Genii murind în pagini de istorie, atât a mai rămas din cultura noastră. Poezia devine, cu orice clipă care trece, un obstacol pentru mințile vegetative, preponderente în societatea aceasta vetustă, pierdută în străfunduri ale inculturii și ale fricii de introspecție. Bătrânul dascăl a murit odată cu tine, iar renașterea n-a mai fost posibilă. Cele 7 vieți i s-au risipit, devenind judecător în ținutul lui Hades. Contemporanii și-au pierdut empatia, renunțând la dreptul de Eros. Însă, ignoranți din fire, romantizează povestea de dragoste dintre tine și Veronica, citindu-ți din scrisori, fecioarele visând la asemenea cuvinte adresate lor. Cu ce drept? Din moment ce nu-ți înțeleg versurile, cum să aprofundeze dragostea pe care numai un geniu o poate purta? Două secole au trecut de la pierderea ta, iar noi am pierdut virtuțile pe care tu le apreciai: dragostea, patriotismul, demnitatea. Ne-am abandonat țara, desființâand-o cu fiecare ocazie posibilă, dorind să ne îndepărtăm de ea, să ne uităm sorgintea românească. Într-o țară ce a uitat aspirațiile pure ale pașoptiștilor, cum am putea înțelege poezia ta? Cum ai putea să revii, întrupându-te într-un contemporan? Cum ai putea să supraviețuiești într-o societate care nu te înțelege?
Sava Elena-Eliza,
clasa XII C, Colegiul Național ,,Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț
