Pietreancă get-beget, Isabela Neamțu reprezintă un nume de referință în teatru și cinematografie. Un om luminos, pasionat de tot ceea ce face și mereu în căutarea de noi provocări, actrița a revenit, de curând, acasă, prilej cu care a lansat și cel mai nou film în care poate fi văzută, „Clouds Of Chernobyl“.
Isabela Neamțu este actriță a Teatrului Nottara din București, dar înainte de asta s-a bucurat de o experiență inedită în echipa Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, în perioada 2008-2011. A lucrat ani buni și în proiecte independente, ceea ce i-a adus experiența de a juca pe scene de renume din capitală și chiar din țară. Nici filmul nu i-a fost străin pietrencei, începând cu Clockmaker, regia lui Cristopher Remy, în 1998; a fost distribuită de-a lungul timpului în circa 30 de pelicule. Talentul și dragostea ei pentru scenă au fost confirmate în timp și printr-o serie de premii importante pentru cariera oricărui actor.
Vă invităm, așadar, să lecturați un interviu relaxant alături de protagonista noastră, care răspunde cu deschidere, naturalețe și bucurie întrebărilor noastre.
„Clouds Of Chernobyl“, filmul de debut al tinerei și talentatei regizoare Ligia Ciornei, este cea mai recentă producție cinematografică în care te putem vedea, în rolul Irinei. Te rog, povestește-ne despre acest proiect. Cum s-a lucrat? În ce formulă? Care este mesajul transmis?
Isabela Neamțu: Filmul s-a născut din dorința de a debuta în lung metraj a regizoarei Ligia Ciornei, cu care mai colaborasem în trecut la două scurt metraje: „Vintage“ și „Undeva în Moldova“. Aceste experiențe ne-au conectat într-un mod foarte special: eu am descoperit o foarte tânăra creatoare de film, cu o personalitate atipică pentru vremurile astea, iar ea a investit mereu încredere în opiniile și alegerile mele. Pentru „Clouds of Chernobyl“, (aflat acum în cinema și la toamnă pe HBO Max), a fost nevoie de o documentare serioasă, filmul fiind bazat pe fapte reale. Am început să punem întrebări. Am vorbit cu familiile noastre. Am stat de vorbă cu femei care au trecut prin acel eveniment nefericit, fiind însărcinate. Presiunile exterioare erau uriașe: fie nășteai un copil cu handicap, fie întrerupeai sarcina, lucru interzis de Decretul 272 al lui Ceaușescu. O parte din aceste femei au pierdut lupta, dar noi am ales ca Irina, personajul principal feminin pe care îl interpretez, să ia decizia de a păstra sarcina și de a-și impune această decizie în fața tuturor celor din jur și în ciuda tuturor presiunilor exterioare. E un tip de feminism de „nișă“, cum ne-a scris cineva… în sensul că e vorba despre o femeie, cu problematica ei de gen, doar că spre surpriza curentului general, Irina luptă pentru viață copilului ei și aduce în discuție un tip de feminitate care are mare nevoie de reafirmare în prezent. Accentul cade pe forța femeii care este în primul rând capacitatea cu care a fost înzestrată de a aduce pe lume viață.
Îți amintești cum a intrat actoria în viața ta? Ai fost pasionată de teatru încă din timpul liceului?
Isabela Neamțu: Voi face o mărturisire în premieră fiindcă nu cred că am mai povestit asta până acum… Eram în ultimul an de liceu și exista o presiune din partea familiei pentru alegerea unei facultăți pe care să o urmez… Ei bine, am făcut această alegere fiindcă visul meu de adolescență era să călătoresc, să văd lumea. Și m-am gândit eu atunci că așa arată viața unei actrițe: meseria o poartă pe nenumărate, exotice și fabuloase meridiane. Lucru care s-a și întâmplat ulterior. La finalul facultății am „prins“ un turneu cu Teatrul Bulandra pe Marea Mediterana în 13 țări, apoi au urmat festivalurile cu teatrul independent, de la New York la Sankt Petersburg, jumătate de Europa și tot așa… Pasiunea pentru actorie a venit mai târziu. La Teatrul Tineretului am mușcat din măr, într-adevăr, dar mult mai târziu am început să îi simt și să îi îndrăgesc gustul și e o meserie cu adevărat specială și minunată.
Care au fost oamenii, profesorii sau colegii, care consideri că ți-au marcat evoluția?
Isabela Neamțu: Constantin Ghenescu, Corneliu Dan Borcia, Adrian Pintea, Olga Tudorache, Florin Zamfirescu, Doru Ana, Marius Chivu, Dan Vasile, Ana Mărgineanu, Cătălina Buzoianu, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Anthony Minguella, Adrian Sitaru. Etc, etc, etc.
Nicio întâlnire din viață noastră nu este întâmplătoare… Ah, dacă am ști… dacă am ști…
Cel mai de preț sfat pe care l-ai primit de-a lungul vieții este …?
Isabela Neamțu: Din păcate, am fost tot timpul genul de om care nu prea ascultă sfaturi din partea altora. Și primul dintre ele a fost să nu urmez actorie. Îți dai seama?!… Am fost tot timpul o fire răzvrătită, am încercat să aflu cine sunt intrând în cele mai teribile situații și combinații, dar fiindcă mi-am urmat organic natura, asta m-a salvat. Experiențele astea m-au crescut, m-au îmbogățit, m-au făcut cine sunt acum. Dar, dacă ar fi să formulez eu un sfat, acesta ar fi: să nu te oprești niciodată din căutare, să ridici întrebări, să te frământe mereu sensul vieții tale și rostul existenței tale pe pământ! Uite ăsta ar fi un sfat pe care l-aș fi primit bucuroasă cândva…
Ți-e dor de scenă Teatrului Tineretului? Care sunt cele mai pregnante amintiri legate de perioada când ai jucat acasă?
Isabela Neamțu: Da, câteodată îmi este foarte dor. Aici a fost un fel de epocă de aur pentru mine. Am găsit o echipă de super-actori, care m-au primit foarte călduros și m-au făcut parte din viață lor pe loc: Nora Covali, Cati Hâțu, Cezar Antal, Victor Giurăscu, Lucreția Mandric. Și nou-veniții de atunci Matei Rotariu, Horia Suru și Andrea Gavriliu. Apoi, au fost toți regizorii mari cu care am lucrat aici și pe care nu aveam cum să îi întâlnesc în mediul independent din București: Alexandru Dabija, Radu Afrim, Laszlo Beres, Szabo K. Istvan. Lucrul la spectacolele lor a însemnat de fapt crearea unei echipe foarte talentate și dedicate. Tânjesc puțin după ne-împrăștierea din acea perioadă. Eram cu toții împreună mai tot timpul, nu aveam decât teatrul și teatrul ne avea pe noi. La București, lucrurile stau altfel, poți face nenumărate alte lucruri care fac parte din meseria ta, dar toate au un preț. Preț pe care îl plătesc și eu în prezent. Și nu pot să nu mă gândesc la acel timp în care scena era singura noastră ocupație, iar noi îi eram dedicați 100%. Teatrul adevărat are nevoie de acest tip de loialitate, de dedicare și sunt recunoscătoare pentru acea perioadă plină de amintiri intense și exuberante.
Reîntorcându-ne la capitală, dintre toate colaborările tale independente sau la Teatrul Nottara, care consideri a fi rolurile cele mai ofertante din propria-ți carieră?
Isabela Neamțu: Să știi că m-am bucurat foarte mult atunci când a apărut ideea acestui interviu. Din când în când, deși te costă, merită să te întorci în timp și să faci o reevaluare a experiențelor din trecut. Profesionale, dar și personale. Face bine la sănătate. În primul rând, te ajută să nu uiți, și, în al doilea rând, te face să te poziționezi corect față de prezent. Și cu atât mai mult, față de viitor.
Există un drum mai mult sau mai puțin complicat pe care l-am parcurs până acum, fiindcă am tot schimbat statutul de liber profesionist cu cel de angajat al unei instituții de stat. Acest drum are câteva „borne“, să le zicem, care au marcat tot atâtea întâlniri și „cotituri“: mai întâi de toate, întâlnirea cu Ana Mărgineanu, Peca Ștefan și spectacolele de la Green Hours; debutul de la Teatrul Bulandra cu „Trilogie belgrădeană“, în regia lui Cristian Th. Popescu; întâlnirea cu fabuloasa Cătălina Buzoianu; perioada nemaipomenită de la Piatra-Neamț și acum, de câțiva ani, intrarea în trupa Teatrului Nottara.
Sunt într-adevăr câteva roluri pe care le-am iubit mult și mă refer aici la Aneta Duduleanu (din „Gaițele“ de la Teatrul Național Timișoara), Doamna Clara (din „Vlaicu-Vodă“, montat de Horia Suru) sau Femeia pilot (din „Grounded“-ul regizat de Ligia Ciornei). De fapt, adevărul e că m-am bucurat la fel de fiecare rol care mi-a fost încredințat, chiar dacă era scris special pentru mine sau era mai mic sau era într-un spectacol imperfect sau nereușit. Le-am prețuit pe toate cu aceeași măsură…
Urmează o întrebare pe care o repet atunci când intervievez actori. Teatru sau film? Ce te satisface pe deplin?
Isabela Neamțu: Fiindcă întrebarea asta vine chiar în timpul în care filmul „Clouds of Chernobyl“ este în cinema, răspunsul e oarecum evident. Sunt fascinată în această perioadă de film. Obsesia mea pentru adevăr și mai ales pentru adevărul manifestat în meseria noastră și-a găsit pe platoul de filmare multe răspunsuri și împliniri. Îi sunt recunoscătoare Ligiei Ciornei pentru încredere și pentru contextul pe care mi l-a oferit scriind pentru mine rolul Irinei. În termeni tehnici, el e un contre-emploi. Irina e o femeie vulnerabilă, fragilă, dar care totuși găsește resursele necesare să își apere decizia în fața unei lumi întregi. Lucrul la rolul ăsta mi-a adus foarte multă satisfacție, complexitatea lui m-a determinat să mă auto-depășesc, efortul depus a fost sublimat deplin.
Cât de mult cântăresc premiile pentru un actor? Care ar fi cel mai important premiu pentru sufletul tău?
Isabela Neamțu: Cred că depinde de la actor la actor, dar cine spune că nu îl interesează o recunoaștere oficială din partea breslei, e puțin nesincer.
Am crezut o perioadă îndelungată că validarea din exterior este cea mai importantă. Între timp, anii și experiența m-au învățat că în primul și în primul rând, e vorba despre tine. Despre mulțumirea ta față de ceea ce faci. Iar ea vine după ce ai investit tot ce se putea investi… și energie, și resurse, și timp… pentru ca în final tot efortul să fie răsplătit de aplauzele publicului sau de câte un compliment în „privat“ pe care îl primești cu multă bucurie. Mă bucur mult de fiecare dată când duc câte un spectacol până la sfârșit, iar chipurile spectatorilor transfigurate din final sunt cea mai mare răsplată pentru mine.
Cum se conturează a fi vara Isabelei Neamțu?
Isabela Neamțu: O vară plină de neastâmpăr, așa cum îmi place. Am de făcut câteva drumuri și promit apoi să mă și odihnesc puțin. În august voi fi din nou la Festivalul de Teatru pentru Adolescenți „I.D. Fest“ de la Bacău, un loc în care revin de fiecare dată cu mare bucurie – aici se întâlnesc în fiecare an tineri adolescenți îndrăgostiți de teatru din toată țară. E o onoare pentru mine să fac parte din juriul acestui festival și abia aștept să mă contaminez din nou cu energia și minunatul lor entuziasm. În plus, sunt în echipa de organizare a unui proiect deosebit. E vorba despre o caravană cinematografică, ce se va derula la toamnă în 25 de orașe din țară. Un tur de forță în care ne dorim să proiectăm filmul, pentru ca la sfârșit să ne întâlnim cu publicul într-o sesiune de Q&A despre trecut, prezent și viitor, având că motto: „Libertatea este singură opțiune“.
Ce iubești cel mai mult să faci atunci când nu ești actriță?
Isabela Neamțu: Îmi plac mult liniștea, singurătatea. După o perioadă mai aglomerată, cu repetiții, spectacole și filmări, simți nevoia unui refugiu, așa că încerc să îmi iau acest timp-refugiu pentru mine ori de câte ori pot. Îmi place mult să mă scufund în lectura unei cărți, să mă uit la filme vechi sau să îmi fac de lucru în grădina de la Scăricica, Neamț. N-aș spune că sunt vreun specialist în grădinărit, dar fac totul cu multă plăcere, mă odihnește să stau în natură, în mijlocul verdelui. Sau în preajma vreunei mănăstiri, la rugăciune… Îmi place mult asta… În pandemie, m-am apucat de pictat icoane pe sticlă! Și asta îmi place mult!
Ce este pentru tine Dumnezeu?
Isabela Neamțu: Aș reformula, dacă îmi permiți, și aș spune: cine este pentru tine Dumnezeu? Cu gângurit de prunc mărturisesc că Dumnezeul meu este Iisus Hristos, Mântuitorul Lumii. Calea, Adevărul și Viața. Bunica și mama mea m-au învățat de mică ce înseamnă rugăciunea, ce înseamnă să fii recunoscător față de tradiția în care te-ai născut. A fost nevoie de timp și mult zbucium pentru ca cercul să se închidă. Mi-am dat seama că Ortodoxia e o comoară inepuizabilă: cu cât te scufunzi mai adânc în ea, cu atât descoperi mai multe și mai multe fațete ale unui diamant perfect șlefuit și mântuitor. Mi-ar plăcea să cred că sunt și eu puțin… pe cale.
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
