Bucuria adolescenților nedeprimați și distruși de bullying ca-n serialul care a făcut atâta vâlvă pe Netflix a fost această premieră, lansată în șase săli, la Cinema City Afi Cotroceni (și apoi în toată țara), cu oameni de la pază și ploaie de selfie, înghesuială entuziastă, floricele (pardon: Popcorn) și pepsi (visul românilor de până-n 89) …
S-a râs, s-a aplaudat și s-a comentat, cu voce tare și foială mare.
De fapt publicul e și mai tânăr, la pubertate încă, și știe toate personajele, cărora li s-au păstrat numele reale, și care, majoritar, sunt băieți mușchiuloși și ultra tatuați, iar fetele buzate și cu unghii de Confucius! Ceea ce va duce la imitații imediate, ca să fie-n trend, adică la modă.
Ingenioasă ideea creatorilor să țină publicul în sală și după ultimul credit (pentru mine ăsta e doar ăla de la bancă, de restituit anevoios; noi îi ziceam pe vremuri, generic, în cazul dat: final). E o formă de respect și educație, pentru care-i sunt recunoscătoare lui Andrei Șelaru, chiar dacă puștii sperau ceva inedit despre Festivalul de la Mare, cel cu… cântec: „Beach, Please!” din bătrânul Costinești, redevenit pentru tineret.
Se vorbește mult despre cum să faci economii cu orice preț, să filmezi într-o casă cât mai ieftină (care-ți poate fi fatală)! S-a încercat și cu „Capra cu trei iezi”, un horror care a și luat, surprinzător, premiu la TIFF, ceea ce dovedește că asta se cere. Și în scenele cele mai înspăimântătoare nici un strop de empatie la spectatori, se hlizeau plini de satisfacție.
Nici biata congelată Vlada-Lada nu părea să-i impresioneze. În schimb, li s-a făcut teamă de splendida fantomă. Tot mai e un strop de speranță.
Și mai era ceva lăudabil: sunt luate peste picior relatările ridicole de la știri, deși mă îndoiesc că publicul lor țintă se mai uită la televizor. Poate, cel mult, mai ascultă la radio.
Și mai era ceva lăudabil: sunt luate peste picior relatările ridicole de la știri, deși mă îndoiesc că publicul lor țintă se mai uită la televizor. Poate, cel mult, mai ascultă la radio.
Noroc cu Halloween-ul de import și cu vampirii strămoșești șă ne treacă fiorii din pricina unei năluci!
În rest avem LGBT, minoritari și persoane cu probleme locomotorii, tot tacâmul rețetelor hollywoodiene…
Dar nicio reacție când se încearcă un banc anatomic: lobul drept, care te împiedică să mai minți și e situat în… genunchi.
Important e că lumea redescoperă drumul spre cinematografe și poate revine și la alte titluri!
P.S. Nu vă lăsați amăgiți de rezumatul cu trezirea din comă și adio minciuni. Nu-i ciupit/plagiat din „Liar Liar”, cu Jim Carrey, din 1997. Regizorul Florin Babei a fost mai abil ca Tom Shadyac.
P.S.2 Și Buzz nu vine de la… Buzău, deși filmul e cu sponsorizare de la Guvernul României.
Autor articol: Irina-Margareta NISTOR
