Ne-am bucurat enorm, în Ajun de Bobotează, de succesul binemeritat al lui Sebastian Stan, la Globurile de Aur, pentru rolul spectaculos și cameleonic din „A Different Man”, dar și pentru dubla sa nominalizare, și pentru „The Apprentice” unde îl întruchipa magistral un Trump tânăr și însetat de putere, fără scrupule, așa cum l-a văzut Ali Abassi, care s-a considerat un regizor imparțial.
Adrien Brody, care a câștigat cu fabulosul personaj din „The Brutalist”, l-a menționat chiar de două ori pe „contracandidatul” său, românul nostru (care era cât pe aici să-i înhațe rolul), așa cum s-a ales și cu o inimă de la „colegul” prezentator, cu care a împărțit genericul de la „Captain America”, pelicula cu supereroi, care va avea un fel de continuare deja anunțată și pe marile noastre ecrane, cu antieroi: „ Thunderbolts”.
Dar, în 1949, a existat un precedent, cu un cineast născut în 1900, pe 29 februarie, la Craiova: Jean Negulescu sau Negulesco, căci a trecut, ca pictor, și pe la Paris. Cu „Johnny Bellinda”, primul scenariu explicit despre un viol, victima fiind o fată surdo-mută, cu deficiențe de auz și vorbire, am spune acum, politically correct, în realitate actrița Jane Wyman, soția lui Ronald Reagan pe atunci, care pe lângă Glob va lua, ulterior, și un Oscar, și va cere divorțul (celebritatea, deh!), ratând să mai ajungă Prima Doamnă a Americii, poziție ocupată de Gracila Nancy, care-i va fi fidelă, până la moarte, celui care ne-a scăpat de comunism alături de britanica prim-ministru Doamnă de Fier, Margaret Thatcher.
Și acum, Sebastian Stan, după un discurs de o tandrețe infinită, încheiat cu „România, te iubesc!”, se pregătește ca în martie să înceapă filmările la noul proiect, deja câștigător la CNC, al lui Cristian Mungiu, singurul nostru compatriot încununat la Cannes, cu un Palme d Or, pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (cu Laura Vasiliu din Piatra-Neamț).
Ne-am bucurat și de reușita lui Demi Moore, cu „The Substance”, un scenariu manifest universal valabil, antiobsesia vârstei și a perfecțiunii fizice, căreia îi e sortită femeia în ochii publicului, alimentat de un misoginism fără margini. Discursul premiatei, inspirațional și îmbărbător, suna cam așa: „Când credem că nu suntem destul de deștepte sau de slabe, sau de talentate, nu vă mai măsurați, ci reușiți să vă dați seama de adevărata valoare!”
La scenariu a fost recunoscut cel strălucit al„ Conclavului”, o lecție și pentru votanți, indiferent de miză.
La animație, un european, „Flow”, despre o lume fără oameni și cu un nou potop, venită fără vorbe din Letonia. Film într-o limbă străină și muzical: „Emilia Perez”, al lui Jacques Audiard (care a turnat cândva la noi „Frații Sisters”, recunoscut la Veneția).
Regizor Brady Corbet, cu „The Brutalist” deocamdată inaccesibil pentru publicul nostru, serial „Shogunul” cu 2 interpreți și o interpretă, și pe care l-am putut vedea pe fostul HBO, actualmente Max, cu oarecare nostalgie pentru cel cu Richard Chamberlain, care lua și el un Glob de Aur, în 1981 (văzut la video).
Și încă o victorie, la creatori de modă: Jean Smart, din „Hacks”, a fost îmbrăcată de Rhea Costa, și ea a deschis în eleganta sa rochie azurie seara celor care au plecat cu râvnitele trofee, jurizate de cei 334 de jurnaliști străini din domeniul divertismentului, reprezentând 85 de țări, acreditați la Los Angeles.
Ne pregătim pentru 3 martie, Noaptea Oscarurilor.
Autor articol: Irina-Margareta NISTOR
