Rămăsesem în episodul trecut în sala cu numărul 15 de la etajul al doilea al Gallerie degli Uffizi, acolo unde turistul are bucuria de a descoperi trei dintre operele lui Leonardo da Vinci. După ce am detaliat despre „Botezul lui Iisus”, acum vă propunem să ne oprim în fața tabloului intitulat „Buna Vestire”.
Mai întâi, să facem un popas căutând să descoperim noi amănunte (după cele dezvăluite în materialul anterior) din biografia autorului capodoperei, Leonardo da Vinci.
În 1480, Leonardo da Vinci este acceptat la vestita academie din Piaţa San Marco din Florenţa, fondată de Lorenzo de Medici, cunoscut şi ca II Magnifico (Lorenzo Magnificul). Istoricul de artă francez André Chastel (1912-1990) comentează astfel asemănările de caracter care au dus la apropierea celor doi bărbaţi: „Pe amândoi îi caracteriza aceeaşi iubire contradictorie pentru ceea ce era de o deosebită eleganţă sau pentru burlesc, acelaşi gen de umor şi aceeaşi vervă tipic toscană“.
Plin de eleganţă şi umor, delicat şi mucalit neîndoielnic, personalitatea lui Leonardo da Vinci este caracterizată deopotrivă de această dualitate. Neînţeles de contemporanii săi, artistul scapă şi astăzi oricăror clasificări. Leonardo da Vinci nu este un umanist tipic, în sensul strict clasic al acestui termen. Nu este un filozof-erudit, ci mai degrabă un autodidact ferm, ancorat în realitate şi în tot ce este concret. Nu are încredere în reflecţiile prea mistice ale filosofilor epocii sale. Preferă să-şi petreacă timpul la petrecerile organizate de familia de Medici sau să observe oamenii care trec pe stradă și efectele naturale ale luminii.
Pe larg, din „Memoriile“ artistului: „Să studiezi pe stradă pe înserat, când este vreme urâtă, chipurile bărbaţilor şi ale femeilor: cât farmec, câtă blândeţe“.
Leonardo da Vinci duce o viaţă îndestulată şi este un artist căutat la Florenţa. Dar, în ciuda acestui fapt, nu reuşeşte să pătrundă în cercurile intelectuale ale oraşului. Întâmpină critici aspre şi aversiune făţişă. Caracterul său capricios îi irită pe mulţi, tocmai de aceea modernitatea descoperirilor sale artistice este adesea prost înţeleasă. Artistul devine tot mai conştient de faptul că în Toscana nu va putea să-şi realizeze intenţiile sale artistice. După părerea lui, nu se poate vorbi de libertate, dacă aceasta nu este desăvârşită; ca atare, la vârsta de 30 de ani părăseşte Florenţa şi pleacă la Milano.
„Buna Vestire”
Paternitatea tabloului intitulat Buna Vestire, care se găseşte astăzi la Florenţa, a fost subiectul multor polemici. Unii au considerat că a ieşit de sub penelul lui Ghirlandao. Alţii au văzut în acest tablou o operă din perioada de tinereţe a lui Leonardo da Vinci, pictat imediat după ce a părăsit atelierul lui Verrocchio. Această ipoteză, general acceptată astăzi, pare cea mai plauzibilă, bazată fiind pe faptul că multe detalii ale acestei pânze aparţin neîndoielnic stilului lui Leonardo da Vinci; de pildă, desenul plin de farmec şi realism al mâinilor sau chipul Arhanghelului Gavriil, care ne aminteşte de cel al îngerului pictat împreună cu Verrocchio în „Botezul lui Hristos”, dar mai ales peisajul care formează fundalul tabloului, atât de caracteristic pentru Leonardo da Vinci. Artistul prezintă natura fără să folosească tuşe severe, făcând în mod subtil trecerea de la lumini şi umbre. Se foloseşte tehnica numită sfumato. Astfel, creează un tablou de natură nu lipsit de acurateţe, dar care pare totuși suspendat între veghe și somn. Prezența omului este marcată de vapoare şi de oraşul care se profilează în depărtare. Tablourile lui Leonardo de mai târziu vor fi lipsite de aceste elemente. În perioada de început a creaţiei sale, artistul atribuie naturii acelaşi rol ca şi personajelor sale.
„Buna Vestire” este unul dintre motivele cele mai frecvente pentru quattrocento-ul italian. Compoziţia lui Leonardo da Vinci are un caracter mai mult clasic. În pofida acestui fapt, chipul Arhanghelului Gavril, ca şi cel al Fecioarei Maria, sunt redate cu o naturaleţe nemaiîntâlnită în acea vreme, deşi, pe de altă parte, se dovedeşte că tânărul artist nu stăpânea încă pe deplin principiile care guvernează perspectiva. De aceea, mâna dreaptă a Fecioarei Maria, care ar fi trebuit să fie dispusă mai în profunzime în raport cu prim-planul, care înfăţișează un pupitru cu o carte deschisă, este pictată aproape în acelaşi plan cu amintitul pupitru.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
