Cafeneaua culturală

Turist prin România – Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă

Turist prin România – Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă

Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, județul Alba, este unul dintre cele mai rafinate și spectaculoase castele din România și un simbol al patrimoniului aristocratic transilvănean, aflat astăzi în strânsă legătură cu lumea vinului și cu identitatea domeniului Jidvei. Ridicat între anii 1615 și 1624, de familia Bethlen, la inițiativa lui Miklós Bethlen, tatăl cancelarului Transilvaniei, castelul a fost conceput în stil renascentist ca reședință de vânătoare și loc de agrement, dar și ca expresie a statutului nobiliar, având o arhitectură echilibrată și impunătoare, cu patru turnuri amplasate în colțuri, inspirate de marile reședințe ale epocii, în special de castelele de pe Valea Loarei, precum Château de Chambord.

De-a lungul timpului, castelul a traversat secole de istorie agitată și transformări succesive, ajungând să aibă peste 45 de proprietari, fiecare epocă adăugând o nouă filă la povestea sa. Un moment important în evoluția sa îl reprezintă perioada 1770–1773, când familia Haller a realizat o amplă restaurare și i-a conferit influențe baroce, consolidându-i imaginea de reședință nobilă și aducându-l mai aproape de forma pe care o regăsim parțial și astăzi. În această perioadă, blazonul familiei Haller, încărcat de simboluri precum șarpele, mărul, coroana și capul de iobag, a devenit un element definitoriu al identității sale heraldice, reflectând statutul și complexitatea istorică a familiei.

Interiorul castelului păstrează și astăzi detalii arhitecturale și decorative de o valoare deosebită, printre care se remarcă portalul din piatră în stil renascentist din sala mare de primire, dar mai ales scara monumentală din lemn de stejar, construită în spirală perfectă, considerată o raritate europeană datorită faptului că a rezistat timpului mai bine de 500 de ani, într-o epocă în care astfel de structuri erau realizate aproape exclusiv din piatră. Atmosfera interioară este completată de o colecție impresionantă de ceasuri și pendule din secolele XIX și XX, care transformă spațiile într-un adevărat muzeu al timpului, unde fiecare obiect adaugă un strat de poveste și eleganță.

În jurul castelului s-au țesut de-a lungul timpului numeroase legende, cea mai cunoscută fiind cea a unui tunel secret care ar lega Castelul Bethlen-Haller de o altă reședință a familiei Bethlen din Sânmiclăuș, aflată la aproximativ 15 kilometri distanță. Deși această poveste nu a fost niciodată confirmată, ea continuă să fascineze vizitatorii și să adauge un aer misterios ansamblului arhitectural.

Istoria sa nu a fost lipsită de încercări. În perioada comunistă, castelul a fost preluat de IAS Jidvei și transformat în spațiu de utilizare economică, suferind modificări și pierderi importante de patrimoniu, iar în 1983, un incendiu puternic a afectat etajul superior, turnurile și o parte din acoperiș, marcând una dintre cele mai dificile perioade din existența sa. După 1989, castelul a fost retrocedat familiei Haller, iar ulterior a fost achiziționat și restaurat de compania Jidvei, care a readus la viață atât arhitectura, cât și spiritul locului, transformându-l într-un reper al turismului viticol din România. Jidvei a integrat castelul într-un concept cultural și oenologic complex, în care istoria, vinul și experiența vizitatorului se întâlnesc într-un mod firesc și elegant.

Astăzi, castelul este un spațiu viu, în care trecutul și prezentul coexistă armonios, găzduind tururi ghidate, degustări de vinuri de colecție, evenimente culturale și experiențe turistice deosebite. Pivnițele sale impresionante adăpostesc vinuri atent păstrate, iar sălile sale elegante păstrează atmosfera aristocratică de odinioară, oferind vizitatorilor o incursiune autentică în istoria Transilvaniei nobiliare și în tradiția vinului românesc.

Vizitarea castelului se face în cadrul tururilor ghidate, programul fiind luni între orele 12.00 și 16.00, iar de marți până duminică între orele 10.00 și 16.00, cu tururi organizate din oră în oră. Experiența are un cost de 7,5 euro de persoană, oferind acces într-un univers în care arhitectura, istoria și cultura vinului se completează reciproc și creează o experiență memorabilă pentru fiecare vizitator.

Documentare realizată de Oana-Talida COZMA

Surse documentare: stirileprotv.ro / jidvei.ro