Peregrinările prin Florența renascentistă ne duseseră dincolo de râul Arno, pe malul celălalt (Otroarno), unde am găsit impozantul Pitti, despre care am scris în episodul trecut. Ieșind din palat, negreșit dai de Giardini di Boboli, un parc imens cu rezonanță culturală în Europa medievală.
Asta, pentru că Giardini di Boboli au fost scena primului spectacol de operă din lume, în 1589, cu ocazia recepției de nuntă a lui Ferdinando I de Medici și a Christinei de Lorraine. Familia Medici le-a cerut lui Jacopo Peri (compozitor italian) și Ottavio Rinuccini (poet florentin) să se ocupe de partea artistică a serii, pentru a-i distra pe musafiri. Aceștia au avut ideea să pună pe muzică povestea clasică a lui Dafné, cântată de actori. Astfel a luat naștere prima operă din lume. Câțiva ani mai târziu, în 1600, cu ocazia căsătoriei Mariei de Medici cu Henric al IV-lea, tot aici s-a jucat „Euridice”, de Jacopo Peri, a cărui partitură s-a păstrat până în zilele noastre.
Intrarea în parcul din Giardini di Boboli se poate face dinspre Piazza dei Pitti sau dinspre Piazzale della Porta Romana. Prima cale de acces duce la Curtea Ammannati, care are în centru o fântână construită în 1641 de Giovanni Francesco Susini, poreclită de localnici drept Fontana del Carciofo. Intrarea în grădini este flancată de statuile a doi prizonieri daci.
La stânga, în parc se găsește Grotta Grande (cunoscută și ca Grotta Buontalenti, după numele arhitectului care a realizat-o, între 1583 și 1588). Aceasta este o peșteră artificială, decorată în exces cu stalactite din stuc (odinioară și cu diverse instalații acvatice și o vegetație luxuriantă). În una dintre cele trei săli se poate vedea faimoasa sculptură a lui Giambologna, „Venus îmbăindu-se” (1565), iar în alta, „Paris și Elena”, operă din 1560 a lui Vicenzo de Rossi. În nișele grotei au fost instalate sculpturile reprezentându-i pe zeul Apollo și zeita Ceres.
Continuând traseul prin Grădinile Boboli, călătorul dă de o clădire verzuie, în stil rococo, încununată de un mic dom, cunoscută drept Kaffeehaus. Proiectată de Zanobi del Rosso, ea a fost construită în secolul al XVIII-lea, la comanda familiei Lorena. Aici se găsește o cafenea cochetă, foarte iubită de turiști pentru priveliștile frumoase pe care le oferă asupra orașului.
În cariera de unde s-a excavat piatra pentru construirea Palatului Pitti, arhitecții Giulio și Alfonso Parigi au amenajat, între 1630 și 1635, Amfiteatrul, având în centru un bazin de granit provenind de la Băile lui Caracalla, de la Roma, și Obeliscul lui Ramses al II-lea, adus de la Luxor (Heliopolis) și amplasat aici în 1789. Urcând dealul de deasupra amfiteatrului, turistul ajunge la Fântana lui Neptun (1571), opera lui Stoldo Lorenzi, iar mai departe dă de statuia Abundenței, sculptată de Giambologna, care a luat-o ca model pe arhiducesa Ioana a Austriei.
Pentru a ajunge în Giardino del Cavaliere (Grădina Cavalerilor), grădina de trandafiri amenajată pe fostele metereze (Bastione del Cavaliere), construite între 1527 si 1530, călătorul urcă dubla scară străjuită de statuile Muzelor. De pe această terasă se deschid vederi frumoase spre Torre al Gallo și zona rezidențială din jur. Pavilionul de secol XVIII de aici găzduiește Museo del Porcellane, care cuprinde colecțiile de porțelanuri achiziționate de Leopoldo al II-lea și Ferdinand al III-lea, la care se adaugă cele aduse în 1860 din palatele de la Parma, Piacenza și Sala Baganza, pentru a decora Palatul Pitti.
Traseul continuă cu Viottolone, o alee largă, mărginită de sculpturi și chiparoși înalți, plantați în 1612, alee care duce până în extremitatea sud-estică a grădinii, unde se află Isolotto (Insulița), creată în 1618, în mijlocul căreia tronează o altă creație a lui Giambologna: fântâna Ocean (1576), înconjurată de trei sculpturi reprezentând fluviile Nil, Gange și Eufrat. Ceea ce se vede acum în Giardini di Boboli sunt de fapt copii – originalele sunt păstrate în Muzeul Bargello. Singura sculptură modernă din cadrul grădinilor – rămasă aici în urma unei expoziții – este Tindaro Screpolato (Tyndareos din spărturi), înfățișându-l pe regele Spartei și sotul Ledei; ea a fost realizată în 1998 de Igor Mitoraj, un artist polonez, care obișnuia să folosească resturi rămase din sculpturile antice pentru a crea opere noi.
Giardini di Boboli, prin stilul lor, constituie un model clasic de grădină italiană medievală, caracterizat prin simetrie, geometrie, terase, fântâni mari și grote. Astfel, Grădinile Boboli au servit drept sursă de inspirație pentru multe alte grădini regale din Europa timpurilor medievale. Ieșind din Giardini, am coborât înapoi spre inima Florenței renascentiste cu sentimentul petrecerii unei după-amiezi plăcute.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
