Pastila de cultură

CRONICA DE FILM – Fablemans, povestea unei vieți aparte

De pus de-o parte, spre a fi revăzută! Spielberg a mărturisit, cu jumătate de gură, că a recreat imaginea copilăriei și adolescenței sale, pentru că pare o indiscreție față de părinții lui, cu o căsnicie atipică, deși nimic original, dar greu de digerat de un băiețel fascinat de mama lui, înconjurat de trei surori, de un tată inventiv, dar și de un „unchi“ (prieten de familie) mult mai amuzant pentru toata lumea! Interesant castingul: Michelle Williams, care a jucat-o cândva pe Marilyn, blonda cea mai sexy de pe planetă și care ar fi putut să-l facă, la 20 de ani, pe Steven (Sammy în scenariu)!

Psihanalizabilă coincidență, cu siguranță!

„Microbul“ pentru a șaptea-artă îl ia când vede „The greatest show on Earth“ (varianta cu Charlton Heston, din 1952, fix de acum 70 de ani, când el avea doar 5 anișori) și unde nu circul îl va atrage (ca pe Chaplin), ci un accident de tren, care-l va și speria cumplit și pe care va încerca să-l reproducă la scara mică! Știau ei, Frații Lumiere, de ce tot așa au început la sfârșit de Secol 19.

Și când te gândești că noi cu bicicleta lui ET îl identificam! Ca și Ambilin, casa lui de producție!

O locuință neluminată de Crăciun, pentru că ei țin Hanuka, este pricina din care va avea mult de pătimit la școală, unde e asaltat de un bullying antisemit agresiv, pe care tot cu o filmare îl va răzbuna, dar una iertătoare, care poate fi și mai greu de suportat de un dur fără minte, dar cu un fizic de invidiat!

Nu lipsesc aluziile la „Cântărețul“ de jazz (primul sonor), dar și la o întreagă pleiadă de comici ai ecranului! Sau la Mister De Mille! Ori chiar și la Tarzan!

De remarcat și de neuitat e întâlnirea epocală cu John Ford, maestrul westernurilor cu James Stewart sau John, Wayne, într-un birou legendar, plin de afișe după care îți lasă gura apă și de-abia aștepți să le (re)programeze la Tele sau simplu la Cinemateca, rolul acestui autor de pelicule cult fiindu-i încredințat lui David Lynch, creatorul straniului „Twin Peaks“! Am scris aceste rânduri pentru prima dată la înălțime, în avionul spre Paris, la a treizecea aniversare Europa Cinemas, cu gândul că și bunicii lui Spielberg vin din Ukraina (chiar le-a donat un milion din fabuloasa lui avere) și că a făcut un film genial pentru piloți și îndrăgostiții de călătorii și de umor fin: „Prinde-mă! Dacă poți/ Catch me! If you can“, de văzut pe Netflix, cu fermecătorul Leonardo di Caprio!

Autor articol: Irina-Margareta NISTOR