Vin Sărbătorile, vin! Sat, oraș, capitală, provincie, casă mica, vilă mare, peste tot e zvon că vin Sărbătorile! Nu s-a terminat toamna conform calendarului și în toate vitrinele se ițesc moșii, renii, îngerașii, vestind Crăciunul.
Mii, zeci de mii de metri de ghirlande luminoase îți iau ochii cu sclipirile lor! Prin difuzoare, pe ecranele televizoarelor, reclamele cu brazii împodobiți, cu arome „alintate“, cu camionul care nici de această dată nu a ajuns la „Rabla“, reușesc să „înghită“ alte reclame, care nu-s de sezon. Ce război, ce criză??? Funcționează două lumi total paralele, scuzată fie exprimarea ilogică!
Prin școli, copiii încep să învețe colindele, educatoarele pregătesc scenetele și tocmesc moșii care la finalul serbărilor vor răsturna sacul fericirii în mijlocul micuților! Totul e cuprins de un freamăt cum nici în codrii lui Eminescu nu găsești! Cum deschizi calculatorul, cum ochiul vigilent al vreunui site pe care l-ai vizitat din întâmplare te întreabă cu ce te îmbraci la petrecerea de Revelion și îți recomandă rochițe cu sclipici!
Unde ne grăbim, fraților! Ce e cu nebunia asta? Ce știm noi ce va fi peste o vreme, când chiar va fi Crăciunul? De ce trebuie să diluăm o bucurie? Alegem să limpăim o zeamă lungă două luni, în loc să simțim emoția Crăciunului atunci când e vremea lui și acum să ne vedem de prezent. Ce păcat că facem totul pe repede înainte, uitând să trăim ancorați în actualitate, să ne bucurăm că mai ieri ne-am trezit cu un pospai de zăpadă care a acoperit urâțenia gropilor și gunoaielor care au împânzit pământul, uităm să ne bucurăm de gustul unei cafele ce umple încăperea cu parfumul său la prima oră a zilei, amânăm să dăm un telefon unui om care așteaptă, refuzăm să iertăm un dușman, să fim recunoscători lui Dumnezeu că ne dă puterea de a ne ridica din pat, de a vorbi, de a vedea! Ce-o fi în sufletul unui orb, care nu vedere mirifica lume de dinaintea Crăciunului? Dar în al unui muribund, care prețuiește orice clipă și nu îndrăznește să se gândească de pe o zi pe alta? Sunt întrebări care ar trebui să ne dea de gândit.
Haideți să dăm un restart fugii noastre nebune! Crăciunul va veni, dar va veni când trebuie, nu când ne apucăm noi de ornat vitrine, de comandat spiriduși pe catalige ori de văzut filme siropoase, în care actorii se sărută pătimaș pe lângă brad! Până va veni preotul să ne vestească în casă despre nașterea Pruncului ce ne trezește în fiecare decembrie la un nou început, haideți să ne bucurăm de ziua de azi! Să fim fericiți că ne trăiesc cei dragi, că suntem sănătoși, că vedem răsăritul! Nu se știe ce aduce ziua de mâine! E păcat că nu avem timp să vedem micile bucurii ale zilei, că recunoaștem că fiecare clipă are valoare, să dăruim și să primim emoția care ne umple sufletele și ne face mai buni.
Trăim pe repede-nainte și e mare păcat, căci de ajuns vom ajunge tot acolo unde ne e scris să ajungem, oricât ne-am grăbi noi!
Carpe diem…
Autor articol:
Carmen-Elena NASTASĂ, manager
