Marius Chelaru (n. 30 august 1961, Negrești, județul Vaslui) este poet, scriitor român, editor, jurnalist cultural. Este redactor şef adjunct la revista „Convorbiri literare”, redactor şef al revistei „Poezia”. Este membru al mai multor asociații profesionale naționale (Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Clubul Junimea, Iaşi, Societatea Română de Haiku) și internaționale (World Haiku Association, Japonia, „Haiku Foundation”, SUA – Canada, Japan Universal Poets Association, Kyoto, Japonia).
Creaţiile sale sunt traduse în peste 35 de limbi străine; are volume personale în peste 20 de limbi străine. Poeme ale sale sunt antologate în peste 100 de antologii de pe toate continentele. Pentru opera sa a primit mai multe premii și distincții naționale și internaționale.
Acele lucruri simple
respirația ta
adierea aripei unui înger
îmbracă toată camera
în dragoste
părul tău
revărsat între noi pe pernă
râu de liniște în privirile mele
ochii tăi deschiși a uimire
mă cuprind dincolo de orice anotimp
învelindu-mi sufletul în netimp
cu dorința care izvorăște din ei
îți deschizi inima și brațul
alene
îmbrățișându-mi sufletul
………………….
acele lucruri simple
atât de prețioase
dincolo de orice cuvinte
rătăcite pe buzele noastre
înseamnă bucuria de a trăi
adunate sunt
smulse din fuiorul timpului
toate
în poala zorilor cu mireasmă de iubire
în fața mea
când ești lângă mine
Seară de vară-n oraș
Orașul respiră mohorât
o stea lăcrimează în noapte de la atâta fum
norii văluresc odată cu huruitul mașinilor
În cameră cărțile așteaptă tăcute
afară, pe geam, aș vedea cum blocurile s-au îmbrăcat
în cămașa plină de cute din culorile amurgului
Pe stradă un necăjit huruie căruțul
cu care cară ce găsește-n gunoaie
În buzunar are un colț de pâine și-o ceapă verde
Prin pieptul lui se plimbă un vis despre cum va fi
când va avea chiar o casă
Un câine șchiop hămăie speriat
un gând despre un os
Pe lângă ei trece o fată frumoasă
Ploaia vine ca o scăpare
fumul se culcă zvârcolindu-se pe dale
Noaptea pătrunde-n oraș
zgomotele obosite merg la culcare
gândurile rele ale amărâților se cicatrizează cu întuneric
Nu e nevoie să privesc pe fereastră
deschid ușa din lumea din inimă spre departe
unde toate zilele sunt una și aceeași
Mă așez pe iarba aceea din copilărie
crescută și ea odată cu puii de vișini
Te așezi și tu lângă mine
ne privim în ochi
visăm și trăim toate poveștile de dragoste ale lumii
Orașul se cufundă adânc în noaptea care
strânge în brațe
depărtările zgomotele fumul
Adorm strângând la piept niște copilași de gânduri
Tot lângă mine ești
mă-nvelești cu zâmbetul tău
de parcă ar fi aripa unui înger
Acum știu
Aseară
umblam cu degetul
pe harta vieții bunilor mei
până la mine
Acum știu mai multe despre viața lor
despre a mea
zilele în care
soarele-mi răsărea în suflet
despre cele în care am stat
la taclale cu moartea
ori în care n-am înnebunit
Toți ai mei strânși
în jurul unei mese în timp
de o croisem pentru ei
Mă priveau tăcuți
Bădia Tioc învârtea o rană mai veche
între degete
ca pe o țigară
bădia Casian
avea în palma larg deschisă
câmpia de la Cotul Donului
Mamaia îi privea ca pe un lan de oameni
cosiți de viață
Se uita la ei și atât
Într-un colț
mama și tata vorbeau
cu fratele și cu sora mea acolo în cer
despre cer îngeri veșnicie
Deodată
m-am simțit singur în atâta trecut
i-am lăsat să-și împartă gânduri vechi
Am plecat
cu spatele îndoit de atâtea amintiri
pe harta aceea
către locul unde mă aștepta
un zâmbet al tău
Erai acolo
în viața asta dinlăuntrul vieții
Mă așteptai
M-am așezat tăcut lângă tine
pe muchia prezentului
Stăteam amândoi
cu picioarele-n gol
rezemați de amintiri din zile mai vechi
Stăteam așa
având o singură inimă
până a strigat de trei ori
un cocoș din satul copilăriei tale
Ne-am ridicat
o nouă zi
bătea deja la ușa vieții noastre
împreună
Mariile din viața mea
Mamei, mamaiei
și tuturor Mariilor din viața mea
La Nazareth
am simțit
până în inimă
de dincolo de timp
răsuflarea Maicii care năștea Fiul
Pietrele
bătrâne de mii de ani
o păstraseră pentru mine
să înțeleg
iarăși și iar
durerea și fericirea Mamei
când deschide o ușa spre viața de pe Pământ
Pruncului
Lângă Golgota
totul e acoperit
de cupola vremurilor
Am simțit
până în suflet
lacrima Mamei
de sfâșiere și bucurie
văzând cum Fiul
închide poarta vieții
să urce pe scara cerului
La piatra Ungerii
am simțit aripile îngerului
din copilărie
chemându-mi gândurile
purtându-mă
cu privirile lui
peste timp
până la picătura de sânge
de pe fruntea Lui
La mormânt
când s-a deschis ușa
răsuflarea Lui
a schimbat lumea
Cu aceste gânduri
cu aste răsuflări și priviri
gândesc zi de zi
la Mariile din viața mea
M-au născut
m-au crescut
m-au iubit
mă iubesc
îmi dau credință
putere
să iubesc
să trăiesc
să înțeleg
cu inima sufletul și mintea
ce înseamnă
Calea
Adevărul
Viața
La răspântia dintre seară și oricând
La răspântia dintre seară și noapte
câteva poeme părăsite
culcate pe aroma unei cafele turcești bine preparate
și câteva bucăți de umbre lepădate de becul din colț
ascultă
o melodia la setar
de la fereastra de deasupra
În jur miroase a sare și nisip
s-a dat la știri că e dinspre Africa
O boare de vânt clatină perdelele de la geamul bibliotecii
cărțile
tăcute
părăsite și ele
privesc siluetele tremurânde ale copacilor
împletite cu lumina tulbure de la felinarele stradale
La colțul străzii
din tabloul imaginat de mine
e casa noastră
Stai pe o bancă în grădina
acoperită cu un pled
roșu ca o petală de trandafir
evadat de sub pulpana timpului
Asculți
cum îți recit
un poem despre cât de frumoasă ești
Adormi
te învelesc cu poemul meu
Alături de tine
ascult cum trece timpul
în goană
pe lângă noi
Autor articol: Valentin ANDREI
