„Viața se schimbă cu repeziciune. Viața se schimbă într-o clipă. Te așezi la masă și viața, așa cum o cunoșteai, se sfârșește.”
Cu o precizie uimitoare, Joan Didion reușește în Anul gândirii magice să-și întindă rănile la vedere, dintr-o dorință copleșitoare de a se salva, de-a se înțelege și de a merge mai departe. Anul gândirii magice devine nu numai un act terapeutic, dar și o mărturisire onestă despre durere, pierdere, doliu, fragilitatea clipei, viață și vulnerabilitățile ei.
„Oamenii care au pierdut pe cineva au o anumită privire, recognoscibilă poate numai de către cei care și-au văzut aceeași privire pe propriile chipuri. Am zărit-o pe fața mea și o observ și la alții. Privirea e una de vulnerabilitate extremă, goliciune, deschidere. Oamenii care au pierdut pe cineva par dezbrăcați fiindcă au impresia că sunt invizibili.”
O autoare extrem de iubită, soția și mama Joan Didion devine, în același an, victima a două tragedii care vor schimba pentru totdeauna perspectiva ei asupra durerii. Soțul ei, John, moare fulgerător pe când ei doi se aflau în sufrageria propriei case, iar fiica lor, Quintanna, ajunge în comă cu o stare septică la câteva luni de la căsătorie. Astfel, Joan Didion, printr-o echilibristică narativă extraordinară, își va diseca propriile sentimente cu o precizie dureroasă și emoționantă, dezvăluind încet gradele durerii ca pe un proces de înlăturare a foilor unei cepe.
„Tata era mort, mama era moartă, aș fi avut nevoie de un timp să-i jelesc, dar tot m-aș fi trezit dimineața să trimit rufele la spălătorie.
„Tata era mort, mama era moartă, aș fi avut nevoie de un timp să-i jelesc, dar tot m-aș fi trezit dimineața să trimit rufele la spălătorie.
Tot aș fi plănuit un meniu pentru masa de Paște.
Tot mi-aș fi amintit să-mi reînnoiesc pașaportul.
Doliul e diferit. Doliul nu știe distanța. Durerea vine în valuri, paroxisme, revelații subite care-ți taie genunchii, îți iau vederea și îți tulbură curgerea zilelor.”
Autoarea se va salva prin scris și prin cărți, căutând și devorând rănile altora, analizând la rece și comparând perspectivele pierderii prin ochii altor scriitori. Uneori face corp comun, alteori mai puțin.
„Mâhnirea e diferită. Mâhnirea nu are lungime. Mâhnirea vine în valuri, izbucniri, anxietăți bruște, care ne înmoaie genunchii și ne întunecă privirea și anulează cotidianul vieții.”
Anul gândirii magice, de Joan Didion, a apărut la Editura Pandora M, Grupul Editorial Trei, în traducerea Virginiei Costeschi.
Autor articol: Suzănica TĂNASE
