Ion Ionescu de la Brad, pe numele său real Ion Isăcescu, s-a născut în ziua de 24 iunie 1818, la Roman, avându-i drept părinți pe Ion și Elisabeta, ambii copii de preoți. Pe când era elev al Școlii Domnești din localitatea natală, învățătorul său (Verescu) l-a trecut în catalog drept „Ionescu”, adică fiul lui Ion, patronym pe care îl va purta tot timpul vieții.
Viitorul agronom, economist, savant și scriitor a studiat la Academia Mihăileană din Iași, unde va reveni la maturitate, fiind primul profesor de științe agricole (1842-1848). Referitor la tinerețea sa, merită a menționa că a primit o bursă de studii în Franța, acolo unde a studiat viticultura în regiunea Champagne, apoi a continuat studiile la Sorbona.
Întors de la studii, li se alătură mișcării lui Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Costache Negri, care au creat un adevărat program de eliberare națională și socială. A deținut funcția de vicepreședinte al Comisei proprietății, în Guvernul Provizoriu de la 1848.
În urma activității politice, este surghiunit la Constantinopol, acolo unde va petrece opt ani, continuându-și cercetările științifice. Exilat în Turcia, a fost expert și consilier imperial, director al Școlii de Agricultură de la San-Stefano.
Revine în Moldova, în 1857, unde reia catedra de la Academia Mihăileană. Din același an a fost primul director al Societății de Statistică din Moldova.
A înființat gazeta „Țeranul român” (1861-1863), perioadă în care fost consultat de Alexandra Ioan Cuza la alcătuirea Legii pentru reforma agrară.
Este numit inspector general al agriculturii, poziție din care a organizat expoziții și concursuri agricole, a înființat mai multe pepiniere, a condus o perioadă Institutul de agricultură de la Pantelimon, a fost profesor de agricultură la Școala Normală din București. În ciuda activității extrem de bogate desfășurate, în anul 1869, postul de inspector ocupat de Ion Ionescu este desființat din cauza acelorași critici necontenite la adresa nedreptăților la care continuau să fie supuși țăranii.
Împreună cu fratele său Nicolae Ionescu (distins avocat, fost ministru de externe al României), cumpără de la stat moșia de la Brad, un sat din fostul județ Roman, unde înființează o fermă model mică, pentru țăranii mai puțin înstăriți, o fermă model mare, pentru marile exploatări agricole, și o școală de agricultură. Din anul 1869, când a devenit proprietar, și-a adăugat la nume și acest renume „de la Brad”.
În semn de prețuire a memoriei marelui agronom, Liceul Agricol de la Horia, lângă Roman, îi poartă numele.
A publicat lucrarea „Agricultura română dela Brad”.
Având în vedere toate aceste amănunte ale vieții sale științifice, este considerat, pe drept cuvânt, ctitor al învățământului agronomic din România.
A reprezentat țara la congrese și expoziții în străinătate, fiind, printre multe altele, membru corespondent, începând cu anul 1884, al Societății de Statistică de la Londra.
A trecut în eternitate pe 16 decembrie 1891, pe moșia sa de la Brad.
„Viața mea de mine însumi”
În 1889, la Iași, Ion Ionescu de la Brad editează o mica biografie. Sub titlul „Viața mea de mine însumi”, omul de știință scria: „Sunt născut la Roman, la 24 iunie 1818. Tatăl meu au fost iconomul Ion Isăcescu, fiul preotului Ștefan de la «Sf. Nicolae» din Roman. Mama mea se numea Safta și era fata preotului Toader de la «Sf. Gheorghe» din Roman. Fiu de popă, am ajuns acum, în 1889, în vârstă de 71 de ani, să trăiesc la Schitul de pe moșioara mea Bradu, ca proprietar mare, din proletar ce eram când m-am născut.
După ce m-am făcut mare și am ajuns la vârsta de șapte ani m-au dat la școală, la Episcopie, unde învățam grecește la un dascăl numit Melidon. La Biserica Albă învățam românește în școala domnească, la dascălul Verescu. La Precista învățam psaltichia la psaltul Neculai.
Copil fiind urmam la școală și la biserică, mă duceam la «Sf. Nicolae» și făceam de toate în biserică: citeam, cântam, trăgeam clopotele, măturam, stam pe lângă preotul ce slujea, îi dam de toate; cădelnița, apă, vin și tot ce-i trebuia. Eu citeam «Apostolul», eu ziceam «Crezul» și «Tatăl nostru», eu făceam de toate… După ce m-am făcut mai mare, tata m-a dus la Iași și m-a dat la Școala de la «Trei sfetite» (astăzi, „Trei Ierarhi” n.r.), în 1832.”
Autor articol: Valentin ANDREI
(sursă de documentare: Constantin Tomșa – „Personalități ale culturii din județul Neamț”, Editurile Crigarux și Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014)
