De mai bine de cinci decenii, numele lui Ducu Bertzi este sinonim cu muzica folk românească. Născut la Sighetu Marmației, artistul cântă despre oameni, locuri și sentimente adevărate, iar această sinceritate l-a făcut să rămână unul dintre cei mai iubiți artiști ai folkului românesc. Debutul său pe scena Cenaclului Flacăra, în 1976, a fost începutul unei cariere impresionante, care avea să adune mii de concerte, numeroase albume și cântece devenite repere ale genului, precum „Floare de colț”, „Și de-ar fi”, „M-am îndrăgostit numai de ea” sau „Suflet fără chei”.
Dincolo de scenă, Ducu Bertzi a fost și un promotor al muzicii folk, realizator de emisiuni radio și televiziune și inițiator al unor proiecte dedicate tinerilor artiști și publicului iubitor de acest gen muzical. Astăzi avem bucuria de a-l avea alături la Cafeneaua Culturală și de a descoperi omul din spatele cântecelor care au emoționat generații întregi.
Privind înapoi la copilăria din Sighetu Marmației, ce amintiri simțiți că v-au influențat cel mai mult sensibilitatea artistică?
Ducu Bertzi: Copilăria mi-a fost influențată de prezența mamei în Corul cadrelor didactice. Aveau repetiții la care eu mergeam cu mare drag, sonoritățile muzicale mi s-au întipărit de atunci. Chiar în aceste zile, revenind în Sighet cu ocazia împlinirii a 700 de ani de atestare documentară, am revăzut Palatul Culturii, o clădire monumentală unde mergeam cu mama la cor, apoi eu participam la Cenaclurile literare, acolo am învățat vioara și mai apoi chitara. De acolo a început totul!
Proveniți dintr-o familie de cadre didactice. Cât de mult au contat disciplina și educația primită în formarea dumneavoastră ca artist?
Ducu Bertzi: Sigur, cei șape ani de acasă mi i-am însușit pe deplin. Apoi disciplina, uneori supărătoare de la lecțiile de muzică – vioara este un instrument greu – mi-a prins bine ulterior.
Părinții mei voiau să fac o facultate serioasă, învățam din greu matematică și fizică (dar îmi plăcea), însă muzica era mereu în capul meu. La 14 ani am înființat o trupă – Expres 69, apoi în liceu alta, Mibemol rock. Cântam la serile dansante de la liceu, din Sala de festivități. Nu aveam noi mare repertoriu, cântam de două ori într-o seară ce știam!
Apoi am constatat că e mai simplu cu muzica folk. Eu și chitara, nu mai aveam nevoie de chitări electrice, amplificatoare care tot timpul se stricau etc.
Apăruse și mișcarea de la București „Cenaclul Flacăra”, de care știam doar din Revista Flacăra. La noi, la Cenaclul literar, se spuneau poezii și unii încercau să le pună pe note. Era o perioadă propice folkului.
Astfel, la prima ediție, din 1973, am participat și am luat Marele Premiu.
Premiul nu era în bani, ci în obiecte, și am vrut o valiză!
Să fie de drum bun!
Dar ca să revin la întrebare, toate se făceau cu disciplină!
Care au fost oamenii sau întâlnirile care v-au influențat cel mai mult în parcursul artistic?
Ducu Bertzi: Au fost foarte mulți oameni de cultură, poeți, pictori, sculptori în mijlocul cărora am trăit în adolescență. Toți erau atât de dăruiți în tot ce făceau, și asta m-a impresionat.
Experiența în Cenaclul Flacăra a fost esențială pentru mulți artiști. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acea perioadă și cum v-a modelat?
Ducu Bertzi: Aici vine și Cenaclul Flacăra, unde erau oameni de mare anvergură, începând cu poetul Adrian Păunescu, jurnaliștii de la secția de cultură din cadrul Revistei Flacăra, actorii care veneau la cenaclu: Florian Pittiș, Mihail Stan, Radu Gheorghe, Mircea Diaconu, Eugen Cristea, rapsozii populari de cea mai înaltă calitate și, nu în ultimul rând, colegii de scenă Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Marcela Saftiuc, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Gil Ioniță și mulți, mulți alții.
Aveai de învățat de la toți câte ceva, dacă erai deschis la minte!
Aici pot spune că m-am perfecționat, mi-am tăbăcit pielea în cele peste 1.300 de concerte!
Dar înainte de cenaclu, am avut o experiență artistică benefică în cadrul Grupului Song, condus de Ioan Luchian Mihalea! Când i-am auzit cum cântau, mi-am dorit să intru în grup! Aveam în minte corul mamei de acasă, dar aici era altceva! Era o energie pe scenă, la repetiții, cum rar găsești! Mihalea inițial nu a vrut să mă ia în grup, invocând faptul că eu deja cântam la Casa Studenților și nu voia „vedete”. L-am asigurat că mă voi încadra în disciplina de grup și asta am făcut! Aici am învățat multe despre tehnica vocală, despre prezența în scenă, multe amănunte care mi-au prins bine când am intrat în cenaclu! Un vechi și bun prieten din cenaclu, Adrian Ivanitchi, mi-a spus peste ani că a fost surprins de modul cum intram în scenă, cum stăteam la microfon, fără emoții! Ei, aveam emoții, dar dacă știi să ți le stăpânești, controlezi situația!
Din toate drumurile muzicii, ce fel de public v-a învățat cel mai mult despre emoție și sinceritate pe scenă?
Ducu Bertzi: Sincer am fost mereu pe scenă, dar emoția este profundă în sălile de concert! Spațiul te obligă la o altă abordare și trebuie să fii atent să nu te pierzi, să nu cobori nivelul actului artistic din cauza împrejurărilor. De la sublim la penibil, uneori, e doar un pas!
Dincolo de artist, sunteți soț și tată. Cum a influențat familia parcursul dumneavoastră și echilibrul dintre viața personală și cea profesională?
Ducu Bertzi: Sigur, când ai o familie, cresc responsabilitățile! Una era când eram singur, tânăr, fără griji, și alta e când știi că te așteaptă acasă cei dragi. Au fost momente când cred eu că am neglijat familia, copiii, nu puteam fi în două locuri. În special în weekend, mă uitam prin țară, pe drum, la familii care ieșeau cu copiii, iar eu trebuia să alerg în celălalt capăt de țară! Copiii au simțit asta, mi-au spus-o mai târziu, dar rolul soției a fost esențial! Theodora a ținut lucrurile în frâu și avea grijă ca eu să rămân implicat în ceea ce aveam de făcut pe scenă, la studio.
Ce mă bucură este faptul că au crescut cu picioarele pe pământ, nu la „umbra” artistului. Ei nu fac caz de cine e tatăl lor și asta vine doar din educație.
Ați inițiat proiecte precum „Folk prin licee” sau „Gala Floare de colț”. Ce v-a determinat, de-a lungul anilor, să vă dedicați și sprijinirii generațiilor tinere?
Ducu Bertzi: Generațiile tinere au nevoie de exemple reale lângă ele, să fie încurajate mereu!
Eu, la „Floare de colț”, de când am început, am dăruit câte o valiză simbolică cadou unui tânăr de perspectivă! Prima valiză a primit-o cunoscutul cantautor Cosmin Vaman! Era la început de drum și am simțit că va avea un cuvânt de spus în muzica folk. Și nu m-am înșelat! Acum e la mare modă „Pune mâna pe chitară” și particip cu mare drag; este o atmosferă extraordinară să vezi sute de copii cântând alături de tine. Se alătură și oameni maturi la această bucurie de a cânta! Săptămânile trecute am fost într-o comună de lângă Timișoara, la Giroc, unde au venit copii din tot județul. Am cântat împreună și satisfacția este enormă! Mă bucur că sunt părinți deschiși la minte, care îi sprijină să îmbrățișeze muzica, în afară de ceea ce fac zi de zi, că sunt cadre didactice dăruite în acest sens.
Și, nu în ultimul rând, că au sprijinul autorităților locale! Deci, „Folk prin licee” a fost prima etapă, cu spectacole în licee din București, Bacău etc. Apoi festivalurile: „Floare de colț”, care a început în 2013, „Folk la Vama de la munte”, care a început în 2019, la Vama Buzăului, la inițiativa domnului primar Chirilă, care m-a rugat să mă implic, și am pornit un festival de poveste pe malul râului Buzău, cu pădurea lângă noi! Anul acesta suntem la ediția a VII-a. Și de patru ani realizez și la Deva un festival, „Folk la Cetate”. În toate aceste festivaluri generațiile tinere au posibilitatea să cânte pe o scenă profesionistă, alături de artiști consacrați.
Cum vedeți astăzi muzica folk în România? Mai are aceeași forță de mesaj și emoție în rândul tinerilor?
Ducu Bertzi: Muzica folk are prezent, are viitor! În fiecare an se desfășoară cam 50 de festivaluri. De la reședințe de județ la comune, de la câmpuri de lavandă și până în creierul munților, folkul este prezent! Și alăturarea generațiilor tinere este mai mult decât benefică.
Ce vă inspiră în prezent să scrieți și să cântați? Mai vine inspirația din aceleași locuri ca la început?
Ducu Bertzi: Inspirația ține de starea pe care o ai. Fiind prins în foarte multe proiecte, nu am timp să închei nici lucrările avansate! Așa că este greu să spun când vor fi finalizate!
Ce a însemnat muzica pentru dumneavoastră în diferite etape ale vieții și ce înseamnă astăzi?
Ducu Bertzi: Pot spune că pentru mine muzica înseamnă totul, indiferent dacă profesam în fabrică sau dacă eram student! Am avut mereu muzica în suflet, am apelat la ea când îmi era mai greu, m-a ajutat să trec peste toate! Și, de ce să nu recunosc, mi-a oferit o viață frumoasă! Întâlnești oameni speciali, aduci bucurie oamenilor, îți dă o energie bună și vezi locuri speciale. Din Noua Zeelandă în Canada, de la San Francisco la New York, Londra, Helsinki etc., am fost, datorită muzicii, în 21 de țări și în unele de nenumărate ori!
Și astfel trec mai ușor peste toate cele ale vieții: speranțe, îndoieli, bucurii și neplăceri.
Sunt mulțumit de ce am realizat și îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că m-a ajutat să trec de 50 de ani de carieră și să fiu încă în stare funcțională!
Interviu realizat de Oana-Talida COZMA
