Ștefan Popescu (20 ianuarie 1872 – 8 iulie 1948) a fost un pictor, desenator și gravor român, membru de onoare al Academiei Române, din anul 1936. A studiat la Academia de Arte Frumoase din München, unde a fost elevul lui Nikolaos Gyzis, și la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din Paris, unde a urmat cursurile lui Lucien Simon și Eugène Carrière.
Este considerat unul dintre gravorii de referință din arta românească, iar operele sale reprezintă un punct de reper în dezvoltarea graficii de șevalet și a gravurii în România. Maniera picturii sale se apropie de impresionismul german, caracterizată de veridicitate, calmul atmosferei și seriozitatea meșteșugului artistic. A pictat peisaje, flori și naturi statice, remarcându-se prin desenul excelent și armoniile delicate în nuanțe cromatice.
A fost unul dintre fondatorii grupării „Tinerimea Artistică”, în 1901, alături de Gheorghe Petrașcu, Kimon Loghi și alții. A fost membru al „Cercle des étudiants roumains” din Paris, unde a fost prieten cu Constantin Brâncuși, George Enescu și Traian Vuia.
A fost, de asemenea, membru fondator al Asociației Amicale Române din Paris, în 1910. În 1922, a fost profesor la Academia de Artă din București, pentru o perioadă scurtă.
„Artistul, prin opera sa, nu urmărește decât să realizeze, să-și exprime sentimentele, impresiile, credințele sale. Arta nu este în motiv, ci în atitudinea artistului față de motiv.” (Ștefan Popescu)
Autor articol: Radu Cristian MACAVEI
(Surse: Wikipedia / Artindex)
