Invitatul ediției dedicate implicării sociale este Vasile Baghiu, o voce distinctă a literaturii contemporane românești, poet, prozator și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN-Club. Inițiator al conceptului de himerism poetic, pe care l-a conturat în manifeste și eseuri, Vasile Baghiu construiește o operă solidă, tradusă și apreciată în spațiul internațional.
Dincolo de activitatea literară, traseul său profesional de la asistent medical la jurnalist, profesor și psiholog, conturează un profil conectat la realitățile umane. La Piatra-Neamț, s-a implicat activ în comunitate prin proiectul „Sănătatea lecturii”, o inițiativă care aduce literatura mai aproape de tineri, prin prelegeri și workshopuri dedicate elevilor. În acest dialog, descoperim nu doar scriitorul, ci și omul preocupat de impactul real pe care cultura îl poate avea în societate.
Sunteți considerat unul dintre scriitorii emblematici ai județului Neamț. Cum simțiți legătura dintre locul în care trăiți și ceea ce scrieți?
Vasile Baghiu: Vă mulțumesc pentru apreciere! Trebuie să adaug însă că există în astfel de formulări și un mic risc de a fixa scriitorul într-o geografie poate prea punctuală – ca și cum ar aparține unui județ, când, în fond, literatura, dacă reușește să treacă dincolo de caiet, de foaia rătăcită sau de pagina de computer, aparține unui spațiu mai larg, firesc, cel puțin național, dacă nu chiar mai departe.
Spun asta cu un zâmbet, pentru că legătura mea cu locul în care trăiesc este, în același timp, reală și profundă. Nu scriu neapărat despre Piatra-Neamț sau despre județul Neamț în mod direct, deși în romanele mele Piatra-Neamț este o prezență, dar scriu mai degrabă dintr-un spațiu interior care s-a format aici, din experiențe, întâlniri și moduri de viață care s-au sedimentat în timp.
Activitatea dumneavoastră îmbină literatura, psihologia și zona de sănătate publică. Cum se influențează reciproc aceste direcții în parcursul pe care îl aveți?
Vasile Baghiu: Nu le-am gândit niciodată ca pe niște direcții separate, deși, privite din exterior, ele pot părea domenii distincte. Pentru mine, ele s-au așezat firesc unele lângă altele, ca moduri diferite de a înțelege aceeași realitate.
Experiența din zona medicală și din sănătatea publică m-a pus în contact direct cu fragilitatea și suferința, cu limitele corpului, dar și cu felul în care oamenii își construiesc echilibrul interior de care au nevoie în situații dificile. Psihologia a venit, într-un fel, ca o prelungire a acestei preocupări pentru ceea ce se întâmplă în interior.
Literatura nu explică aceste lucruri, dar le poate adânci, le poate pune în lumină. Ea oferă un spațiu în care experiențele trăite pot fi reorganizate, transformate și, uneori, înțelese altfel. Dacă există o influență reciprocă, ea ține de această continuitate: de la realul concret, uneori dur, la o formă de transfigurare care rămâne, totuși, fidelă vieții așa cum este.
Ați inițiat proiecte precum Sănătatea lecturii, ducând cartea mai aproape de elevi. Cum ați perceput reacția tinerilor și ce v-a rămas cel mai viu din aceste întâlniri?
Vasile Baghiu: De fiecare dată când am mers în fața unor elevi, am încercat să evit postura celui care vine să convingă sau să „predea” ceva despre lectură. Cred că tinerii simt imediat diferența dintre un discurs formal și o întâlnire autentică.
Ceea ce m-a surprins plăcut, de multe ori, a fost răbdarea lor și capacitatea de a rămâne atenți, chiar și atunci când discuția ieșea din zona confortabilă a lucrurilor previzibile.
Mi-au rămas vii momentele în care dialogul s-a legat firesc, când au apărut întrebări neașteptate sau când, dincolo de orice program, s-a creat o formă de apropiere reală. În astfel de clipe, lectura nu mai pare o obligație, ci o posibilitate de depășire a propriei condiții.
Din experiența de psiholog în cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț, cât de importantă este lectura ca formă de echilibru interior?
Vasile Baghiu: Lectura poate fi, pentru unii oameni, o formă foarte eficientă de reglare interioară. Nu înlocuiește alte tipuri de intervenție, cum ar fi psihoterapia, atunci când ele sunt necesare, dar poate funcționa ca un spațiu de respiro și de reașezare.
Dincolo de informație sau de plăcerea estetică, lectura creează o distanță utilă față de propriile gânduri și emoții. În acest sens, ea poate contribui la echilibru nu prin soluții explicite, ci printr-un tip de viață paralelă. Uneori, simplul fapt de a regăsi, într-un text, o stare sau o neliniște asemănătoare cu a ta poate avea un efect liniștitor și clarificator în același timp.
Sunteți creatorul conceptului de himerism poetic. Cum a apărut această nevoie de a propune o nouă direcție în poezie?
Vasile Baghiu: Nu a apărut ca o intenție programatică de a propune o direcție nouă, ci mai degrabă ca o nevoie personală de a înțelege și de a organiza un anumit tip de experiență pe care poezia mea o conținea deja, experiența libertății visate și a dorinței de cuprindere a lumii.
La un moment dat, am simțit că realitatea imediată, așa cum este ea trăită, nu e suficientă și că există o tendință de a construi, prin poezie, o lume paralelă, nu ca evadare, ci ca formă de completare. Din această tensiune s-a născut ceea ce am numit, ulterior, himerism poetic.
Este, în esență, o formă de a trăi poetic o identitate alternativă, de a introduce în viața reală o dimensiune suplimentară, în care experiențele – inclusiv cele legate de boală, de fragilitate sau de limite – pot fi transformate și regândite.
Dacă există o „direcție” aici, ea nu ține de o teorie închisă, ci de o disponibilitate de a extinde realul prin imaginație, fără a pierde contactul cu el. Poezia devine astfel nu doar un mod de expresie, ci o formă de viață posibilă.
De altfel, toate lucrurile acestea sunt cuprinse și dezvoltate pe larg în foarte recentul volum apărut la Editura Eikon, Himerismul poetic, care pune la un loc pentru prima dată manifestele, eseurile, interviurile și ecourile legate de acest concept pe care l-am lansat la sfârșitul anilor nouăzeci.
Ați beneficiat de mai multe burse literare în străinătate. Ce au însemnat aceste experiențe pentru evoluția dumneavoastră ca scriitor?
Vasile Baghiu: Să spun mai întâi că beneficiile la care vă referiți au venit pe seama unor competiții internaționale la care am îndrăznit să particip. Dincolo de acest amănunt, bursele literare au însemnat, în primul rând, o schimbare de ritm. Ieșirea din cotidian și intrarea într-un spațiu dedicat aproape exclusiv scrisului creează o altă relație cu timpul și cu propria muncă.
Au fost, de asemenea, experiențe de distanțare – nu doar geografică, ci și interioară. Privind lucrurile de la o anumită depărtare, unele teme devin mai clare, iar altele își pierd din importanță. În acest sens, aceste perioade au funcționat ca niște momente de recalibrare.
Întâlnirea cu alte culturi și cu alți scriitori a contat, desigur, dar poate mai important a fost faptul că am putut vedea propriul meu parcurs într-un context mai larg, fără a simți nevoia de a-l ajusta în funcție de așteptări exterioare.
Au fost, în fond, niște spații de lucru privilegiate, în care scrisul a putut să-și urmeze cursul firesc.
Există diferențe între felul în care este receptată literatura română în țară și în afara ei, din perspectiva experiențelor dumneavoastră internaționale?
Vasile Baghiu: Există, desigur, diferențe de context, de așteptări și de tip de lectură, dar nu aș spune că ele țin neapărat de valoarea textului, cât de modul în care acesta ajunge la cititor. În afara țării, literatura română este adesea citită fără reperele contextuale pe care le avem aici, ceea ce poate fi, paradoxal, și un avantaj. Textul este pus mai direct în relație cu sensibilitatea cititorului, fără filtrul unor așteptări legate de tradiție sau de poziționări locale.
Pe de altă parte, în țară există o familiaritate care poate aduce o lectură mai nuanțată, dar uneori și mai exigentă sau mai încărcată de așteptări. Din experiența mea, diferențele nu sunt radicale. Ceea ce funcționează într-un text – autenticitatea, coerența interioară, forța unei viziuni – rămâne, în mare parte, recognoscibil și dincolo de aceste contexte.
Ce v-a inspirat în ultimele scrieri?
Vasile Baghiu: Nu știu dacă pot vorbi foarte clar despre „inspirație” în sensul clasic al cuvântului. De cele mai multe ori, lucrurile vin dintr-un amestec de rutină, observație și o anumită încăpățânare de a rămâne în preajma unei idei până când începe să capete formă. Mă inspiră, probabil, lucruri destul de simple: fragmente de viață cotidiană, stări care revin, senzația că timpul nu curge întotdeauna liniar. Uneori, și propriile mele ezitări sau blocaje devin, paradoxal, un punct de plecare. Aș spune, cu o ușoară ironie, că inspirația apare mai ales atunci când te apuci de lucru. În rest, ea ține de o atenție constantă la ceea ce se întâmplă în jur și în interior – lucruri care, deși par minore, pot deveni, în timp, material pentru scris.
Există teme sau stări care revin constant în ceea ce lucrați în prezent?
Vasile Baghiu: Da, există câteva nuclee care revin, chiar dacă de fiecare dată sub alte forme. Mă interesează în continuare relația dintre identitate și ceea ce am putea numi o viață alternativă, felul în care un om își poate construi, discret, o altă versiune a propriei existențe. Revin, de asemenea, teme legate de fragilitate, de boală, de limite – dar nu neapărat într-un sens sumbru, cât ca puncte de pornire pentru o formă de transfigurare. Într-un fel, aceste stări devin materiale de lucru, nu capete de drum. Există și o anumită relație cu timpul, cu încetinirea lui sau cu felul în care poate fi perceput diferit în funcție de contextul interior. Toate acestea se leagă, probabil, de ceea ce am numit himerism poetic, dar fără a deveni explicit programatice. Sunt, mai degrabă, teme care revin pentru că nu și-au încheiat povestea.
La ce proiecte lucrați în această perioadă? Este vorba despre poezie, proză sau eseu?Vasile Baghiu: În perioada aceasta lucrez, în primul rând, la un nou roman, în paralel cu așteptarea unor clarificări editoriale legate de romanul scris anul trecut, în timpul rezidenței din Germania, la Casa Heinrich Böll. În același timp, există și o linie poetică care încearcă să se coaguleze într-o formă mai unitară, posibil un nou volum. Nu este încă un proiect definit, dar simt că lucrurile încep să se lege. Revin, de asemenea, la un volum de povestiri început mai demult și care, într-un mod destul de discret, începe să capete contur. E genul de proiect care rămâne o vreme în fundal, dar care nu dispare. Nu în ultimul rând, jurnalul – care înseamnă, în cazul meu, zeci de caiete, dar și însemnări mai recente din mediul internautic – începe să devină o preocupare tot mai concretă. Încerc, deocamdată, să pun lucrurile în ordine, fără a forța neapărat ideea publicării. Și, desigur, toate aceste planuri au și o dimensiune ușor teoretică – în sensul în care experiența îți arată că nu întotdeauna se leagă exact așa cum ți-ai propus. Unele se amână, altele se transformă, iar uneori apare ceva cu totul neașteptat. Dar poate că tocmai această incertitudine face parte din felul în care se construiește, în timp, un parcurs.
În ce măsură experiențele din viața profesională, inclusiv cele din mediul medical, continuă să influențeze scrisul dumneavoastră?
Vasile Baghiu: Influența există, dar nu într-un mod direct sau demonstrativ. Experiențele din mediul medical m-au pus în contact cu limitele și fragilitatea umană, iar aceste lucruri se regăsesc, inevitabil, în scris. Nu ca teme explicite, ci ca o anumită atenție la detaliu, la stări și la ceea ce rămâne, de obicei, mai puțin vizibil. Literatura nu preia aceste experiențe ca atare, dar le transformă într-un mod în care poți privi lumea.
Cum vedeți rolul scriitorului astăzi, într-o societate în care atenția publicului este tot mai fragmentată?
Vasile Baghiu: Cred că rolul scriitorului nu s-a schimbat esențial, chiar dacă contextul s-a modificat mult. Scrisul rămâne o formă de a da sens experienței, indiferent de ritmul în care circulă astăzi informația. Fragmentarea atenției este reală, dar poate fi și un motiv în plus pentru a scrie texte care cer un alt tip de prezență, mai lentă și mai atentă. Literatura nu concurează neapărat cu viteza lumii, ci propune un alt mod de a fi în ea.
Trăind și activând în Piatra-Neamț, cât de important este pentru dumneavoastră să rămâneți conectat la comunitatea locală?
Vasile Baghiu: Este important, dar într-un mod firesc, fără a simți nevoia unei expuneri constante. Întâlnirile cu cititorii, dialogul direct, participarea la evenimente culturale, ieșirea la plimbare sau alergările pe străzi sunt forme prin care această legătură se menține. În același timp, cred că un scriitor trebuie să păstreze și o anumită distanță, necesară pentru scris. Echilibrul dintre apropiere și retragere este, probabil, cel mai potrivit mod de a rămâne conectat.
Dacă ar fi să transmiteți un gând tinerilor care scriu astăzi, dar și celor care își caută drumul, care ar fi acela?
Vasile Baghiu: Să aibă răbdare cu propriul lor parcurs și să nu grăbească lucrurile. Scrisul, ca și alte forme de construcție interioară, are nevoie de timp. Și, poate, să nu încerce să corespundă prea repede unor modele sau așteptări. Lucrurile care rămân sunt, de obicei, cele care vin dintr-o nevoie adevărată, reală, chiar dacă drumul până la ele nu este întotdeauna foarte clar.
Interviu realizat de Oana-Talida COZMA
