Luna trecută am întâlnit o scriitoare care scrie basme. Ioana Bâldea Constantinescu s-a așezat la răscrucea timpurilor și, cu o măiestrie demnă de invidiat, și-a înmuiat penița atât în Lumea Veche (trecut), cât și în Lumea Nouă (prezent), oferindu-ne un culoar de o frumusețe surprinzător de fragilă.
Hanno, un bărbat ajuns la un capăt de drum, un capăt de viață, își plimbă câinele, pe același traseu, cu aceleași amintiri în suflet. Cu fiecare ieșire, cu fiecare plimbare, ghemul regretelor, al unei iubiri irosite, se destramă, retrăind firul memoriei.
„M-am gândit că e timpul să scriu despre vechea mea viață. Când eu nu voi mai fi, lumea își va ține oare o secundă respirația? Muzica se va rostogoli pe caldarâm fără să se spargă cu clinchet de ciob?”
Hanno se agață de Spatzi, cățelul real dar și cel imaginar, în nevoia lui de a face lumină în spirala trecutului, acolo unde micuța Martha și mama ei, Clara, îl așteaptă de o viață să se reîntoarcă în castel.
„E un lucru straniu memoria care pălește. Mintea care se agață de timp, cu degete îndărătnice, de copil bosumflat. Totul sună ca din ilustrațiile vechi.”
Cu fiecare pagină, parterul unui bloc Art Deco „împresurat de hortensii”, îi devine adăpost, o acasă pentru suflet, un refugiu în care joaca și iubirea sunt două farfurii de porțelan cu care Hanno jonglează.
Dar ochiul prezentului privește cu reproș de la o altă fereastră, unde un băiețel din Lumea Nouă tânjește după atingerea lui Spatzi. Bineînțeles că autoarea ne împrietenește cu toate personajele, empatizăm cu durerile lor, iubim la fel de intens, urâm până la sațietate, iar asta este îndemânarea Ioanei B. Constantinescu. Se frământă aluatul romanului până când nimic nu se mai lipește de ochiul cititorului, totul este devorat la nivel sufletesc, acolo unde emoția palpită în același timp cu îmbătrânirea castelului din orașul autoarei.
Ioana Bâldea Constantinescu a scris o carte poetică, brodată în minuscule detalii precum un kimono dintr-o lume îndepărtată, însă o lume care amintește despre ceva pierdut, ceva ce numai o dată în viață se poate trăi.
„Ochiul verde se umple de o lacrimă cât sufletul meu de mare și se rostogolește în bătăile inimii mele pe obraz. Îmi vine să o sfârtec pe Frau Liebmann, să-i scot ficatul și să i-l zdrobesc în praful drumului, s-o fac una cu pământul, să fiu nu un lup, ci o haită întreagă, și să o mărunțesc între colții mei flămânzi până nu se mai vede fărâmă din ea, până nu rămâne fir de os.”
Castelul din orașul meu este romanul care țese generațiile unor femei în jurul unui singur bărbat, căruia i se cere totul, dar a cărui lumină nu poate încălzi decât pe alocuri, uneori egoist, alteori resemnat, departe de miezul esenței lui.
IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU este scriitoare și jurnalist cultural, autoare a unor interviuri cu Anthony Doerr, Jhumpa Lahiri, Amitav Ghosh, David Grossman, Bernardine Evaristo, David Lodge, Jonathan Safran Foer, Nicole Krauss, Alain de Botton, Richard Flanagan, Ludmila Ulițkaia, Jón Kalman Stefánsson, Elizabeth Gilbert, Isabel Allende și mulți alții. Scrie pentru ELLE, Forbes Life, blogul Editurii Litera și blogul Cărturești. Este autoarea volumelor Dincolo de portocali (Humanitas, 2015), Nautilus (Humanitas, 2017), Poveste pentru Maria (Nemira, 2019). A publicat, de asemenea, proză scurtă și eseu în antologiile Selfie (Arthur, 2018), Dragă Virginia (Black Button Books, 2019), Literatura la feminin. O antologie (Seneca, 2021), Jocuri și jucării (Arthur, 2023). În 2020 a lansat ioanabaldea.com, iar din 2023 moderează #CuVoceTare, un podcast al Editurii Litera.
Castelul din orașul meu a apărut la editura Litera în 2024, în colecția Folio Litera.
Autor articol: Suzănica TĂNASE
