Petru Rareș
După domnia lui Bogdan Chiorul, urmează scurta domnie a unui fiu al lui, pentru ca, în 1527, boierii să-l aleagă pe un frate vitreg al lui Bogdan, alt fiu al lui Ștefan cel Mare, însă copil din flori, Petru Rareș. El reprezintă în istoria Moldovei una dintre ultimele izbucniri de ambiție și de dorință de independență. A fost un personaj extrem de interesant, însă, din păcate, cam nechibzuit. S-a bătut și cu polonezii, și cu turcii, și a intervenit activ în luptele din Transilvania împotriva partidei favorabile habsburgilor, după cum vom vedea. În vremea aceea, domnul Moldovei avea în posesie în Transilvania două puternice cetăți, Ciceiul și Cetatea de Baltă, plus câteva domenii.
În cele din urmă, va veni însuși ilustrul sultan Soliman Magnificul (sau Legislatorul) ca să-l detroneze, în 1538, prilej cu care teritoriul Moldovei e din nou ciuntit: turcii prefac în „raia”, adică provincie administrată direct, tot Sudul Moldovei, Bugeacul, și ocupă și cetatea Tighina pe Nistru, (botezând-o Bender) cu împrejurimi, formând o nouă raia în coasta Moldovei. Voievozii moldoveni sunt de acum sub supraveghere apropiată și permanentă; turcii au, de asemenea, trei „capete de pod” și în Țara Românească: Brăila, Giurgiu și Turnu (viitorul Turnu Măgurele).
După trei ani, neastâmpăratul voievod se va împăca cu sultanul și va domni a doua oară, încă cinci ani, până va pieri, victimă a unui complot boieresc.
Cu domnia lui Petru Rareș avem impresia că se încheie o întreagă epocă a istoriei noastre, când românii, timp de peste două sute de ani, se structurează temeinic pe plan intern și se afirmă pe plan internațional. Oameni ca Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare sunt figuri de dimensiune europeană, care știu să îmbine vitejia în lupta cu abilitatea politică necesară în fața unor puteri mai mari. Însă, după mijlocul veacului al XVI-lea, împrejurările vor fi prea vitrege: odată cu căderea regatului ungar și cu supunerea tătarilor față de turcii otomani, țările noastre vor fi practic încercuite și reduse la paralizie pe plan militar, în afară de scurta și epica izbucnire din vremea lui Mihai Viteazul. S-a adăugat și revoluția tehnică a dezvoltării armelor de foc, care cer mijloace bănești disproporționate față de posibilitățile țărilor mici, precum și participarea unor ostași specializați, mai greu de recrutat în ținuturile exclusiv agricole.
Sub domnia lui Petru Rareș, au început acele minunate fresce exterioare din mănăstirile Moldovei, din care nu ne-au rămas decât circa o zecime. S-a zis că aveau un tâlc ascuns, un înțeles de rezistență tăcută împotriva turcului: să se vadă în afară, de către tot creștinul, ce este creștinismul. Și la aproape toate aceste biserici se găsește o frescă în care se arată Cetatea Constantinopolului asediată de păgâni, ca și cum ar reprezenta un asediu al cetății imperiale din vremea veche, din anii 600, Bizanțul asediat de persani – arată însă ca asediul orașului, care avusese loc cu mai puțin de un veac în urmă, și îi vedem pe turci cu tunurile și turbanele lor.
Sfârșit de veac tulbure în Moldova
După Petru Rareș, a urmat în Moldova, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, o perioadă extrem de tulbure, cu lupte nesfârșite între diverșii pretendenți la domnie și intervenție din ce în ce mai frecventă a Porții în alegerea domnilor. Mai rău: ajung „în scaun” unii aventurieri străini care nu sunt „os de domn”, ca Iacob Heraclide Despotul, adevărat personaj de roman de aventuri, a cărui origine balcanică nici n-a putut fi bine stabilită. A studiat medicina la Montpellier, în Sudul Franței, a fost primit la Curtea regelui Franței, a călătorit prin Germania, unde ar fi îmbrățișat pro-testantismul, a trecut prin Polonia și, prin intrigi străine (în special cu sprijinul habsburgilor), ajunge să domnească doi ani în Moldova, unde încearcă să favorizeze pătrunderea protestantismului. A fost în cele din urmă răsturnat de boierii moldoveni și a murit accidental la arestarea sa.
E de reținut numele lui Alexandru Lăpușneanu, fiu natural al lui Bogdan Chiorul – și căsătorit cu o fiică, Ruxandra, a lui Petru Rareș. El a inspirat celebra nuvelă a lui Costache Negruzzi, „Alexandru Lăpușneanu”, prima capodoperă în proză a literaturii române moderne. A rămas cunoscut în istorie pentru marele număr de boieri pe care i-a tăiat ca să-și asigure domnia. Istoriografia modernă a modificat puțin imaginea înfiorătoare a eroului lui Negruzzi. A fost un domn evlavios, ctitor de biserici și binefăcător al mănăstirilor de la Sfântul Munte (Athos).
E de reținut și numele lui Ioan Vodă cel Cumplit, care în scurta lui domnie (1572-1574) a încercat o eroică rezistență împotriva dominației turcești, eroică, dar nechibzuită, căci n-a fost coordonată cu alte tentative sau coaliții antiotomane. Era și el copil din flori (al lui Ștefăniță, fiul lui Bogdan Chiorul, cu o armeancă). „Cel Cumplit”, adică „cel Groaznic”, i-au zis cronicarii, mai toți din tagma boierească, fiindcă și el a tăiat mulți boieri. La o ultimă înfruntare cu turcii, undeva în Sudul Moldovei, trădat de o parte dintre boieri, a căzut în mâinile turcilor, care l-au condamnat la o moarte înfiorătoare: a fost legat, de mâini și de picioare, de cămile, care, trăgând prin biciuire fiecare în altă parte, i-au sfâșiat trupul.
La sfârșitul secolului al XVI-lea accede la tron un neam de mari boieri, coborâtori pe linie maternă din Bogdănești, Movileștii. Ei vor da Moldovei (și Țării Românești) șapte domni și vor reprezenta un moment interesant în istoria noastră, atât pe plan politic, cât și pe plan cultural, din cauza influenței apusene ce o aduc prin strânsele lor legături cu marea aristocrație poloneză.
Astfel, o fiică a lui Ieremia Vodă Movilă, căsătorită cu un mare nobil polonez, va fi bunica regelui Michal Wisniowiecki; iar o alta, căsătorită cu un Potocki (se pronunță Potoțki), tot un nume cu rezonanță în Polonia, va fi strămoașa regelui Stanislaw Leszczynski, a cărui fiică, Maria, va deveni soția regelui Franței, Ludovic XV – astfel că în sângele lui Ludovic XVI, decapitat în 1792, curgea o picătură de sânge movilesc! Dar, mai cu seamă, un fiu al lui Simion Movilă (domn în Țara Românească, în 1601), Petru, va deveni unul dintre personajele-cheie în dezvoltarea modernă a Rusiei. Crescut în școli iezuite din Polonia, dar rămas credincios ortodoxiei, el va ajunge mitropolit al Kievului, pe vremea aceea sub stăpânire poloneză, și va juca (nu fără aprigi rezistențe) un rol esențial în reformarea Bisericii ruse, precum și în afirmarea doctrinei ortodoxe pretutindeni, prin a sa Mărturisire ortodoxă. Atât de slăvit i-a fost numele după moarte, încât trei orașe din Ucraina și Rusia poartă azi încă numele de Moghilev (căci porecla Movilă s-a pronunțat și la noi uneori Moghilă).
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(suport de documentare: Neagu Djuvara – „O scurtă istorie ilustrată a românilor”,
Editura Humanitas, București, 2013)
