Cunoscut ca un excelent pedagog al judeţului Neamţ, activând câţiva ani şi la conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean, Gheorghe Ţigău a fost, în acelaşi timp, şi un foarte apreciat scriitor. La Editura Nona a publicat, de-a lungul vremii, „Floarea de fragă şi şoimul“ (în colaborare cu prof. Ermina Dobreanu, 2013), „Lecturi pastelate“ (în calitate de coordonator, 2014) „Valori şi destine din Borca – Neamţ“ (2015).
Prin intermediul a trei lucrări – „La pârâul dorului. Literatură populară de pe Bistriţei şi din împrejurimi“, „La fântână, la izvor“ şi Floarea de fragă şi şoimul“ – Gheorghe Ţigău a valorificat o parte a folclorului literar din judeţul Neamţ.
„Floarea de fragă şi şoimul“, carte scrisă de Gheorghe Țigău în colaborare cu prof. Ermina Dobreanu, s-a dovedit a fi o lucrare de valoare, care cuprinde texte populare autentice culese din judeţul Neamţ. Ele sunt însoţite de numele informatorilor şi câteva date ale lor (nume, vârstă, localitate şi data la care au fost culese textele). Truda celor doi autori se întinde pe o perioadă de timp care depăşeşte trei decenii, începând cu anul 1969.
Gheorghe Ţigău aprecia că „dincolo de valoarea estetică, de viziunea bogată, de mesajele nobile, de semnificaţiile umane majore şi de spiritul profund, textele folclorice publicate în această nouă carte ne fac să înţelegem că suferinţele, frăţia şi dragostea omenească nu au hotare.“
FLOAREA DE FRAGĂ ŞI ŞOIMUL Sus, pe-un vârf de brăduleţ, S-a oprit un şoimuleţ, Uitându-se drept la soare, Tot mişcând din aripioare. Jos, la trunchiul bradului, Creşte floarea fragului. Ea de soare se fereşte Şi de lună se lipeşte. Floricică de la munte, Ieşi din umbră, la lumină, C-a venit până la mine, Miros dulce de la tine Şi mi-am pus în gândul meu Pe o aripă să te ieu! Şoimule, duios la grai, Fiecare, cu-al lui trai; Tu ai aripi zburătoare, Ca să te ridici la soare; Eu, la umbră, la răcoare, Am menită înfiorare; Tu te legeni sus, pe vânt, Eu mă legăn pe pământ; Du-te-n codruleţ cu bine, Nu te mai gândi la mine Că e lumea-ncăpătoare Pentru pasăre și pentru floare.
DRAG BĂDIŢĂ DE DEPARTE... Drag bădiţă de departe, Am ajuns ca să-ţi scriu carte Tot cu vorbe-nlăcrimate, Din condei şi din peniţă, Că-mi eşti tare drag, bădiţă. Pe o horbotă de rânduri Îţi trimit câteva gânduri Printre lacrimi şi suspine, Că mi-e tare dor de tine, Şi-ţi trimit veste de-acasă Să mă ştii că-s sănătoasă, Că, de când nu ne-am văzut, Multă vreme a trecut Şi nu ştiu cât va mai trece Ori vrea Domnul să mă-ncerce? Şi nu ştiu cât va mai fi Până vei putea veni, Că-ntre noi acum sunt munţi Cu zăpezile pe frunţi; Şi sunt dealurile-nalte, Nu poţi merge zi şi noapte; Şi pâraiele sunt late Şi câmpiile bogate, Tot cu drumuri neumblate Şi păduri întunecate, Ochii nu le pot răzbate. Munţii, dacă n-ar mai fi, Poate te-aş putea zări; Dealurile de-ar cădea, Poate-am fi alăturea; Codrii dacă s-ar tăia, Poate că te-aș mai vedea. De-ar vrea Domnul să m-asculte, Să vină vara mai iute, Să mă facă râu de munte; De-o să-ți fie dor de mine, Setea să ți-o mai aline, De nu, lacrimile mele Să te-nece-n dor și-n jele.
INIMĂ DE PUTREGAI De mi-ar putea cineva Să-mi cetească inima, Să-mi cetească inima, Ar citi pân’-ar muri Și tot n-ar mai isprăvi, Şi tot n-ar mai isprăvi. Inimă de putregai, Inimă de putregai, N-am un cuţit să te tai, Ca să văd ce doruri ai, Casă văd ce doruri ai. Să te bată un vânt de vară, Să te bată un vânt de vară Şi-o ploaie de primăvară, Că mi-i dorul foc şi pară, Oi muri şi-o învia iară. Inimă de-amărăciune, Inimă de-amărăciune, Eşti neagră ca şi-un tăciune, Câte-am pătimit și-am tras, Câte-am pătimit și-am tras, Mă mir că de-ai mai rămas. Gheorghe Țigău
Autor articol: Valentin ANDREI
