Pastila de cultură

CRONICA DE FILM – SATUL PE ECRAN

Neavând bunici la țară, am crescut fără să cunosc temeinic viața în satul românesc. Am compensat însă lipsa unor surse directe de informare prin cărți și filme. În ceea ce privește cinematograful, opera despre mediul rural tradițional care m-a impresionat cel mai puternic este „Moromeții“ (1987), ecranizarea lui Stere Gulea după primul volum din romanul cu același titlu de Marin Preda.

Satul românesc – aici, din Câmpia Dunării (scriitorul se inspirase din copilăria sa, petrecută în Siliștea Gumești, Teleorman) – este surprins (și eternizat), de Preda și Gulea, în perioada interbelică, atunci când „timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare“. Lumea de pe peliculă, a „sucitului“ Ilie Moromete (interpretat memorabil de marele actor Victor Rebengiuc) și a fiului său mezin, Niculae, cu dragostea lui de învățătură, a bisericoasei Catrina (Luminița Gheorghiu) și a fiicelor sale bune de măritiș, a intrigantei „Guica“ (Gina Patrichi) și a nepoților săi puși pe căpătuială, a lui Bălosu (Dorel Vișan), Cocoșilă (Mitică Popescu) și Țugurlan (Florin Zamfirescu), este o lume pe care o recunoaștem imediat și o redescoperim cu încântare.

Pe lângă personajele pline de culoare (deși filmul este alb-negru), sunt greu de uitat și scenele specifice vieții rurale. Ulițele satului, din care se aud mereu voci (neidentificate de spectatori, dar familiare în universul în care toți se cunosc), discuțiile de pe prispă, din bătătură sau de la gard, masa în familie (la care fiecare are locul său bine stabilit), secerișul și treierișul, mersul cu caii și oile la păscut, obiceiul Călușului, amenințarea autorităților, care umblă din poartă în poartă pentru a strânge impozitele, sau poiana fierarului Iocan, veritabilă agora a comunității, toate sunt remarcabil transpuse de pe paginile cărții pe ecran. Regizorul-scenarist a beneficiat, pe lângă sursa literară excepțională și distribuția formidabilă, de contribuția valoroasă a unor profesioniști ai cinematografiei noastre. Amintesc doar imaginea plastică a lui Vivi Drăgan Vasile, decorurile minuțioase ale lui Daniel Răduță și muzica tulburătoare a Corneliei Tăutu.

„Moromeții“ – filmul, ca și romanul – ne propune o incursiune într-o lume îndepărtată, care prinde viață. Este lumea satului românesc tradițional într-un moment istoric (încă) fast, pe care îl mai putem recupera doar artistic. Scena finală, în care capul familiei Moromete oprește căruța în pădurea învăluită în ceață, pentru a-și întreba fiul: „Niculae, unde mergem noi, domnule?“, ne urmărește multă vreme după vizionare.

O capodoperă a filmului românesc, născută dintr-o capodoperă a literaturii naționale, „Moromeții“ se poate vedea gratuit pe canalul de YouTube al platformei Cinepub.

Mihai FULGER