Cafeneaua culturală

CONEXIUNI CULTURALE – Evenimente culturale în județ

CONEXIUNI CULTURALE

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a găzduit, pe 6 martie 2026, spectacolul de muzică și poezie „Viori aprinse, femeile”, dedicat Zilei Internaționale a Femeii.

Recitalul muzical-poetic a fost organizat de Asociația „Club Sportiv“ Ecvestru „Costache Lupu“, în colaborare cu Asociația Culturală „Eu Cred“ Tașca și Uniunea Județeană a Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Neamț.

Pe scenă au evoluat grupul folk condus de Marius Coșerariu, alături de Elena Crăcană, Gelu Crăcană, Viorel Ailincuței și Maricica Dediu, oferind publicului un moment artistic dedicat feminității. Evenimentul a făcut parte dintr-o serie mai amplă de manifestări inițiate de Costache Lupu, dedicate celebrării femeii, desfășurate în mai multe locații din județ.

În parteneriat cu Fundația Ileana și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț, Biblioteca Județeană a organizat, în perioada 16–29 martie 2026, ediția de primăvară a unei expoziții colective de pictură, găzduită în Sala Cupola.

Expoziția a reunit lucrările semnate de Lilia Chirilă, Lucia Ciubotaru, Ileana Crăciun, Ecaterina Ganea, Elena Iftode, Ana Ivanov, Luminița Mamina, Elena Marcoci, Margareta Neculai și Gabriela Timofte, toate eleve ale profesorului Cristian Bistriceanu, din cadrul Școlii Populare de Artă.nVernisajul a avut loc pe 19 martie 2026 și a inclus momente muzicale susținute de prof. Cristina Marin.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a marcat, pe 18 martie 2026, aniversarea a zece ani de activitate a Clubului de franceză, coordonat de prof. Elena David, printr-un eveniment festiv desfășurat în Sala Cupola, sub auspiciile Zilei Internaționale a Francofoniei.

Manifestarea, desfășurată sub tema „Clubul de franceză, punte culturală între generații“, a inclus un recital muzical susținut de elevii Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, o retrospectivă în imagini, dialoguri culturale și vernisajul unei expoziții de pictură semnate de Stela Grosu, membră a clubului.

Participanții au rememorat atmosfera întâlnirilor de conversație și spiritul de prietenie care a unit, de-a lungul anilor, membri de vârste și profesii diferite, în cadrul clubului derulat săptămânal din anul 2016, dedicat promovării limbii și culturii francofone.

Pe 20 martie, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” a găzduit un eveniment cu caracter experimental, prilejuit de lansarea volumelor „Nebunii“, semnat de Gheorghe Hibovski, și „Haotice“, aparținând unui autor anonim. Conceput mai degrabă ca o confruntare artistică decât ca o lansare clasică, momentul a fost prezentat de organizatori drept „un diagnostic grafic și literar“, aducând în prim-plan două perspective distincte: una asumată, cu o biografie bogată în teatru și literatură, și alta misterioasă, plasată între finalul secolului XX și începutul secolului XXI. Evenimentul a oferit publicului o experiență aparte, la granița dintre literatură, reflecție și expresie artistică.

UAP Neamț

La Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” s-a desfășurat, în perioada 1–14 martie 2026, expoziția de pictură „I belong to you, you belong to me”, semnată de Laurențiu Dimișcă.

Vernisajul a avut loc pe 3 martie 2026, prilej cu care artistul a prezentat publicului conceptul expozițional, dedicat misterului feminin și legăturii profunde dintre ființe. Expoziția a reunit peste 70 de lucrări realizate în perioada 2025–2026, în tehnici precum acrilic și paint marker pe pânză. Demersul artistic a explorat teme precum intimitatea, recunoașterea și reflecția reciprocă, printr-un limbaj vizual marcat de culori vibrante și ritmuri repetitive, conturând o expresie personală și recognoscibilă. Artist originar din Piatra-Neamț, Laurențiu Dimișcă este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și o prezență activă pe scena artistică națională și internațională, remarcat pentru stilul său distinct și pentru numeroasele participări expoziționale și distincții obținute.

Aceeași locație a găzduit, în perioada 15–31 martie 2026, expoziția colectivă „Primăvara Artelor”, reunind artiști locali, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Neamț. Vernisajul a avut loc pe 19 martie 2026, în prezența președintelui filialei, prof. Ștefan Potop, care a semnat și conceptul curatorial, alături de artiștii expozanți.

Expoziția a propus un dialog vizual divers, reunind lucrări în tehnici variate – pictură, grafică, acuarelă, tehnică mixtă și artă textilă – construite în jurul temelor reînnoirii, luminii și transformării specifice primăverii.

Pe simeze s-au regăsit lucrările artiștilor: Ștefan Potop, Mircea Titus Romanescu, Laurențiu Dimișcă, Ștefan Roșu, Lucian Gogu Craiu, Ștefan Ioan Diaconu, Narcisa Stejeran, Oana Gavriliu, Dumitru Bostan, Lucian Tudorache, Carmen Bayer, Oana Doru, Maria Luiza Bălan, Valentina Chirvase, Cristian Bistriceanu, Viorica Ciucanu, Carmen Cărbunariu, Dumitru Bezem, Irina Maria Moldovan, Radu Cristian Macavei, Mihai Agape, Petru Diaconu, George Romila și Gheorghe Pintilie.

COMPLEXUL NAȚIONAL MUZEAL NEAMȚ

Roman a marcat 634 de ani de la prima atestare documentară printr-o serie de evenimente culturale organizate sub egida Consiliului Județean Neamț.

La Muzeul de Istorie, a avut loc un simpozion dedicat orașului, deschis de reprezentanți ai autorităților și continuat cu prezentarea „Romanul, spațiu de întâlnire între istorie și credință”, susținută de Aurel Florin Țuscanu, alături de alte 22 de comunicări din domenii precum arheologie, istorie locală sau patrimoniu.

Evenimentul a fost completat de expoziții deja deschise publicului: „Salonul de primăvară”, la Muzeul de Artă, cu lucrări semnate de artiști din mai multe orașe, și „Când șantierul devine sit”, la Muzeul de Istorie, dedicată descoperirilor arheologice recente. Astfel, comunitatea a celebrat trecutul și identitatea orașului printr-un program care a adus împreună istoria, arta și memoria locului.

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț vor găzdui, în perioada 1–14 aprilie, expoziția de pictură „Memoria formelor”, semnată de artista Elena Morozan. Vernisajul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00, iar prezentările vor fi susținute de Ștefan Potop, prof. dr. Ofelia Huțui și artista expozantă.

Expoziția va reuni lucrări realizate în tehnica uleiului pe pânză și acuarelă, aducând împreună creații din mai multe etape artistice. Prin acest demers, Elena Morozan va propune o călătorie vizuală între forme, culori și simboluri, explorând atât zona florală și simbolistică, cât și abstracțiunea.Conceptul expozițional va invita publicul să descopere dincolo de aparențe, să simtă și să interpreteze, într-o întoarcere subtilă către trecut, unde formele devin punți între memorie, identitate și expresie artistică.

La Roman, Muzeul de Artă a găzduit, începând cu 21 martie 2026, cea de-a XIV-a ediție a expoziției colective „Salonul de primăvară”, eveniment dedicat Zilei orașului.

Cu participarea a 37 de artiști din mai multe orașe, expoziția a reunit 112 lucrări de pictură, grafică, fotografie și sculptură, oferind un dialog vizual bogat, între forme, culori și simboluri.De la peisaje și portrete până la explorări spirituale și concepte artistice profunde, lucrările au creat un spațiu de reflecție și emoție, punctul central fiind piesa „Dialog între milenii întru credință”, semnată de Ovidiu Cărpușor. Expoziția a putut fi vizitată până pe 17 mai 2026.

Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

PROGRAM APRILIE 2026

Sâmbătă, 18 aprilie 2026, ora 19.00, Sala mare, Teatrul Tineretului
O SCRISOARE PIERDUTĂ, de I. L. Caragiale, regie: Alexandru Mâzgăreanu

Duminică, 19 aprilie 2026, ora 19.00, Sala mare, Teatrul Tineretului
O SCRISOARE PIERDUTĂ, de I. L. Caragiale, regie: Alexandru Mâzgăreanu

Sâmbătă, 25 aprilie 2026, ora 19.00, Sala mare, Teatrul Tineretului
SOARE, AMOR ȘI ÎNTUNERIC, scenariu original de Ionuț Sociu și Alexandru Mâzgăreanu,

Duminică, 26 aprilie 2026, ora 19.00, Sala mare, Teatrul Tineretului
PRE PE LEAK, un spectacol de Mihai-Gruia Sandu, după Ion Creangă

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

APRILIE 2026

31 martie – 7 aprilie, Sala Cupola, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț, expoziție de pictură și grafică prilejuită de ediția a X-a a Premiului național de artă plastică „Nicolae Milord”;

3 aprilie, Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 18:30, Concert coral bisericesc dedicat Sfintelor sărbători Pascale, în cadrul proiectului cultural Armonii pascale.

5 aprilie 2026, Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 16:00, Concert coral dedicat Sfintelor sărbători Pascale (clasa Canto tradițional coordonată de prof. Georgiana Șerban), din cadrul proiectului cultural Armonii pascale.

22 aprilie – sala de spectacole a Cinematografului „Cinema, Mon Amour”, ora 18:00, Concert de percuție, în cadrul Stagiunii muzicale 2025-2026, eveniment organizat în parteneriat cu Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.

Autor articol:  Oana-Talida COZMA