Cunoscută și iubită de public pentru energia și farmecul cântecului „Zi-i, Vasile, zi-i”, Margareta Clipa este una dintre vocile care au dus mai departe, cu autenticitate, spiritul Bucovinei. Cu o carieră construită într-o perioadă în care afirmarea se câștiga greu, prin scenă, concursuri și multă muncă, artista a rămas fidelă valorilor care au consacrat-o: respectul pentru tradiție, naturalețea și bucuria de a cânta pentru oameni. Dincolo de succesul pieselor sale, povestea Margaretei Clipa este despre rădăcini, disciplină și un drum parcurs cu răbdare, pas cu pas. În acest interviu, descoperim omul din spatele cântecului și felul în care muzica i-a devenit destin.
Care este cea mai vie amintire legată de muzică, din copilăria dumneavoastră?
Margareta Clipa: Sunt multe amintiri. La mine, dragul de cântec a pornit din școală, din primele clase, însemnând I-VIII, de la învățătoare, de la profesoara de muzică, cam aici. Dar cel mai frumos era faptul că profesoara de muzică mă punea de fiecare dată la clasă să dau tonul, să cântăm împreună, după care, în tot ce a însemnat serbările școlare, participam de fiecare dată cântând.
Muzica populară a fost de la început?
Margareta Clipa: Doar muzică populară. Asta mi-am dorit întotdeauna. Ca și copil, când lumea mă întreba ce am să mă fac când voi fi mare, eu tot timpul spuneam că vreau să mă fac cântăreață.
Cine v-a influențat cel mai mult parcursul artistic și cum v-a modelat acest lucru?
Margareta Clipa: Talentul ți-l dă Dumnezeu. Vii cu ceva, fiecare are câte un har. Dumnezeu m-a hărăzit cu glas și m-am dus mai departe. În timpul liceului am cochetat cu orchestra „Brădulețul”, de la Casa de Cultură din Rădăuți. O persoană anume care să se ocupe de mine nu a fost, pentru că nu erau timpurile ca acum, nu erau profesori cu elevi, cu școli de muzică. Pe timpul când eu făceam liceul la Rădăuți, exista Festivalul „Cântarea României”. Eu m-am remarcat la Festivalul „Cântarea României” și acolo m-a descoperit inspectorul școlar Ion Paulenco, de la Inspectoratul Școlar Suceava. M-a recomandat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, iar eu am obținut premiul întâi pe zonă, la „Cântarea României”, pe zona Moldovei. De acolo a început totul, cu recomandarea inspectorului școlar. La ansamblu l-am întâlnit pe maestrul George Sârbu, care s-a dovedit a fi mentorul meu. La 18 ani, în 1978, eu am intrat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” – am participat la concurs, am luat, și de acolo am învățat să ascult, să fiu conștiincioasă, să muncesc, să fiu serioasă și să-mi duc mai departe visul de a ajunge cântăreață.
A fost greu drumul de la primul cântec lansat până la recunoașterea publicului larg?Margareta Clipa: Atunci, da. Pentru că atunci erau doar Radio București, Electrecordul, TVR-ul și Radio Iași, pentru noi. A fost foarte greu, pentru că nu erau, ca acum, rețele de socializare unde să te poți promova. Sigur că a fost foarte greu, în condițiile în care Televiziunea Română nu emitea decât două ore de program pe zi, dar vocile bune au pătruns. Nu vreau să spun cât de ușor sau cât este de greu a fost, dar acum, cine vrea să cânte poate să cânte mai bine sau mai puțin bine. Dacă au bani și se promovează, mai devreme sau mai târziu ajung să fie cunoscuți, recunoscuți, apreciați sau mai puțin apreciați.
În ce an considerați că ați obținut aprecierea largă a publicului?
Margareta Clipa: La mine au fost etape, au urcat treaptă cu treaptă. Nu a fost un an, să zici, pentru că de fiecare dată, în fiecare an, eu tot scoteam câte ceva nou. Publicul așteaptă de fiecare dată ca noi să venim cu noutăți, fie din punct de vedere al repertoriului, fie din punct de vedere al vestimentației, al costumelor. Și noi, în Bucovina, avem cu ce ne lăuda.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră autenticitatea în muzica populară?
Margareta Clipa: Eu tot ce am făcut până acum a fost cu adevărat autentic. Autenticitate înseamnă să aduci în fața publicului ceea ce ține de zona ta, de adevărul general despre lumea satului. Trebuie să pui în valoare și cântecele, și costumul popular. N-ai cum să vii cu kitsch-uri, căci lumea te taxează.
Care considerați a fi cel mai îndrăgit cântec al dumneavoastră de către public? Sunt convinsă că dumneavoastră le iubiți pe toate…
Margareta Clipa: Cel care mă recomandă și m-a recomandat ani de zile și pe care îl cântă foarte multă lume la toate evenimentele este „Zi-i, Vasile, zi-i”. După care „Ciobănaș din Iaslovăț”.
Deci rămâne în top „Zi-i, Vasile, zi-i”!
Margareta Clipa: Da, și n-ai cum să nu-l cânți, pentru că dacă nu-l cânți, ți-l cere lumea. Toată lumea își dorește să ajungă în vârf, doar că unii ajung în vârf foarte repede și se pierd pe parcurs. Mulți consideră că au atins un prag pe care și l-au dorit și e bine așa. Dar trebuie să ai grijă de fiecare dată să fii proaspăt, să aduci lumii cântece frumoase, să surprinzi cu un mesaj în care oamenii să se regăsească. Eu am avut grijă, aproape în fiecare cântec, să pun câte ceva satiric. Trebuie să faci lumea să râdă, pentru că noi suntem un popor căruia îi place să glumească, să prezinte un mesaj într-un mod drăguț, care să te surprindă plăcut.
Ce faceți atunci când nu sunteți pe scenă? Ce vă aduce liniște și bucurie?
Margareta Clipa: Nu am nimic deosebit, decât cântecul. Acasă fac mâncare, fac curățenie, spăl, calc. Fac ceea ce face orice gospodină, orice femeie care are treabă. Doar că, de vreo 15-16 ani, merg la sport, fac înot, merg la saună și fac multă mișcare, pentru că asta mă ține în formă și mă întreține. Dar nu numai pentru a mă menține, este o pasiune. Deja a devenit o pasiune pentru mine să fac mișcare.
De câte ori pe săptămână mergeți la sport?
Margareta Clipa: De câte ori pot. Și, în general, după ce am de cântat, nu în prima zi, că trebuie să mă odihnesc, dar cam a doua zi mă duc să mă relaxez la un centru SPA.
Aveți un ritual sau o superstiție înainte de a urca pe scenă? Spuneți o rugăciune specială sau poate aveți un obiect care vă însoțește de fiecare dată pe scenă?Margareta Clipa: Nu am talismane, nu am ritualuri, doar mă adresez Bunului Dumnezeu și Divinității să mă ajute să pot depăși orice fel de emoție și să fiu pe placul publicului, să nu încurc nici muzicanții, nici dirijorul și nici eu să nu uit versurile. Că uneori, din cauza emoției, poți să uiți un text, un vers și atunci ești nevoit, cum mi s-a întâmplat uneori, să fac textul direct pe scenă. Dar depășesc momentele astea și, ce să zic, fiecare cred că poate păți… Într-o lume a digitalizării, la marile concerte ai prompter în față și atunci este minunat, ești un om salvat. Chiar și un cuvânt, dacă nu l-ai spus, te poate deconecta de la concentrarea pe care o ai și de la mesajul pe care trebuie să-l transmiți.
Spuneți-mi, dacă nu ați fi ales muzica, ce alt drum credeți că ați fi urmat? Ce v-ar fi plăcut?
Margareta Clipa: Muzica a fost și rămâne pe primul plan, numai că eu am cochetat și cu sportul. Chiar am dat la Facultatea de Educație Fizică și Sport, la Suceava. Nu erau decât 20 de locuri și prioritate au avut sportivii de performanță care participau și luau concursuri la nivel național. Așa a fost, Dumnezeu a vrut să facă altceva cu mine, adică să mă dedic în totalitate cântecului.
Ce vis mai aveți dincolo de tot ce ați realizat până acum? Doriți un concert special undeva în lume, în țară, și încă nu s-a înfăptuit?
Margareta Clipa: Eu nu-mi doresc foarte mult și nu mi-am dorit niciodată foarte mult, pentru că sunt conștientă că trebuie să-ți dorești ceva ce poți să duci până la capăt. Întotdeauna succesul nu se realizează de unul singur. Trebuie să ai o echipă, sunt și costuri. Să-ți dorești un mare concert, da, de acord, numai că pentru mine orice apariție pe scenă înseamnă un mare concert. Nu trebuie să-mi dedic mie un spectacol. Da, eu știu că acum se obișnuiește și asta se face la tinerii interpreți, ca să se facă cunoscuți, și e lăudabil. Apreciez lucrul ăsta. Dar, când tragi linie, costurile sunt foarte mari: înseamnă sală, scenă, orchestră, dirijor, artiști și toată logistica și așa se ajunge la o sumă exorbitantă. Am avut spectacole peste tot, recent am fost la Iași, la Casa Studenților din Iași, și am cântat cu Orchestra profesionistă „Constantin Arvinte”, dirijată de Dumitru Lucaci. Când lumea stă în picioare și aplaudă la fiecare cântec, înseamnă că tu ai dat și ai demonstrat că e bine. Nu sunt genul de om care apare foarte des, pentru că nu vreau să plictisesc. Eu știu unde mă situez, îmi cunosc limitele și valoarea, iar cine are drag de mine mă cheamă. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am făcut. Mi-am dezvoltat un canal de YouTube în care am pus o parte din videoclipurile mele și acum, cum toată lumea stă cu telefonul în mână, știe din cântecele mele, iar cine vrea să mă vadă îl invit să intre pe YouTube și să asculte din repertoriul meu cele mai reprezentative cântece, din cele mai frumoase zone ale Bucovinei.
Un gând pentru tinerii iubitori de folclor care doresc să acceseze acest traseu al muzicii populare? Știu că sunteți o susținătoare a tinerei generații de folclor.
Margareta Clipa: Da, sunt foarte aproape de tineri. În ziua de astăzi, cel mai mare sprijin este din partea familiei. Dacă familia își permite să își susțină copilul să meargă pe acest drum și să investească în pregătirea lui, atunci să o facă! Dar să nu insiste dacă copilul nu este stăpân pe sine și nu simte atracție față de muzică. Să nu fie împins de la spate. Pentru că acum este o bătălie între părinți, care copil e cel mai bun, iar publicul de mâine va ști să aprecieze un act artistic.
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
