S-a născut în ziua de 12 noiembrie 1946, la Hânţeşti, Suceava.
Viitorul profesor, poet şi eseist, a absolvit Facultatea de Matematică la Suceava, Facultatea de Studii Economice şi Social Politice (Academia „Ştefan Gheorghiu“) la Bucureşti și Facultatea de Management.
Dintre cele 20 de titluri editate până în prezent, amintim: „Nostalgii“; „Bucoavnele bucolicei Bucovine“; „Apa regală“; „Fractalia“; „Crai Nou“; „Fleacuri“; „Judecata de apoi a românului“; „Desculţ prin rouă poemelor“; „Constelaţia destinelor“; „Bombe cu efect întârziat“; „Sub judecata timpului“; „Nemuritorii“, „Hoinar printre cuvinte“, „Taina şoaptelor“.
Despre poezia lui Mihai Hanganu, scriitorul şi profesorul universitar Constantin Dram spune: „Mihai Hanganu încă mai crede în puterea cuvântului intrinsec, capabil să construiască imagini într-un perpetuu «dulce stil clasic» altoit, atunci când se simte nevoia şi cu uşoare arcuiri moderne“.
La rândul său, confratele Daniel Corbu are cuvinte de laudă la adresa scriitorului Mihai Hanganu: „Poemele lui Mihai Hanganu scrise de-a lungul timpului pot fi grupate cel puţin în două registre: poemele unui răzvrătit social şi poemele unui neoromantic încrezător în destinul poetului şi al poeziei. Cu o sensibilitate lirică autentică, poetul e un răzvrătit împotriva ordinii sociale, a realităţii agresive, a tot ceea ce atacă naturalul, autenticitatea. Temperamental, ditirambic, beneficiind din plin de ironie şi chiar de un sarcasm vitriolard, poetul realizează, în lirica Grigore Alexandrescu, Eminescu din Scrisori şi Epigonii, Goga, Păunescu, profunde meditaţii lirice pe teme sociale. Prin temele mari atacate, prin judecăţile (de azi şi de apoi), prin perfecta mânuire a pamfletului şi a satirei, Mihai Hanganu este o voce originală a poeziei civice de la noi.“
VREAU Dă-mi mâna ta, ţărane, să număr boabele de grâu căzute-n neuitare. Dă-mi mâna ta să ţi-o sărut şi cât trăiesc să-ţi cer iertare, că multe ai făcut cu ea spre-a ţării bunăstare. Dă-mi bratele-amândouă şi spiritul tău critic din trupu-ţi de aramă, să ar cu ele-adânc tarlaua cu-nțelenita dramă ce bântuie pământul mioritic, nevămuită-n nici un fel de vamă. Ascultă-mă şi dă-mi secretul vieţii şi taina unui răsărit din zorii dimineţii, să pot intra în ziuă, ferit de întuneric, iar pasul, către nou, să nu-l mai fac himeric. Dă-mi zbuciumul din inima ta. E tot ce vreau, ţărane. INTENŢII Poposesc mai mult la Masa Tăcerii; cu gândurile mele alergate de timp. Încerc să mă ridic pe Coloana Infinitului, până când voi găsi pe cineva să-mi deschidă Poarta Sărutului, să pătrund în vraja îndrăgostiţilor. ÎMPREUNĂ Noi nu ne-am despărţit niciodată. Am alergat doar pe cărări diferite. Eu, pe lângă văile ascunse-n mine, Tu, pe lângă izvoarele necunoscutei speranțe. Am măsurat mereu din priviri depărtarea Fixând-o la doi paşi de marginea prăpastiei. Eu, prin rariştea crinilor îmbobociţi, Tu, peste coama murgului galopând. Ne-am adunat sub vuietul valurilor, Când vânturi s-adună-n furtuni, Cum doar în scoici se adună marea Şi-n oameni iubirea dintâi. Mihai HANGANU
Autor articol: Valentin ANDREI
