POESIS: Elena Ojică - „Tresăriri în amurg”

Elena Ojică este o poetă care își duce traiul în urbea pietreană. Suflet sensibil, ea este autoarea mai multor volume de poeme. Cel la care ne-am oprit în momentul de față, „Tresăriri în amurg” a apărut la Editura ieșeană Pim, în anul 2025.

În prefața semnată de scriitoarea Doina Moritz stă scris: „volumul de față, o ramură a înfrunzirii eterne, ca timp trecând de anotimp, deschide și închide totodată fereastra unui moment de împlinire, de revărsare și reculegere la rădăcinile poeziei, acolo unde autoarea își cântă și descântă menirea într-un mod captivant și original.
Dorințe și vise aprinse se cer scrise pe foi veline cu slove de-argint, culese ca apoi să fie ofranda vie la izvoarele frumosului, acolo unde penița este uneori o lacrimă, alteori o floare, un nor, un petic de zare, un tremur de rouă.
Elena Ojică ne prezintă cu drag și dor, original, duios, profund, momentele vieții, punându-și sufletul pe aripi în zbor. Adierea lor oferă și impregnează cititorului zvâcniri de suflet, visare și chemare în amurguri sângerii, în nopți târzii, în dimineți senine.
Înscrisul este delicat și bine structurat, nostalgia și magia străbat volumul, dându-i o aură specială. Elena Ojică fascinează și aprinde petarde pe bolta creației contemporane, dăruindu-ne un colț din sufletul ei, poate cel mai frumos. Fiecare silabă e o notă divină din portativul iubirii, fiecare vers e un tainic univers, fiecare strofă e o dulce simfonie, fiecare poezie e viața noastră, cea de toate zilele, cu iubire, speranță, nădejde și deznădejde, așa cum este ea, cu bune, cu rele.”

Toamna mea

Toamna mea cu ochi căprui,
Nu mai spune nimănui
Că livezile ți-s vise
De la naștere promise!
Că aripa timpului
Nu ai dat-o orișicui!
Eu am avut noroc de stea,
Să ajung în casa ta
Să gust din merele coapte
Să-ți ascult povești și șoapte,
Să mă bucur și să cânt,
Să zâmbesc, apoi să plâng,
Să-mi fac versul să răsune
Când îți pun lumină-n nume!

Toamna mea cu suflet bun,
Mi-ai pus crizanteme-n geam,
Mi-ai dăruit tot ce am!
Gândul proaspăt și curat
În crengi verzi l-ai agățat,
Să simt glas de primăvară
Până la o nouă toamnă.
14 septembrie 2024

Chemare

Deschide brațele!
Cuprinde-mi depărtarea
scăldată în fiorul amurgului!
Nu lăsa pescărușul să-mi
ia bucuria cântecului
unui nou răsărit
desenat pe cerul azuriu!

E viață! Trezește-te
și învelește-mă
în sărutul dimineții
cu iz de must proaspăt
de bucurie și extaz
rupt din clipa chemării
la o zi colorată
de nou curcubeu
ivit din lacrima ploii
prelinsă pe infinitul albastru!

Nu uita să colorezi
nemărginirea în sufletul
însetat de verdele primăverii,
stropit de roua unei noi dimineți!
Cuprinde-mă în sărutul vieții!
12 septembrie 2024

Trăiri

Tu mi-ai schimbat atât de mult trăirea!
M-ai provocat în versuri să te chem,
Să-ți sorb din ochi nemărginirea
Și de pustiul vieții să mă tem!

Ai ferecat în val de neputință
Tot ce putea lumina să ne dea,
Ai transformat voința în credință
Că tot ce ne e dat, vom suporta!

Nu cer favoruri albe de la nimeni,
Pot în poeme dorul să mi-1 strig,
Să îmi revărs trăirea în catrene
Cât călimara nu se face vid.

Să te mai pot striga cu glas de slovă
În curcubeul meu frumos
Ce va culege rod de toamnă nouă
Când crengile se-apleacă până jos!
23 august 2024

Luna albă

Luna albă, despletită
Pe cărările celeste
Mă privește fericită
Prin ochiul de la ferestre.

Din văzduh fiori presară
Minunata, alba lună,
Când lumini se sting în taină
Așteptând o zână bună.

Printre stele de cleștar
Luna face piruete
Adunând inimi de jar
Printre stelele cochete.

Din cercul de strălucire
Peste ceruri presărată,
Se naște vis de iubire
Peste lumea fermecată!

Luna albă ne privește
Cu sclipire de mărgean
Aducând în dar iubire
Câtă apă în ocean!

Scurte clipe de magie
Simt în inimă curgând!
Când privesc în ochii lunii
Râd și mă trezesc plângând!