Pe spaţiul gospodăriei, construcţiile sunt foarte judicios distribuite, pentru a uşura numeroasele îndeletniciri. Şi în această privinţă s-au înregistrat mutaţii radicale, de la o etapă istorică la alta, în aşa fel că se poate aprecia vechimea unei gospodării după amplasarea construcţiilor.
Locuinţa şi grajdul, alcătuind cea mai importantă grupare, au constituit reperul principal în organizarea gospodăriei. Până la mijlocul secolului al XlX-lea, casa a avut o poziţie centrală, asigurându-se supravegherea întregii gospodării, care avea împrejmuiri foarte sumare. Lângă casa mono sau bicelulară, cu faţada întotdeauna îndreptată spre Sud, se afla bucătăria dc vară rudimentară – „focăria”, apoi coşerul oilor, corla, şopru ori şura pentru vite, ţarcul clăilor de fân, groapa de cartofi etc.
Dezvoltarea vieţii economice şi a drumurilor, din ultimul secol, s-a reflectat în distribuţia construcţiilor gospodăreşti, prin apropierea lor de căile de comunicaţie, uşurându-se astfel circulaţia oamenilor, animalelor şi produselor. Garduri diferite delimitau gospodăriile şi categoriile interne de terenuri, cele mai rezistente şi mai frumoase construindu-se la ograda casei, în care erau concentrate majoritatea elementelor decorative.
Mult timp s-a menţinut vechea orientare a faţadelor spre Sud, din cauza dimensiunilor încă reduse ale ferestrelor caselor, prin care pătrundea o slabă lumină în interior. Din acest motiv, pe văile munceilor Neamţului, orientate NV-SE sau V-E, casele tradiţionale sunt şi astăzi orientate diferit: cele de pe stânga văii şi drumului au faţadele dispuse spre uliţă, iar cele de pe dreapta expun privirii călătorului doar spatele casei, adeseori un acoperiş prelungit până aproape în pământ. Tot pentru a primi mai mult soare, în satele orientate Nord-Sud, casele sunt construite cu latura îngustă spre drum, formând o înşiruire de locuinţe cu orientarea faţadelor pe cele două părţi ale uliţei. În prelungirea acoperişului, alături, sau în faţa casei este bucătăria de vară, ridicată special în acest scop, ori prin transformarea funcţiei bordeiului bătrânesc.
Tot în ograda casei erau atelierele meşteşugăreşti ale olarilor, tâmplarilor, fierarilor, butnarilor, teascurile de oloi, fântâna cu îngrădire separată şi deschidere spre uliţă pentru a deservi mai multe gospodării etc.
Chiar locul cuptorului reprezintă un indiciu de datare a gospodăriilor. Dacă la gospodăriile vechi, vatra cu horn şi cuptor era amplasată în interiorul locuinţei, la gospodăriile tradiţionale, cuptorul era transferat în bucătăria de vară, pentru ca la gospodăria nouă să se facă o construcţie separată, în ograda casei sau în grădină.
Poziţia grajdului în ansamblul gospodăresc este foarte importantă. El se găseşte, în cele mai multe cazuri, în ocolul vitelor, aşezat în prim plan și perpendicular pe uliţă, pentru a uşura intrarea animalelor pe poarta mare, direct în grajd. În gospodăriile din zona Neamţ, grajdul este construit pe direcţii diferite: pe aceeaşi linie cu casa, în unghi drept sau în spatele acesteia.
În grădina gospodăriei sunt amplasate acareturile economice specializate: coşerul oilor, fânăria, şura, coşerul cu păpuşoi, beciul, coteţele pentru porci şi păsări, stupii de albine, cuşca câinelui (întâlnită adeseori şi în ograda casei), iar în funcţie de poziţia sursei de apă, se instalau moara, puia de bătut sumani, șteaza sau joagărul.
O deosebită simplificare structurală întâlnim la gospodăriile noi, prin realizarea construcţiilor polifuncţionale, cu casa în centru. Casa înaltă, cu beciul dedesubt, se află în primul plan, cu faţada spre drum, continuată în spate, pe a doua linie cu clădirea combinată: grajdul-şura-bucătăria de vară şi mai recent garajul. Fântâna, realizată în același stil cu întreg ansamblul, stă „de-o fală”, lângă poarta casei; în grădină sunt numai coteţele şi cuptorul.
Acestea sunt doar trăsături generale ale gospodăriilor permanente din satele zonei Neamţ, deoarece condiţiile locale şi preferinţele gospodarilor au determinat dezvoltarea multor particularităţi în organizarea internă, care alcătuiesc specificul fiecărei gospodării.
Dr. Elena FLORESCU
(„Arhitectura populară din zina Neamț”, Editura Etnologică, București, 2011)
