Pentru cafeaua noastră cu iz cultural, dăm o fugă, luna aceasta, la Chișinău, pentru o poveste alături de Alexandru Rotaru, violonist, concertmaistru și director artistic al Cameratei Chișinău. Implicarea și dedicarea sa au fost remarcate pe scenele evenimentelor culturale organizate de Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”, atunci când i-am avut invitați, iar curiozitatea de a-l descoperi mai bine, ca om și artist, ne-a adus în fața acestei întâlniri.
Cu o poveste muzicală începută la vârsta de 6 ani și într-o familie dedicată muzicii, Alexandru Rotaru și-a construit cu răbdare și temeinicie parcursul artistic. Îl puteți descoperi mai bine în interviul următor.
Cum a început parcursul dumneavoastră artistic și ce loc a avut vioara în formarea ca muzician?
Alexandru Rotaru: Parcursul meu artistic a început de foarte devreme, aproximativ de la 6 ani, dar până atunci am crescut în acea atmosferă minunată pe care ți-o oferă o familie de muzicieni, iar vioara a devenit treptat mai mult decât un instrument – a devenit o formă de exprimare și un mod de a înțelege lumea și de a comunica cu ea. Studiile muzicale, apoi experiența de scenă m-au învățat că în muzică nu este suficientă doar tehnica. Ai nevoie de disciplină, răbdare, sensibilitate și, poate cel mai important pentru exprimarea prin muzică este capacitatea de a descifra acele semne muzicale de pe portative, care de fapt este o informație codificată lăsată nouă de către compozitori. Vioara m-a format ca muzician, dar și ca om. Prin ea am învățat să ascult, să observ, să fiu atent la ceilalți și să înțeleg că muzica rămâne înainte de toate, un dialog. Cred că toate aceste lucruri au avut mai târziu un rol important și în activitatea mea de concertmaistru și, ulterior, de director artistic.
Ați trecut de la rolul de instrumentist și concertmaistru la cel de director artistic. Ce v-a atras spre această zonă în care nu mai este vorba doar despre propria interpretare, ci despre construirea unui proiect artistic?
Alexandru Rotaru: N-aș zice că am trecut, partea grea este că am rămas și în rol de concertmaistru și de director artistic, dar această trecere s-a întâmplat când regretatul dirijor și director artistic Mihai Amihălăchioaie, cu care am reînviat această orchestră, a trecut în lumea celor drepți. Atunci am preluat orchestra Camerata Chișinău. După mulți ani în care am fost preocupat în primul rând de propria interpretare, acum e de datoria mea să mă intereseze tot mai mult de ceea ce se întâmplă în jur: cum se construiește un program, cum alegi artiștii, cum creezi o anumită atmosferă și, mai ales, cum poți dezvolta o orchestră.
Rolul de director artistic îți schimbă perspectiva. Nu mai gândești doar în termenii unei partituri sau ai unui concert, ci trebuie să vezi imaginea de ansamblu. Este o responsabilitate mai mare, dar și o oportunitate de a construi. Iar mie îmi place această parte creativă – să pornești de la o idee și să o transformi într-un proiect care ajunge, în cele din urmă, la public.
Ce înseamnă, concret, să fii directorul artistic al unei orchestre precum Camerata Chișinău?
Alexandru Rotaru: Înseamnă foarte multă muncă dincolo de scenă. Uneori, publicul vede doar concertul de o oră sau două, dar în spatele lui sunt multe zile și săptămâni de pregătire, discuții, repetiții, organizare și decizii artistice pe care prefer să le iau cu un mic consiliu artistic format din membrii orchestrei.
Pentru mine înseamnă să am grijă ca orchestra să evolueze permanent, să aleg proiecte care să ne reprezinte sau să le refuz cu riscul de a mă alege cu supărări, să creez contexte în care muzicienii să poată să-și valorifice potențialul. În același timp, trebuie să ținem cont de public și de ceea ce se întâmplă în lumea muzicală contemporană. O orchestră nu poate rămâne statică. Trebuie să aibă o identitate, dar și capacitatea de a se reinventa.
Cum ați descrie identitatea artistică pe care vreți să o aibă Camerata Chișinău?
Alexandru Rotaru: Îmi doresc viață pentru Camerata Chișinău, să fie o orchestră vie. O orchestră care respectă tradiția și repertoriul clasic, dar care nu se teme să experimenteze și să caute forme noi de dialog cu publicul, ceea ce de fapt încercăm să facem. Și la acest moment eu zic că ne descurcăm. Orchestra susține proiecte clasice, concerte cu artiști consacrați, proiecte crossover! Foarte mult timp petrecem în studio înregistrând muzică pentru film, proiecte vocale, și, bineînțeles, proiectele noastre. De altfel, lucrul de studio disciplinează foarte bine orchestra.
Pentru mine, identitatea Cameratei înseamnă calitate, flexibilitate și curaj artistic. Putem cânta Bach, Mozart sau Vivaldi, dar în același timp putem construi un proiect cu un artist dintr-o altă zonă muzicală, putem aborda muzica contemporană sau putem crea un spectacol cu o structură diferită. Important este ca, indiferent de proiect, să existe autenticitate și un nivel artistic sub care nu avem voie să coborâm.
Cât de mult contează pentru dumneavoastră alegerea repertoriului și a artiștilor cu care colaborează Camerata?
Alexandru Rotaru: Contează enorm. Un repertoriu bine ales poate schimba complet energia unei orchestre și relația ei cu publicul. La fel se întâmplă și în cazul artiștilor cu care colaborăm. Îmi place să lucrez cu oameni care au personalitate artistică, nu doar cu muzicieni foarte buni din punct de vedere tehnic.
Încerc să găsesc întotdeauna o legătură între repertoriu, artist și context. Un concert trebuie să aibă o poveste. Nu vreau ca publicul să vină doar să asculte o succesiune de lucrări, ci să plece cu impresia că a trăit ceva și muzica îl mai urmărește un timp.
Camerata a trecut de la repertoriul clasic și baroc la proiecte alături de artiști din zone muzicale foarte diferite. Ce vă oferă această libertate de a construi proiecte atât de diverse?
Alexandru Rotaru: N-aș zice că am trecut, muzica de cameră, muzica preclasică este un repertoriu de căpătâi al unei orchestre de cameră care se respectă, dar și abordarea altor genuri muzicale îmi oferă posibilitatea de a nu pune muzica într-o singură categorie. Cred că publicul de astăzi este mult mai deschis decât ne imaginăm. Poate asculta o lucrare barocă, apoi un proiect cu elemente de jazz, muzică tradițională sau pop și să găsească valoare în fiecare dintre ele.
Pentru orchestră, această diversitate este și o provocare. Ne obligă să ieșim din zona de confort și să învățăm permanent. Iar pentru mine, ca director artistic, este foarte interesant să găsesc aceste puncte de întâlnire între lumi muzicale diferite.
Ați avut ocazia să cântați pe multe scene din Republica Moldova și din străinătate, în fața unui public foarte diferit. Există o sală sau un public care v-a rămas în mod special în memorie prin felul în care a primit muzica?
Alexandru Rotaru: Fiecare public are propria energie. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în timp este că nu există două concerte identice, chiar dacă programul este același. Publicul participă, într-un fel, la construirea concertului.
Au fost multe momente care mi-au rămas în memorie, inclusiv concertele Cameratei pe scene importante din România și, mai recent, participarea la Festivalul de la Sion, în Elveția, unde am fost onorați să susținem două concerte, unul fiind chiar inaugurarea festivalului.
Am oferit un program complex din toate punctele de vedere, am urcat pe aceeași scenă cu un extraordinar muzician și dirijor, Valentin Uriupin, cu soliștii Pavel Vernicov și Svetlana Macarova, violoniști și pedagogi cu renume mondial. A fost un concert soldout, care a avut loc în Catedrala din Sion, cu o capacitate de 1.200 locuri. Toți, împreună, am trăit momentele și muzica hipnotizantă care a răsunat, de la Felix Mendelssohn la Giya Kancheli. Acestea sunt momente în care simți foarte clar că muzica trece dincolo de scenă și ajunge direct la oameni. Pentru un muzician, aceasta este una dintre cele mai importante recompense.
În 2025, Camerata a ajuns pentru prima dată pe scena Ateneului Român. Ce a însemnat acest moment pentru dumneavoastră și pentru orchestra pe care o reprezentați?
Alexandru Rotaru: A fost un examen pentru noi. Ateneul Român este o sală cu o istorie și o încărcătură simbolică aparte, iar să urci pe acea scenă în calitate de orchestră din Chișinău are o semnificație specială. Întotdeauna țin să mulțumesc celor care ne ajută să ajungem să cântăm pe așa scene importante. În primul rând, mulțumesc Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural, a Primăriei Municipiului Chișinău, care este un susținător al proiectelor și al valorilor artistice. Cu deosebită recunoștință mulțumesc domnului Marin Cazacu, director general al Filarmonicii ,,George Enescu” din București, pentru susținerea și deschiderea oferită Cameratei Chiținău. La fel și bunului prieten al orchestrei Camerata Chișinău, Cristian Spătaru, director artistic al Teatrului de Operă și Balet din Chișinău, cu care am urcat pe scena Ateneului Român.
Pentru mine, a fost și un moment de confirmare a faptului că munca pe care o facem poate depăși granițele unui spațiu local. Dar, în același timp, nu privesc astfel de momente doar ca pe niște trofee. Ele vin cu o responsabilitate: atunci când ajungi pe o asemenea scenă, trebuie să fii pregătit să reprezinți cu demnitate orchestra, orașul și oamenii alături de care lucrezi.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră un proiect artistic reușit?
Alexandru Rotaru: Un proiect artistic reușit nu se măsoară doar prin numărul de spectatori sau prin aplauzele de la final. Pentru mine, este reușit atunci când ceea ce ne-am propus la început ajunge la public așa cum ne-am imaginat.
Uneori este un concert foarte complex, altă dată poate fi un proiect simplu, dar care creează un impact puternic. Dacă muzicienii simt că au făcut ceva valoros (ceea ce este pus pe primul loc), iar publicul pleacă din sală cu o stare, cu o idee sau cu o emoție pe care nu o avea înainte de concert, atunci consider că proiectul și-a atins scopul.
Cu părere de rău, au fost și proiecte în care s-a petrecut totul exact invers față de ce am descris mai sus și aici o parte din vină mi-o asum. Ca director artistic am acceptat să particip într-un oarecare proiect care nu era potrivit pentru Camerata Chișinău și după concept nu avea șanse să ajungă la public. Este o realitate, dar se întâmplă și așa și o spun cu părere de rău.
Ați fost de mai multe ori prezent la Neamț, pe scenele evenimentelor culturale organizate de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. Cum ați simțit publicul de aici?
Alexandru Rotaru: Publicul de la Neamț mi s-a părut foarte cald și foarte receptiv. Este un public care ascultă și care știe să răspundă unui act artistic sincer. Pentru un muzician, această conexiune este foarte importantă.
Am revenit cu plăcere de fiecare dată și cred că faptul că există această continuitate spune ceva despre relația care s-a creat între noi și publicul de aici. Pentru mine, astfel de întâlniri reprezintă una dintre cele mai frumoase părți ale activității artistice: să revii într-un loc și să simți că există deja o familiaritate, o așteptare și un dialog construit în timp.
Pentru cafeaua noastră cu iz cultural, dăm o fugă, luna aceasta, la Chișinău, pentru o poveste alături de Alexandru Rotaru, violonist, concertmaistru și director artistic al Cameratei Chișinău. Implicarea și dedicarea sa au fost remarcate pe scenele evenimentelor culturale organizate de Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”, atunci când i-am avut invitați, iar curiozitatea de a-l descoperi mai bine, ca om și artist, ne-a adus în fața acestei întâlniri.
Cu o poveste muzicală începută la vârsta de 6 ani și într-o familie dedicată muzicii, Alexandru Rotaru și-a construit cu răbdare și temeinicie parcursul artistic. Îl puteți descoperi mai bine în interviul următor.
Cum a început parcursul dumneavoastră artistic și ce loc a avut vioara în formarea ca muzician?
Alexandru Rotaru: Parcursul meu artistic a început de foarte devreme, aproximativ de la 6 ani, dar până atunci am crescut în acea atmosferă minunată pe care ți-o oferă o familie de muzicieni, iar vioara a devenit treptat mai mult decât un instrument – a devenit o formă de exprimare și un mod de a înțelege lumea și de a comunica cu ea. Studiile muzicale, apoi experiența de scenă m-au învățat că în muzică nu este suficientă doar tehnica. Ai nevoie de disciplină, răbdare, sensibilitate și, poate cel mai important pentru exprimarea prin muzică este capacitatea de a descifra acele semne muzicale de pe portative, care de fapt este o informație codificată lăsată nouă de către compozitori. Vioara m-a format ca muzician, dar și ca om. Prin ea am învățat să ascult, să observ, să fiu atent la ceilalți și să înțeleg că muzica rămâne înainte de toate, un dialog. Cred că toate aceste lucruri au avut mai târziu un rol important și în activitatea mea de concertmaistru și, ulterior, de director artistic.
Ați trecut de la rolul de instrumentist și concertmaistru la cel de director artistic. Ce v-a atras spre această zonă în care nu mai este vorba doar despre propria interpretare, ci despre construirea unui proiect artistic?
Alexandru Rotaru: N-aș zice că am trecut, partea grea este că am rămas și în rol de concertmaistru și de director artistic, dar această trecere s-a întâmplat când regretatul dirijor și director artistic Mihai Amihălăchioaie, cu care am reînviat această orchestră, a trecut în lumea celor drepți. Atunci am preluat orchestra Camerata Chișinău. După mulți ani în care am fost preocupat în primul rând de propria interpretare, acum e de datoria mea să mă intereseze tot mai mult de ceea ce se întâmplă în jur: cum se construiește un program, cum alegi artiștii, cum creezi o anumită atmosferă și, mai ales, cum poți dezvolta o orchestră.
Rolul de director artistic îți schimbă perspectiva. Nu mai gândești doar în termenii unei partituri sau ai unui concert, ci trebuie să vezi imaginea de ansamblu. Este o responsabilitate mai mare, dar și o oportunitate de a construi. Iar mie îmi place această parte creativă – să pornești de la o idee și să o transformi într-un proiect care ajunge, în cele din urmă, la public.
Ce înseamnă, concret, să fii directorul artistic al unei orchestre precum Camerata Chișinău?
Alexandru Rotaru: Înseamnă foarte multă muncă dincolo de scenă. Uneori, publicul vede doar concertul de o oră sau două, dar în spatele lui sunt multe zile și săptămâni de pregătire, discuții, repetiții, organizare și decizii artistice pe care prefer să le iau cu un mic consiliu artistic format din membrii orchestrei.
Pentru mine înseamnă să am grijă ca orchestra să evolueze permanent, să aleg proiecte care să ne reprezinte sau să le refuz cu riscul de a mă alege cu supărări, să creez contexte în care muzicienii să poată să-și valorifice potențialul. În același timp, trebuie să ținem cont de public și de ceea ce se întâmplă în lumea muzicală contemporană. O orchestră nu poate rămâne statică. Trebuie să aibă o identitate, dar și capacitatea de a se reinventa.
Cum ați descrie identitatea artistică pe care vreți să o aibă Camerata Chișinău?
Alexandru Rotaru: Îmi doresc viață pentru Camerata Chișinău, să fie o orchestră vie. O orchestră care respectă tradiția și repertoriul clasic, dar care nu se teme să experimenteze și să caute forme noi de dialog cu publicul, ceea ce de fapt încercăm să facem. Și la acest moment eu zic că ne descurcăm. Orchestra susține proiecte clasice, concerte cu artiști consacrați, proiecte crossover! Foarte mult timp petrecem în studio înregistrând muzică pentru film, proiecte vocale, și, bineînțeles, proiectele noastre. De altfel, lucrul de studio disciplinează foarte bine orchestra.
Pentru mine, identitatea Cameratei înseamnă calitate, flexibilitate și curaj artistic. Putem cânta Bach, Mozart sau Vivaldi, dar în același timp putem construi un proiect cu un artist dintr-o altă zonă muzicală, putem aborda muzica contemporană sau putem crea un spectacol cu o structură diferită. Important este ca, indiferent de proiect, să existe autenticitate și un nivel artistic sub care nu avem voie să coborâm.
Cât de mult contează pentru dumneavoastră alegerea repertoriului și a artiștilor cu care colaborează Camerata?
Alexandru Rotaru: Contează enorm. Un repertoriu bine ales poate schimba complet energia unei orchestre și relația ei cu publicul. La fel se întâmplă și în cazul artiștilor cu care colaborăm. Îmi place să lucrez cu oameni care au personalitate artistică, nu doar cu muzicieni foarte buni din punct de vedere tehnic.
Încerc să găsesc întotdeauna o legătură între repertoriu, artist și context. Un concert trebuie să aibă o poveste. Nu vreau ca publicul să vină doar să asculte o succesiune de lucrări, ci să plece cu impresia că a trăit ceva și muzica îl mai urmărește un timp.
Camerata a trecut de la repertoriul clasic și baroc la proiecte alături de artiști din zone muzicale foarte diferite. Ce vă oferă această libertate de a construi proiecte atât de diverse?
Alexandru Rotaru: N-aș zice că am trecut, muzica de cameră, muzica preclasică este un repertoriu de căpătâi al unei orchestre de cameră care se respectă, dar și abordarea altor genuri muzicale îmi oferă posibilitatea de a nu pune muzica într-o singură categorie. Cred că publicul de astăzi este mult mai deschis decât ne imaginăm. Poate asculta o lucrare barocă, apoi un proiect cu elemente de jazz, muzică tradițională sau pop și să găsească valoare în fiecare dintre ele.
Pentru orchestră, această diversitate este și o provocare. Ne obligă să ieșim din zona de confort și să învățăm permanent. Iar pentru mine, ca director artistic, este foarte interesant să găsesc aceste puncte de întâlnire între lumi muzicale diferite.
Ați avut ocazia să cântați pe multe scene din Republica Moldova și din străinătate, în fața unui public foarte diferit. Există o sală sau un public care v-a rămas în mod special în memorie prin felul în care a primit muzica?
Fiecare public are propria energie. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în timp este că nu există două concerte identice, chiar dacă programul este același. Publicul participă, într-un fel, la construirea concertului.
Au fost multe momente care mi-au rămas în memorie, inclusiv concertele Cameratei pe scene importante din România și, mai recent, participarea la Festivalul de la Sion, în Elveția, unde am fost onorați să susținem două concerte, unul fiind chiar inaugurarea festivalului.
Am oferit un program complex din toate punctele de vedere, am urcat pe aceeași scenă cu un extraordinar muzician și dirijor, Valentin Uriupin, cu soliștii Pavel Vernicov și Svetlana Macarova, violoniști și pedagogi cu renume mondial. A fost un concert soldout, care a avut loc în Catedrala din Sion, cu o capacitate de 1.200 locuri. Toți, împreună, am trăit momentele și muzica hipnotizantă care a răsunat, de la Felix Mendelssohn la Giya Kancheli. Acestea sunt momente în care simți foarte clar că muzica trece dincolo de scenă și ajunge direct la oameni. Pentru un muzician, aceasta este una dintre cele mai importante recompense.
În 2025, Camerata a ajuns pentru prima dată pe scena Ateneului Român. Ce a însemnat acest moment pentru dumneavoastră și pentru orchestra pe care o reprezentați?
Alexandru Rotaru: A fost un examen pentru noi. Ateneul Român este o sală cu o istorie și o încărcătură simbolică aparte, iar să urci pe acea scenă în calitate de orchestră din Chișinău are o semnificație specială. Întotdeauna țin să mulțumesc celor care ne ajută să ajungem să cântăm pe așa scene importante. În primul rând, mulțumesc Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural, a Primăriei Municipiului Chișinău, care este un susținător al proiectelor și al valorilor artistice. Cu deosebită recunoștință mulțumesc domnului Marin Cazacu, director general al Filarmonicii ,,George Enescu” din București, pentru susținerea și deschiderea oferită Cameratei Chiținău. La fel și bunului prieten al orchestrei Camerata Chișinău, Cristian Spătaru, director artistic al Teatrului de Operă și Balet din Chișinău, cu care am urcat pe scena Ateneului Român.
Pentru mine, a fost și un moment de confirmare a faptului că munca pe care o facem poate depăși granițele unui spațiu local. Dar, în același timp, nu privesc astfel de momente doar ca pe niște trofee. Ele vin cu o responsabilitate: atunci când ajungi pe o asemenea scenă, trebuie să fii pregătit să reprezinți cu demnitate orchestra, orașul și oamenii alături de care lucrezi.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră un proiect artistic reușit?
Alexandru Rotaru: Un proiect artistic reușit nu se măsoară doar prin numărul de spectatori sau prin aplauzele de la final. Pentru mine, este reușit atunci când ceea ce ne-am propus la început ajunge la public așa cum ne-am imaginat.
Uneori este un concert foarte complex, altă dată poate fi un proiect simplu, dar care creează un impact puternic. Dacă muzicienii simt că au făcut ceva valoros (ceea ce este pus pe primul loc), iar publicul pleacă din sală cu o stare, cu o idee sau cu o emoție pe care nu o avea înainte de concert, atunci consider că proiectul și-a atins scopul.
Cu părere de rău, au fost și proiecte în care s-a petrecut totul exact invers față de ce am descris mai sus și aici o parte din vină mi-o asum. Ca director artistic am acceptat să particip într-un oarecare proiect care nu era potrivit pentru Camerata Chișinău și după concept nu avea șanse să ajungă la public. Este o realitate, dar se întâmplă și așa și o spun cu părere de rău.
Ați fost de mai multe ori prezent la Neamț, pe scenele evenimentelor culturale organizate de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. Cum ați simțit publicul de aici?
Alexandru Rotaru: Publicul de la Neamț mi s-a părut foarte cald și foarte receptiv. Este un public care ascultă și care știe să răspundă unui act artistic sincer. Pentru un muzician, această conexiune este foarte importantă.
Am revenit cu plăcere de fiecare dată și cred că faptul că există această continuitate spune ceva despre relația care s-a creat între noi și publicul de aici. Pentru mine, astfel de întâlniri reprezintă una dintre cele mai frumoase părți ale activității artistice: să revii într-un loc și să simți că există deja o familiaritate, o așteptare și un dialog construit în timp.
Interviu realizat de Oana-Talida COZMA
