Interviu - Nicolae Furdui Iancu

Eu am și acum aceleași emoții pe care le aveam și în tinerețe, înainte de a urca pe scenă

Nicolae Furdui Iancu este unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară din România. Originar din județul Alba, este o voce emblematică a Țării Moților. Promovează cu tot sufletul folclorul autentic și cântecul patriotic românesc, fiind recunoscut pentru interpretările pline de emoție și respect față de tradițiile românești.

De-a lungul carierei a lansat numeroase albume și a susținut sute de spectacole atât în țară, cât și în comunitățile românești din diaspora. Repertoriul său cuprinde cântece precum „Noi suntem români”, „Treceți batalioane române Carpații”, „Pui de lei” și multe alte piese care au devenit simboluri ale identității naționale.

În ultimii ani, artistul urcă frecvent pe scenă alături de fiul său, Tudor Furdui Iancu, fiind prezenți și la Neamț, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul, ducând mai departe tradiția muzicii populare românești.

Vă invit să lecturați acest interviu sincer, în compania artistului, și să descoperiți povestea, gândurile și emoțiile din spatele cântecului său.

Vă mai amintiți momentul în care ați descoperit că muzica populară nu este doar o pasiune, ci va deveni drumul dumneavoastră în viață?

Nicolae Furdui Iancu: Da, eu cânt încă din școala primară, așa cum încep toți copiii când sunt remarcați de învățători, de profesorii de muzică. Așa am început eu să cânt și m-am format oarecum în liceu pedagogic, pe care l-am absolvit în 1976. N-am cântat niciodată gândindu-mă că voi ajunge un nume al cântecului popular românesc. Am cântat de drag, am cântat din pasiune și așa a fost să fie, la un moment dat să ajung în ochii specialiștilor, să ajungă vocea mea la urechile lor și să fiu apreciat și de acolo a pornit drumul meu în această carieră artistică.

Privind în urmă, care au fost oamenii care v-au influențat cel mai mult ca artist și ca om?

Nicolae Furdui Iancu: Pot să-i numesc părinții mei artistici. Deci părinții mei în carieră au fost domnul Gruia Stoia, redactor șef la Radiodifuziunea Română, iar în televiziune doamna Mărioara Murărescu, realizatorul emisiunii Tezaur Folcloric. Acești doi oameni mi-au îndrumat pașii încă de la început și mi-au corectat anumite defecte care le are orice tânăr când intră în lumea aceasta artistică. Am învățat foarte mult de la ei și în același timp am fost apreciat pentru ceea ce am adus pe scenă. Mi s-a apreciat repertoriul, mi s-a apreciat mesajul pe care îl transmit și am fost încurajat. Pe lângă dânșii au fost etnomuzicologii pe care i-am avut în juriu la mai multe concursuri și festivaluri la care am participat.

Cântecele dumneavoastră vorbesc despre rădăcini, credință și dragostea de țară. Cât de importante sunt aceste valori pentru Nicolae Furdui Iancu în lumea de astăzi?

Nicolae Furdui Iancu: Au fost importante dintotdeauna. Așa am fost crescut în familie, așa am fost educat în școală, să-mi iubesc locul natal, să iubesc oamenii din jurul meu și apoi ușor-ușor, să ne extindem la tot ce are țara asta frumos. Așa am învățat de mic și am crescut cu acest sentiment de dragoste față de tot ceea ce mă înconjoară în această țară, începând de la locul unde am văzut lumina zilei, până la tot pământul acesta frumos pe care eu îl consider un colț de rai al lumii, această Românie a noastră. Cântecele pe care le-am adus în scenă, cântecele istorice, vin din această zonă în care eu m-am născut, din aceste locuri în care eu am început să conștientizez viața. De aici, din Munții Apuseni, locuri ale României care au fost foarte zdruncinate în istorie. Au fost multe revolte sociale aici și bineînțeles că odată cu aceste evenimente nefericite s-au născut și aceste cântecele pe care, până la mine, puțini au încercat să le pună în scenă, să le aducă în fața publicului și să le facă cunoscute. Eu am avut dorința asta, pe lângă celălalt repertoriu de dragoste, de joc, cântece satirice, doine pe care le-am cules din zona mea, să țin aproape cântecul istoric și am reușit să duc cu el mesajul de apartenență la o anumită civilizație, apartenența la credința pe care o avem cu toții. Deci, am reușit să conștientizez în rândul publicului acest sentiment de iubire față de tot ce are țara asta, de la pământ până la oameni.

Dar există un cântec din repertoriu dumneavoastră pe care îl interpretați de fiecare dată cu aceeași emoție?

Nicolae Furdui Iancu: Toate cântecele. În primul rând, eu am și acum aceleași emoții pe care le aveam și în tinerețe, înainte de a urca pe scenă. Sunt chiar mai mari poate decât în tinerețe, pentru că acum conștientizez mai mult responsabilitatea pe care eu o am în momentul în care pășesc pe scenă. Mă identific cu trăirea tuturor cântecelor mele de fiecare dată când le cânt. Deci ceea ce simt în momentul respectiv, aceea exprim. Eu nu cânt mecanic. Nu sunt un robot și asta înseamnă să fii artist. Artiștii, în general, își trăiesc fiecare cuvânt pe care îl expun în fața publicului. Și îl accentuează în funcție de valoarea lui în așa fel încât să ajungă la inima celui care te ascultă și te vede.

Fiul dumneavoastră, Tudor, a ales să vă urmeze în lumea muzicii. Cum ați primit această veste și ce a însemnat pentru dumneavoastră?

Nicolae Furdui Iancu: Tudor are talent, are o voce bună și repertoriul meu nu trebuie să moare odată cu mine. Când o fi să plec din această lume, repertoriul meu are cui să rămână. Și mă bucur pentru el că a luat această hotărâre. Deși profesia lui este de economist și își exercită profesia în continuare, cântecul și tot ce am adunat eu îi vor rămâne. Pentru el este o pasiune cântatul și asta mă bucură.

Cum este să împărțiți scena cu propriul fiu? Există emoții diferite atunci când cântați împreună?

Nicolae Furdui Iancu: Este un pic greu pentru că responsabilitatea se dublează din partea mea. E mult mai dificil. Deci trebuie să fim foarte atenți amândoi, dar responsabilitatea este a mea mai mult. Când este singur, este a lui. Dar când suntem amândoi, parcă pe umerii mei este mai multă responsabilitate.

Sunteți un tată protector ?

Nicolae Furdui Iancu: Da, protector, sigur. Protejez familia. Pentru mine familia e sfântă și am dovedit asta de-a lungul anilor. Copiii au rămas aproape de mine. Suntem împreună în Alba Iulia. N-au plecat prin țări străine. Am ținut la unitatea familiei.

Ce credeți că îi poate apropia pe tineri de muzica populară autentică și de valorile pe care aceasta le transmite?

Nicolae Furdui Iancu: Eu zic că foarte mulți tineri se apropie de muzica tradițională în momentul în care conștientizează că au o identitate, identitate românească. Ceea ce am observat este că tinerii școliți, tinerii de la oraș, se apropie mai mult de tradiție decât cei de la sat. Cel puțin în anumite zone ale țării, dacă te duci într-un sat și intri la un bar al satului, auzi melodii care nu au nicio legătură cu tradiția, dar în orașele mari, în sălile de spectacol, eu văd foarte mulți tineri. Tinerii aceia sunt educați altfel. Deci parcă s-a întors lumea pe dos. Tradiția s-a mutat la oraș odată cu cei care au plecat de la sat spre oraș. Pentru că a fost o perioadă de migrare spre zona urbană și oamenii care au plecat și-au păstrat tradițiile. Nu mai vorbesc de cei care au plecat în țări străine. Aceia poate au pus accent și mai mare pe păstrarea tradiției și a identității românești. Deci eu consider că nu trebuie să insistăm prea mult cu vorbe. Noi, cei care pășim pe scenă și respectăm autenticul, trebuie să insistăm mai mult cu exemplul nostru; tinerii vin fără să îi obligăm, este opțiunea fiecăruia. Eu cred că atunci când sunt exemple bune, reușim să-i apropiem. Pentru că mulți tineri acum învață tradiția, dar noi, generația noastră, chiar am trăit în tradiție românească, știm ce înseamnă lumea satului, valorile satului, ale unei comunități mici. Deci le-am trăit cu viața noastră. Aici ne-am născut, am crescut și chiar dacă am plecat mai departe la maturitate, am plecat cu această zestre pe care acum o transmitem, iar copiii și tinerii o învață. Ei fiind crescuți la oraș, nu mai au cum să simtă ce înseamnă firul ierbii, ce înseamnă un animal în curte, o îndatorire a copilului, o îndeletnicire, ce trebuie să rezolve într-o familie țărănească. Deci n-au cum să trăiască așa ceva locuind într-un apartament de bloc. Dar se poate învăța. Se poate transmite de către noi.

Ce vă hrănește sufletește și de unde vă luați energia pentru a merge mai departe, atât ca artist, cât și ca om?

Nicolae Furdui Iancu: De la cântec. În momentul în care eu cânt, acumulez energie, nu consum energie. Publicul îmi oferă energia aceasta. O simt că vine de la cei din fața mea. Dacă aș rămâne acasă și, să zicem, aș hotărî într-o bună zi să nu mai apar pe scenă, mi-ar fi foarte greu. Dar faptul că sunt în activitate tot timpul, mă menține în formă. E ca la un sportiv, atâta timp cât este în activitate, este în formă. Deci trebuie să se antreneze continuu. Așa și vocea. Trebuie antrenată și folosită.

Atunci când nu sunteți pe scenă, unde își găsește Nicolae Furdui Iancu liniștea și echilibrul?

Nicolae Furdui Iancu: Frecvent merg la munte, la mine, unde m-am născut. Am treaba acolo, muncesc. E ceea ce mă ajută și-mi dă energie. Lucrez la câmp, la adunat fânul. Fac treaba asta din curte care-ți cere tot timpul să fii atent unde pui lucrurile, să le așezi în ordine. La mine la munte înseamnă o gospodărie bătrânească, rămasă de la bunicii mei. Mă bucur când vin tineri și văd casa în care eu m-am născut. Casa bătrânească are peste 100 de ani și a rămas așa cum a fost în vremea bunicilor mei când erau în viață, în vremea copilăriei mele. Mă bucur când vin tineri și se minunează de ceea ce văd.

E deschisă publicului?

Nicolae Furdui Iancu: Dacă sunt aici, e deschisă. Dacă nu sunt, e încuiată. Nu-i dată într-o rețea publică, este proprietate particulară, dar dacă sunt aici, la munte, primesc cu mare drag vizitatori.

Aveți un gând pentru nemțeni?

Nicolae Furdui Iancu: Îmi place publicul din toată România. Am cântat peste tot și în Moldova mă simt la fel de bine ca în Ardeal și în Oltenia, la fel și în Dobrogea, Banat, Bihor, nu mai vorbesc. Mă bucură reîntâlnirea cu moldovenii pentru că am concertat în Moldova în toate localitățile mari și am fost și în multe localități mai mici, la zilele comunelor. Am întâlnit oameni care își păstrează tradițiile și care au o istorie în urmă. Sunt niște exemple speciale. Din Moldova s-au ridicat atâtea nume mari în cultură. Plus domnitorii Moldovei. Există această tradiție și asta se simte în educația moldovenilor și mă bucură întâlnirea cu ei pentru că și eu vin cu istoria din zona mea. Am fost primit întotdeauna foarte frumos și sper că și la întâlnirile pe care le voi avea la începutul lunii august, în zilele de 7-8-9, când o să ne vedem la Piatra-Neamț, Roman și la Târgu-Neamț, ne va fi foarte bine. Abia aștept întâlnirea cu moldovenii. Mulțumesc și celor care s-au gândit să mă invite la Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”, ediția a XXVII-a.