Ne refeream, în numărul trecut al revistei, la meşteşugul prelucrării lemnului și rețineam faptul că despre români s-a spus că sunt adevărați artizani ai lemnului.
În continuare, vă propunem un microserial referitor la arhitectura populară din zona ținutului Neamț.
În una dintre lucrările sale, reputatul etnograf pietrean Elena Florescu afirma că „zona de sub munte a Neamțului reprezintă unul dintre cele mai vechi ținuturi din Moldova”, locuită de strămoșii noștri, românii arhaici.
Materiale folosite
Evident, la începuturi, locuințele erau ridicate folosindu-se împletituri din crengi – pentru locuințele temporare, lutul (amestecul de pământ și apă) – în fapt bordeie îngropate pe jumătate în pământ „cu pereții din lipitură de lut, pe un schelet de pari și nuiele, ridicați pe o podină din lut ars, pe care se situau vetrele joase, circulare sau rectangulare, construite tot din lut ars”.
Apoi, a urmat la rând piatra ca material de construcție. Mărturie stau ruinele cetății dacice Petrodava, cetate ridicată „pe temelii de piatră lată, cu planuri perfect rectangulare, completate cu prispe și pridvoare, cu pereții din bârne îmbinate în cheotori și cu podele netezite din lut fin, pe
care se aflau vetrele rotunde, cu acoperișuri în două ape, învelite cu draniță, cu ușile din lemn, țintuite sau frumos crestate”.
Se observă trecerea lentă spre folosirea lemnului ca materie primă pentru construcții, oportunitate oferită de însăși mama natură, dacii și urmașii lor fiind înconjurați, în marea lor majoritate, de păduri falnice și dese.
Zone și subzone etnografice ale locuințelor arhaice din zona Neamț
Renumitul specialist Elena Florescu face și o împărțire a locuințelor pe criterii geografice. Astfel, cele mai vechi așezări atestate documentar sunt cele din Câmpul lui Dragoș, teritoriu care ar corespunde astăzi comunei Piatra Șoimului, extins, în vremea de demult, înspre zona Bacăului, cu sate mai jos de Tazlău. „Particularitatea deosebită a acestei grupări de sate este componenta autohtonă a populației – țărani liberi, răzeși, sprijinită pe calitățile geografice deosebite – câmp deschis – care au oferit condiții prielnice dezvoltării economice și sociale. Un număr foarte mare de sate răzeșești s-a păstrat până la începutul secolului al XX-lea, printre ele numărându-se Mastacăn, Nechitu, Șovoiaia, Bălanu, Mitrăuțeni, Bărcănești, Rădiu, Belcești, Betești, Cândești, Frunzeni, Socea, Țârdeni”.
O altă veche grupare de așezări s-a aflat în jurul Târgului Piatra. Satele de aici formau Ocolul Târgului Piatra și al Curții Domnești, considerat în secolul al XV-lea cel mai mare dintre ocoalele târgurilor moldovene, în care au intrat Bulgarii, Mărățeii, Dărmăneștii, Chivejdii, Zăneștii,
Stolnicii și Faurii. „Tot aici au intrat și numeroase sate de pe Valea Cracăului: Dăneștii, Boțeștii, Verșeștii, Căciuleștii, Popeștii, Avereștii, Girov; de pe Valea Almașului: Dolheștii, Horaița, Roșcanii, Negreștii, Dobrenii.”
Cele mai multe sate din Ocolul Piatra au fost aservite domnitorilor, boierilor și mănăstirilor. O a treia categorie o constituiau așezările din jurul Târgului și al Cetății Neamț, o veche organizare politico-socială, aflată în Nordul ținutului. Târgu Neamț, târg important al Moldovei medievale, s-a întemeiat la intersecția a două drumuri – Calea Mare și Drumul Țuțuienilor – înregistrând o puternică dezvoltare după ridicarea Cetății Neamț, de către Petru Mușat, între 1375 și 1391.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
