Despre muntele Ceahlău s-a scris mult. Şi se scrie în continuare. Au fost editate monografii, studii geografice, geologice, din domeniul ştiinţelor naturii care au descris fauna şi flora bogată şi diversă din arealul întregului masiv muntos. O categorie importantă a scrierilor cu referire la această zonă mirifică o constituie scrierile literare şi istorice. O seamă de autori celebri au consacrat pagini din operele lor Ceahlăului, plecând de la începutul veacului XVIII (1716, data primei apariţii a „Descrierii Moldovei“), de la cărturarul Dimitrie Cantemir, şi până la mijlocul secolului XX, la Sadoveanu.
Plecând de la acest fapt, ne propunem un scurt periplu printre scriitorii români şi referirile lor la muntele sfânt al moldovenilor.
Dimitrie Cantemir
„Cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul şi Pelias. Este aşezat în părţile Neamţului, nu departe de izvorul Tazlăului. Mijlocul îi este acoperit de zăpezi veşnice. Pe vârful lui nu se găseşte nici un pic de nea, fiindcă pare să fie deasupra norilor de zăpadă. Din vârful său, care se înalţă ca un turn, se prăvale un râu foarte limpede care se năpusteşte cu mare larmă peste stânci abrupte. (…) Înălţimea cea mai mare a muntelui se poate vedea mai cu seamă atunci când pe timp senin, la asfiinţitul soarelui, el poate fi zărit de la Cetatea Albă, cetate ce se află la 60 de ceasuri depărtare.“ („Descrierea Moldovei“)
Gheorghe Asachi („Dochia şi Traian“) „Între Piatra Detunată Şi-a Sihastrului Picior Este o stâncă ce-a fost o fată De un mare domnitor.“
„Din depărtările răsăritului oamenii văd apusul Soarelui în spatele lui, iar păstorii nomazi, ţuţuienii, după ce şi-au iernat oile în Câmpia Bugeacului, se întorc la locurile lor, călăuzindu-se după Măgura Ceahlăului ca şi corabia care-şi caută portul după lumina farului.“ („Itinerariul sau călăuzul la Pion“)
Vasile Alecsandri
„Ceahlăul ni se arată în toată mărirea lui ca un urieş ce şi-ar fi întins capul pe deasupra munţilor ca să privească apusul soarelui. Umbrele se suiseră treptat, ascunzând în întuneric stâncile mari şi codrii sălbatici de pe coastele lui, şi numai Panaghia, stânca cea piramidală de pe creştetul său, era încă luminată de razele aurite ale soarelui. Unul dintre noi, privind Ceahlăul în minutul acela, îl aseamănă cu un urs negru, purtând pe cap un coif de aur“. („O primblare în munţi, efectuată cu un tânăr giudecător“)
Alecu Russo
„Rege între crestele munţilor care-i alcătuiesc o cingătoare ca o pază de cinste, Ceahlăul măreţ, care şi-a păstrat numele lui de botez dac, de abia cunoscut în unele colţuri neştiute ale geografiei moderne sub numele de muntele Pionului, îşi înalţă capul pleşuv către cer şi aruncă apoi cu dragoste bogăţiile bătrânelor coaste înverzite.“ („O călătorie în munţii Moldovei“)
Calistrat Hogaş
„(…) Panaghia Ceahlăului, ca o săgeată de aur, spintecă deşerturile albastre şi fără de fund ale cerului. (…) Pe stânga, Ceahlăul, cu nenumăratele lui turnuri de stânci săpate pe adâncul cerului, se înalţă în aer ca un fantastic castel de aur zidit de mâna fermecată a vreunui vrăjitor din poveşti“. („Pe drumuri de munte – În munţii Neamţului“)
George Coşbuc („Vara“) „Priveam fără de ţintă-n sus, Într-o sălbatică splendoare, Vedeam Ceahlăul de apus Departe-n zări albastre dus, Un uriaş cu fruntea-n soare De pază ţării noastre pus.“ Octavian Goga „Ca o sălbatică urgie Strigând spre granţa Moldovei, Un munte s-a pornit să vie... Şi va să-nsemne cronicarul: Atunci o zi vijelioasă, Ceahlăul n-a rămas la duşmani, Ceahlăul s-a întors acasă.“ (din volumul „Cântece fără de ţară“)
Mihail Sadoveanu
„Ce linie măreaţă are acest munte şi ce aproape este de Dumnezeu! (…) Calea păstorilor coborâţi la păşinile câmpiilor s-a întins până la hotarul unde ciobanii îl puteau vedea. Acolo, în urmă era obârşia neamului; Ceahlăul era Domnul din Veac.“ („Fraţii Jderi“)
Ceahlăul în versuri populare
„Şi-un glas din stânca mută tânguitor suspină A dragostei chemare rostită dureros: Din slăvile eterne şi pline de lumină Coboară iar la mine, tu, Soare luminos!“ (Înv. C. Andraş, din Bistricioara, „Dochia - legendă“, 1966) „Măi Ceahlăule, munte frumos, Pleacă-ţi Panaghia gios Să mă urc pe coama ta, Să mă uit la ţara mea!“ (poezie populară)
[1] Au fost consultate lucrările: „Judeţul Neamţ –- Itinerarii de fotografii veche şi nouă“ (Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2019), „Biblioteci nemţene – Ghidul memoriei culturale locale“, editat de Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ. Sursă foto: „Judeţul Neamţ – Itinerarii de fotografii veche şi nouă“.
Documentare realizată de Valentin Andrei
