au ieșit multe experimente chicioase. Însă, la viteza cu care se întâmplă viața astăzi pe Terra, am convingerea că lucrurile cu adevărat valoroase vor dăinui. Și astfel, ne vom da și noi, ca oricare altă cultură, proba de identitate națională în timp și spațiu și vom putea vedea cât de valoroși suntem, cu adevărat.
Interviu realizat de Oana-Talida COZMA
