În numărul anterior, încheiam prima parte a materialului dedicat mijloacelor de protejare a construcțiilor vechicu prispa, ca unul dintre elementele constructive definitorii ale arhitecturii locuinței românești. Podirea integrală a feței prispei cu scânduri a generat noi forme și a complicat sistemul de construcție prin apariția seriei de stâlpi și a balustradei, determinând realizarea cerdacului. Dacă în partea dinspre munte, cerdacul s-a dezvoltat peste prispa înaltă, pietruită și podită, în restul zonei Neamț platforma din scânduri, așezată între talpa casei și talpa prispei, a rămas suspendată pe bubulaci, lăsând liberă temelia.
Între deregii din stejar, frumos crestați, se întind riglele din lemn, la înălțimea de circa 60 cm, numite pazii. Balustrada, care în unele sate nemțene poartă denumirea de farmaclâc (de etimologie turcească), s-a dezvoltat la partea inferioară a cerdacului, ca paravan al prispei și pereților, fiind construită din materiale și în tehnici diferite: o simplă rețea de șipci fixată între două păzii, gărduț din scânduri ulucite ori decupate prin traforaj.
Pridvorul a fost puțin răspândit la casele din zona Neamț, până la începutul secolului al XX-lea, după care s-a generalizat la locuințele cu tindă mediană. El este așezat, întotdeauna, pe capetele tălpilor de sub tindă, spre deosebire de dispunerea în funcție de intrarea în beci, specifică locuințelor vechi de pe Valea Bistriței. Dezvoltarea pridvorului, de la forma pătrată, de 2/2 m, întâlnit foarte rar la casele cu tindă și o cameră, până la cea dreptunghiulară, și de la simpla pazie întinsă între cei patru sau șase stâlpi, până la balustrada decorată, a atras schimbări în construcția acoperișului.
Pridvorul creează o înfățișare deosebită caselor, prin modificarea profilului și accentuarea disimetriei caselor vechi și simetriei celor tradiționale, prin calitățile artistice sporite după primul război mondial, când pridvorul devine centrul decorativ al fațadei. Străvechea prispă din pământ este azi rar întâlnită, chiar și la cele mai vechi case, iar cerdacul se menține în limitele arhitecturii locuinței tradiționale. Unele case noi din zona Neamț păstrează un cerdac parțial amplasat de obicei la etaj, la care traforurile specifice continuă tradiția locală.
Pridvorul, în cele mai multe cazuri, face parte integrantă din planul bisericilor de lemn din zona Neamț, cu orientare spre Sud sau Vest, fiind introdus de la începutul secolului al XVIII-lea. Adeseori, deasupra lui a fost amplasat tumul-clopotniță, cu foișor și acoperișul în diferite forme. Prin calitățile lor decorative, pridvoarele acestor biserici sporesc estetica construcției deși, uneori, nu se încadrează stilului vechi al lăcașului de cult.
Pereții reprezintă un element important al construcțiilor, având funcția de delimitare, apărare și împărțire a spațiului interior. Dispunerea pereților este corelată cu destinația construcției: pe o singură latură (la comarnic și pătulă), pe două laturi (la corlă), pe trei laturi (la șura pentru animale, șopru, fânărie) și pe toate patru laturile (la edificii publice, locuințe, grajduri, șuri). Verticalitatea pereților a pus numeroase probleme de echilibru și rezistență, în funcție de materialul disponibil folosit și dimensiunile dorite. Permanentele îmbunătățiri au avut ca scop mărirea spațiului și asigurarea izolării interiorului.
Sistemele tradiționale de construire a pereților au înregistrat continua perfecționare a tehnicilor de lucru, bazate pe folosirea acelorași materiale străvechi: lemnul, nuielele, pământul și paiele. În aceste condiții, factorul principal de diversificare a fost cel social. Când oamenii puteau să-și procure lemn mult și de bună calitate, durau pereții integral din bârne, pe când țăranii săraci foloseau lemnul doar la elementele de susținere.
Astfel, calitatea materialelor de construcție, dictată de condițiile dezvoltării economice și sociale, au determinat păstrarea, până la mijlocul secolului al XX-lea, a vechilor sisteme de construcție ale pereților: din bârne durate, din materiale și structuri combinate și din pământ cu paie. Această diversitate a condus la o deosebită varietate arhitectonică, pe care încercăm să o prezentăm, în numărul următor.
Dr. Elena FLORESCU
(„Arhitectura populară din zina Neamț”, Editura Etnologică, București, 2011)
